ÎPS Andrei s-a întâlnit cu presa clujeană și a prezentat mesajul pastoralei la Sărbătoarea Învierii Domnului 2022

de | apr. 18, 2022

În Săptămâna Patimilor, luni, 18 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu reprezentanţii presei scrise şi audio-vizuale clujene pentru a transmite tradiționalul mesaj pastoral la sărbătoarea Învierii Domnului din anul mântuirii 2022.

Întâlnirea a avut loc de la ora 12:00, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, nr. 18.

În deschidere, Părintele Mitropolit Andrei a prezentat tema Scrisorii pastorale din acest an, intitulată „Bucuria se naște din rugăciune”, pornind de la versetele scripturistice „Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 16-17) și de la tematica anului 2022, proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”.

 

„În sfânta zi de Paști, unul dintre stihurile învierii, proclamă ritos: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea». Nu este o altă zi mai plină de bucurie și de veselie ca ziua de Paști”, spune Mitropolitul Clujului.

„Părinți care au meditat asupra bucuriilor le împart pe acestea în trei categorii. Începând cu cele mai de jos, care sunt bucuriile păcatului, continuă cu cele mijlocii, care sunt bucuriile curate și sfârșesc cu cele mai de sus, care sunt bucuriile sfinte. (…) Sfântul Apostol Pavel leagă aceste bucurii sfinte de rugăciune. «Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat» (I Tesaloniceni 5, 16-17) este îndemnul pe care ni-l face el nouă tuturor. Și nu uităm că acest an este, conform hotărârii Sfântului Sinod, anul omagial al rugăciunii. Fiecare creștin și lumea întreagă au nevoie de rugăciune”, a subliniat ierarhul, în Pastorală.

„Marea lipsă a omului contemporan este că se roagă puțin. Nici scurtele rugăciuni de acasă, de dimineața și seara, nu le mai face. Cu atât mai puțin participă la rugăciunea obștească de duminica, la Sfânta Liturghie. Ori participarea la Liturghia de duminica și scurtele rugăciuni de dimineața și seara i-ar aduce bucurie sufletului”, conform Înaltpreasfinției Sale.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, Părintele Mitropolit Andrei a spus că trebuie să ne rugăm și pentru pacea lumii și pentru încetarea războiului din Ucraina, care până în prezent a curmat multe vieți și a adus multă suferință.

La finalul conferinței, reprezentanții presei i-au adresat ierarhului întrebări privind viața socială și religioasă din eparhie, precum și problemele societății actuale.

 

A devenit deja o tradiție ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Paștelui și a Crăciunului, Mitropolitul Andrei să se întâlnească cu reprezentanții presei clujene pentru a transmite gândul și mesajul pastoral într-un mod cât mai dinamic, pentru a ajunge în casele tuturor creștinilor.

Pastorala la sărbătoarea Învierii Domnului va fi citită în prima zi de Paște, în toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Pastorala poate fi citită, integral, AICI

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Arhid. Dan Văscu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea Bisericii din Tranișu

Târnosirea Bisericii din Tranișu

Biserica parohiei Tranișu din protopopiatul Huedin a fost târnosită în Duminica Mironosițelor de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Slujba de sfințire a noului locaș de rugăciune a fost oficiată înaintea Sfintei Liturghii, în prezența a...

Pomenirea eroilor neamului în satul Panticeu

Pomenirea eroilor neamului în satul Panticeu

Mitropolitul Clujului a vizitat sâmbătă, 14 mai 2016 comunitatea ortodoxă din satul Panticeu, aflat în apropierea orașului Dej. Ierarhul a resfințit de la ora 12:30, monumentul eroilor, amplasat în centrul satului, ce datează din 1950 și care a fost reabilitat în...

Sfinţitrea casei sociale din Valea Vinului

Sfinţitrea casei sociale din Valea Vinului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat sâmbătă, 14 mai 2016, de la ora 12:00, slujba de binecuvantare a Casei sociale multifuncţionale „Sfântul Ioan Botezătorul” a Parohiei din Valea Vinului, Protopopiatul Satu Mare, în prezenţa mai multor credincioşi. Un...