ÎPS Andrei: „Să ne punem nădejdea în Maica Domnului care acoperă lumea cu Acoperământul său”

de | oct. 1, 2016 | Actualitatea religioasă

Mii de oameni s-au rugat la Mănăstirea Florești, sâmbătă, 1 octombrie 2016, de Praznicul „Acoperământul Maicii Domnului”, ocrotitorul așezământului monahal.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, alături de un sobor de peste 30 preoți și diaconi, pe Altarul de vară din curtea mănăstirii. Din sobor au făcut parte stareți și duhovnici, alături de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru precum și decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele Vasile Stanciu.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Clujului a vorbit despre Maica Domnului, mamă a tuturor: „Necazurile câte sunt în lume le vedem cu toții și oricât le-am comenta nu le rezolvăm, mai bine ar fi dacă ne-am pune nădejdea în Domnul Hristos și în Preasfânta Sa Maică care acoperă lumea aceasta cu cinstitul său Acoperământ”.

14469652_205100443236696_4434639824828961526_n

Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești a fost înființată în anul 1994 și sfințită în anul 2010. Potrivit părintelui Visarion Pașca, unul din duhovnicii mănăstirii, anul acesta se împlinesc 20 de ani de când maica Teodora Câmpan este stareța acestui așezământ monahal.

 

Din 2013, în apropierea mănăstirii a început construcția Așezământului de copii „Sfântul Onufrie” care la finalizare va asigura găzduirea a 40 de copii aflați în dificultate. Până în prezent s-au construit 2 case din cele 4 prevăzute în proiectul Asociatiei filantropice „Sfântul Onufrie”.

AUDIO, Teodora Angelescu, Asociația filantropică „Sfântul Onufrie”:

AUDIO, Răzvan Bâțu, directorul executiv al Asociației Filantropice „Sfântul Onufrie”:

În luna septembrie a acestui an, în Așezământul de copii „Sfântul Onufrie” au sosit primii copii care sunt îngrijiți și ocrotiți cu multă dragoste de membrii Asociației Filantropice „Sfântul Onufrie” și de obștea monahală a mănăstirii Florești.

 

Ultimele articole

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...