ÎPS Andrei: „Sfântul Ierarh Pahomie, face cinste Bisericii noastre!”

de | apr. 21, 2017

Avem această îndatorire sfântă de a cultiva, de a mări, de a amplifica cultul Sfântului Pahomie de la Gledin și al Sfinților Mărturisitori Năsăudeni. Omul acesta, care s-a născut în Gledin, face cinste Bisericii noastre! Lumea se secularizează, slăbește credința și dragostea față de neam, de valorile, de tradițiile lui. Și atunci, aducându-ne aminte de Sfântul Pahomie de la Gledin, dorim să și întărim în sufletele oamenilor convingerea că merită păstrate aceste sfinte tradiții, cultivate de sfinții noștri înaintași. Acesta a fost mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei la sărbătoarea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, informează Mitropolia Clujului.

Din anul 2007 locuitorii satului Gledin din comuna Monor, județul Bistrița-Năsăud, îl sărbătoresc pe 14 aprilie, cu mare evlavie, pe unul dintre ierarhii români care și-a făcut cunoscută sfințenia vieții și dincolo de granițe și care a adus cinste acestui sat bistrițean. Cuviosul Pahomie este cel de-al doilea ocrotitor al bisericii ortodoxe din localitate, hramul fiind ales chiar la slujba canonizării acestui sfânt din ținutul Gledinului.

Deoarece anul acesta ziua de 14 aprilie a cazut in Vinerea Mare cand este zi aliturgica, pomenirea sfantului s-a facut în data de 19 aprilie. De la ora 8.00, când s-a oficiat Acatistul Sfântului Pahomie, iar Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

La ora 9:30 protopopul Bistriței, pr Alexandru Vidican, parohul localității, pr Ioan Titieni, soborul numeros de preoți invitați, primarul comunei Monor, Ioan Cira, alături de mulțimea credincioșilor care a venit pregătită de sărbătoare în costume tradiționale și cu brațele pline de flori l-au întâmpinat pe Mitropolitul Clujului la intrarea în sat.

„Credința dată de Domnul Iisus Hristos prin sfinții săi apostoli a fost dată odată pentru totdeanuna.”

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre ortodoxia mărturisitoare, atrăgând atenția asupra necesității unei manifestări mărturisitoare, active, a credinței noastre:

Mi-am început cuvântul de învățătură cu ceea ce ne spune Sfântul Apostol Iuda, în întia sa epistolă sobornicească, versetul 3: Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna. Credința dată, lăsată de Domnul Iisus Hristos prin sfinții săi apostoli, a fost dată odată pentru totdeanuna. Mă veți întreba frățiile voastre, atunci de ce au apărut mai târziu mai multe confesiuni creștine, dacă odată pentru totdeanuna le-a dăruit Domnul Iisus Hristos credința apostolilor și apostolii nouă? Din slăbiciunea oamenilor. Domnul Hristos ne-a lăsat o singură credință, și au fost timpuri în care pentru credința noastră strămoșii noștrii și-au pus viața lor în joc.

Poate v-ați întrebat de ce a ajuns Sfântul Pahomie să se călugărească la Neamț și nu undeva aici în Ardeal? Pentru că pe vremea aceea aici în Ardeal era prigoană împotriva credinței ortodoxe. Și în Moldova, Muntenia și în Țara Românească sunt sate întregi care își au obârșia în Ardeal și care au fost prigoniți pentru credința lor, voiau să îi facă cu sila greco-catolici.

Credința dată odată pentru totdeauna e un lucru mare să o păstrăm. Și Sfântul Pahomie a avut o credință mărturisitoare. A crezut cu tot sufletul său în credința lui. Noi nu vrem răul nimănui, dar vrem să ne păstrăm credința noastră mărturisitoare. Răspunsule liturgice au fost date de Corul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, dirijat de pr. Prof. Dr. Petru Stanciu.

Preotul paroh, pr. Ioan Titieni, a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru purtarea de grijă față de credincioșii satului, dar și pentru implicarea în continuarea cultului Sfantului Pahomie de la Gledin. De asemenea s-a angajat să ducă mai departe proiectele pe care le-a început.

A fost lansată și cartea „Sfântul Pahomie de la Gledin, un deceniu de la canonizare”, semnată de jurnalistul Dorin Arsinte și care parcurge cei zece ani scurși în parohia Gledin, prezentând numeroasele evenimente culturale, religioase și nu numai, întâmplate în localitatea de pe Valea Șieului, pornind de la momentul canonizării Sf. Pahomie. Cartea a apărut la Editura ,,Mesagerul”, în 2017. După încheierea Sfintei Liturghii, s-a desfășurat un concurs de pricesne organizat de Centrul Cultural din Gledin, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, având înscriși peste 145 de elevi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Avocatul Pavel Abraham a conferențiat la Zalău

Avocatul Pavel Abraham a conferențiat la Zalău

În seara zilei de joi, 25 mai 2017, la Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Astfel, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Avocatul și Generalul Pavel Abraham a susținut...

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece a fost astăzi în sărbătoare. Hramul așezământului monahal a reunit mulțime de credincioși care au venit să petreacă marea sărbătoare în rugăciune alături de Mitropolitul Andrei al Clujului și obștea mănăstirii. Sfânta...

Ziua Eroilor, marcată la Dej

Ziua Eroilor, marcată la Dej

În toate bisericile s-au oficiat slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, a transmis pentru radio Renașterea Costinel Șoată de la protopopiatul Dej. Ziua Eroilor a fost marcată joi,...

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, cu prilejul hramului acestui locaș de rugăciune. Alături...

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Marți, 23 mai 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

În Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” a Catedralei episcopale din Baia Mare, a avut loc a II-a ediție a Concursului de muzică bizantină „Ziua Învierii”. S-au înscris 12 concurenți din cadrul Eparhiei, iar juriul a fost alcătuit din: asist. univ. dr. protopsalt Victor...