ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

de | sept. 2, 2015

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care, în acest fel, își pot arăta sprijinul reciproc și dragostea unul față de celălalt.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit în acest sens despre soarta actuală a imigranților din Europa, cu atât mai mult cu cât la întâlnire vor participa și grupuri aparținătoare comunăților ortodoxe din Siria și Palestina. Ierarhul a arătat că refugiaţii trebuie primiţi cu bunătate dar a ţinut să sublinieze că primirea acestora nu ar trebui să ducă la o schimbare a configuraţiei spirituale a Europei:

„Tocmai faptul că tinerii creștini ortodocși se întâlnesc aici este un mod de a-și mărturisi credința și în același timp o modalitate ca ei tinerii, fiind creștini să aibă în suflet și dragostea față de semeni. Aceste valuri de emigranți care pleacă de acolo nu pleacă de bine, ci pleacă de rău. Ei, oamenii aceștia trebuiesc primiți cu bunătate. Și cine să îi primească în acest fel dacă nu tinerii, pentru că cei mai mulți sunt de vârsta lor”.

„Suntem oameni buni, de aceea trebuie să respectăm credința tuturor minorităților”.

Pe de altă parte, Înaltpresfințitul Andrei a precizat că România este o ţară creştină şi că discuţia privind construirea moscheii din Bucureşti nu trebuie hiperbolizată: „Sigur că România este o ţară creştină, dorim să rămânem o ţară creştină, dar creştinii sunt oameni buni şi atunci trebuie să respectăm şi credinţa minorităţilor, a altor oameni pe care Dumnezeu i-a îngăduit să locuiască cu noi în România. Au şi ei tradiţia lor, au şi ei religia lor pe care trebuie să o respectăm. Eu cred că acest lucru nu trebuie hiperbolizat şi să-i dăm o importanţă pe care la urma urmei nu o are”, a mai spus Mitropolitul Clujului.

Întâlnirea jurnaliștilor clujeni cu Mitropolitul Andrei a avut loc miercuri, 2 septembrie 2015, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului. În cadrul conferinței de presă s-au discutat toate detaliile legate de Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată de Arhiepuscopia Clujului.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

În Duminica a IX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dobrin, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitate. În...

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit sâmbătă, 20 august 2016, biserica filiei Târgușor a parohiei Fizeșu Gherlii din protopopiatul Gherla. Un sobor de 19 preoți a slujit alături de Înaltpreasfinția Sa pe Altarul de vară din curtea bisericii, unde programul a continuat cu...