ÎPS Iosif: „Dumnezeu vrea să-I dăm în mod liber inima noastră și să-I urmăm Lui.”

de | sept. 5, 2015

Miile de tineri ortodocși din Europa au fost îndemnați de ÎPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, în deschiderea întâlnirii de la Cluj să se oprească din fuga lor pentru a avea, pentru că nu acesta este scopul vieții.

„Dorința de avere ne poate birui pe mulți, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Se poate transforma într-un țel al vieții”.

Ierarhul le-a oferit drept exemplu tânărul bogat care, deși avea totul, era neîmplinit în tot ce avea și în tot ce a făcut până atunci. Deși a încercat să-l cunoască pe Dumnezeu prin păzirea poruncilor, a simțit totuși că-i lipsește ceva pentru desăvârșire.

„Desăvârșirea înseamnă să-i dăm lui Dumnezeu totul, tot ce suntem. Mai mult decât reguli, mai mult decât porunci, Dumnezeu vrea să-i dăm în mod liber inima noastră și să-i urmăm Lui, dar nu oricum, nu singuri, ci și prin aproapele nostru care are nevoie de noi”.

Aici puteți asculta în format audio întregul mesaj al Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale:

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească la biserica „Bunavestire” din Baia Mare

Liturghie Arhierească la biserica „Bunavestire” din Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureșului, a oficiat duminică, 9 octombrie 2016, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Bunavestire” din Baia Mare. Din soborul slujitor au făcut parte pr. prof. univ. dr....

Liturghie Arhierească la Parohia Mineu

Liturghie Arhierească la Parohia Mineu

Duminică, 9 octombrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Mineu, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a...

Binecuvântarea bisericii ortodoxe din satul Puini

Binecuvântarea bisericii ortodoxe din satul Puini

Lucrările de renovare ale bisericii ortodoxe din satul Puini au fost binecuvântate astăzi de Mitropolitul Clujului. Înainte de slujbă părintele Paul Isip, protopopul de Gherla, alături de un sobor de 15 preoți a oficiat Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul „Sfinții...