ÎPS Iosif: „Dumnezeu vrea să-I dăm în mod liber inima noastră și să-I urmăm Lui.”

de | sept. 5, 2015 | Actualitatea religioasă, Întâlnirea Tinerilor 2015

Miile de tineri ortodocși din Europa au fost îndemnați de ÎPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, în deschiderea întâlnirii de la Cluj să se oprească din fuga lor pentru a avea, pentru că nu acesta este scopul vieții.

„Dorința de avere ne poate birui pe mulți, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Se poate transforma într-un țel al vieții”.

Ierarhul le-a oferit drept exemplu tânărul bogat care, deși avea totul, era neîmplinit în tot ce avea și în tot ce a făcut până atunci. Deși a încercat să-l cunoască pe Dumnezeu prin păzirea poruncilor, a simțit totuși că-i lipsește ceva pentru desăvârșire.

„Desăvârșirea înseamnă să-i dăm lui Dumnezeu totul, tot ce suntem. Mai mult decât reguli, mai mult decât porunci, Dumnezeu vrea să-i dăm în mod liber inima noastră și să-i urmăm Lui, dar nu oricum, nu singuri, ci și prin aproapele nostru care are nevoie de noi”.

Aici puteți asculta în format audio întregul mesaj al Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale:

Ultimele articole

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Mai multe biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului își vor serba  hramul luni, 20 iulie 2015, de pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. O sărbătoare aleasă va fi la mănăstirea din Băișoara, unde Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpresfințitul...

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Preoții din protopopiatul Dej și-au amintit de fostul lor protopop, părintele Teofil Herineanu. Joi, 16 iulie 2015, de la ora 10:00, în deschiderea ședinței lunare, la care au participat toți clericii, aceștia au săvârșit o rugăciune pentru odihna celui care în data...

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

În semn de cinstire și respect, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a primit din partea comunei bistrițene Urmeniș titlul de „Cetăţean de Onoare”. Distincția i-a fost înmânată ierarhului sâmbătă, 11 iulie 2015, de domnul primar...