ÎPS Iosif: „Dumnezeu vrea să-I dăm în mod liber inima noastră și să-I urmăm Lui.”

de | sept. 5, 2015 | Actualitatea religioasă, Întâlnirea Tinerilor 2015

Miile de tineri ortodocși din Europa au fost îndemnați de ÎPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, în deschiderea întâlnirii de la Cluj să se oprească din fuga lor pentru a avea, pentru că nu acesta este scopul vieții.

„Dorința de avere ne poate birui pe mulți, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Se poate transforma într-un țel al vieții”.

Ierarhul le-a oferit drept exemplu tânărul bogat care, deși avea totul, era neîmplinit în tot ce avea și în tot ce a făcut până atunci. Deși a încercat să-l cunoască pe Dumnezeu prin păzirea poruncilor, a simțit totuși că-i lipsește ceva pentru desăvârșire.

„Desăvârșirea înseamnă să-i dăm lui Dumnezeu totul, tot ce suntem. Mai mult decât reguli, mai mult decât porunci, Dumnezeu vrea să-i dăm în mod liber inima noastră și să-i urmăm Lui, dar nu oricum, nu singuri, ci și prin aproapele nostru care are nevoie de noi”.

Aici puteți asculta în format audio întregul mesaj al Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale:

Ultimele articole

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...

Proorocul Iona și „miza” lui Dumnezeu

Proorocul Iona și „miza” lui Dumnezeu

Chipul proorocului Iona și itinerariul său au fascinat în istorie și continuă să suscite interes major și în contemporaneitate. De numele său se leagă o carte scurtă a Vechiului Testament cu doar patru capitole, însă este pomenit în mai multe locuri, având ca sursă...