IPS Nicolae de Hama: „Ne rugăm pentru pacea poporului român și vă rugăm să-i pomeniți în rugăciunile voastre și pe cei din Siria”

de | aug. 14, 2018 | Actualitatea religioasă

La finalul Vecerniei cu Litie, săvârșită pe altarul de vară, marți, 14 august 2018, Înaltreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama, din Patriarhia Antiohiei, a îndemnat miile de credincioși prezenți la hramul Mănăstirii Nicula să se roage pentru pace și să-i pomenească în rugăciune și pe creștinii din Siria.

„Este o mare bucurie și o mare binecuvântare pentru mine să mă aflu în mijlocul dumneavoastră, la serbarea hramului Mănăstirii Nicula. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii sale că mi-a ajutat să fiu aici, dar și Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Părintelui Mitropolit Andrei al Clujului. Este o mare bucurie să vă transmit bucuria și binecuvântarea patriarhului Antiohiei. Relațiile dintre cele două Biserici ale noastre sunt foarte strânse de veacuri. Ne unește o singură credință, credința ortodoxă. Ne rugăm pentru pacea poporului român, pentru țara românească și vă rugăm să ne pomeniți în rugăciunile voastre și pe noi, cei din Siria, ca să fie pace. Biserica ne îndeamnă să ne rugăm unii pentru alții. Maica Domnului, a cărei adormire o prăznuim, a fost de proorocită încă din Vechiul Testament. Prin ea, Cuvântul lui Dumnezeu a fost întrupat și om s-a făcut, iar prin mijlocirea ei și noi ne vom ridica spre cer. Dumnezeu să vă dea puterea de a vă îndeplini misiunea”, a transmis credincioșilor prezenți la hramul Mănăstirii Nicula, Preasfintițul Părinte Nicolae de Hama.

Crucea Transilvană, oferită Preasfințitului Părinte Nicolae, la hramul Mănăstirii Nicula

Înainte de a rosti cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului i-a conferit Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama, în dar Engolpionul și Crucea Transilvană.

Mitropolit Nicolae de Hama se află în țara noastră la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Nicula. Înaltpreasfinția sa a fost ales Mitropolit de Hama în cadrul lucrărilor Sfântului Sinod al Patriarhiei Antiohiei din 7 iunie 2017.

S-a născut în Damasc în anul 1957, a studiat medicina la Universitatea din Damasc, fiind specializat în chirurgie generală din anul 1984. Din 1993 până în 1998 a studiat la Facultatea de Teologie din Balamand. A fost hirotonit episcop de Patriarhul Ignatius al IV-lea, în 2011. Acesta a fost locțiitor al Eparhiei de Hama începând din 30 martie 2017.

„O, Măicuță sfântă!”, cântată de Mitropolitul Clujului, alături de pelerini

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a cântat împreună cu miile de credincioși priceasna „O, Măicuță sfântă!”

„Nu se poate să nu fiu nostalgic la acest eveniment”, a precizat Înaltpreasfinția Sa. „Din anul 1967 vin la acest hram unde, așa ca dumnevoastră, caut ocrotirea Maicii Domnului. Atunci terminasem liceul și dădusem examenul la facultate și veneam la mănăstire cântând. Eu nu sunt un mare cântăreț, dar Maicii Domnului îi cânt cu drag”, a spus ierarhul, după care a intonat priceasna alături de pelerinii prezenți.

După acest moment, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a vorbit despre Maica Domnului, despre semnificația numelui Maria și a spus că doar doar așa va merge bine în societate, dacă oamenii își vor aduce aminte serios de credință.

„Preafericitul Părinte Daniel ne îndeamnă să ne rugăm pentru pace, armonie, pentru că e suficient să deschizi televizorul și să vezi câtă vrajbă e. Cine să facă armonie dacă nu noi, punându-ne serios problema credinței. Ambasadorii credinței sunteți frățiile voastre, așa că mâine, când vom pleca după Liturghie, dacă facem ceea ce trebuie, vom putea cânta: Maică tu ne-ai ajutat / De-am făcut ce ni s-a dat”, a concluzionat Mitropolitul Clujului.

 

 

Ultimele articole

Gloria Bizanțului

Gloria Bizanțului

Istoria creștinismului nu poate fi înțeleasă în complexitatea ei fără fascinanta lume a Bizanțului. Pe durata a peste o mie de ani, acest imperiu a cunoscut gloria dar și declinul, expansiunea dar și împresurările, și în pofida conotațiilor peiorative ale termenului...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor...