ÎPS Părinte Andrei, cetățean de onoare al comunei Sânmihaiu de Câmpie

de | sept. 24, 2017 | Actualitatea religioasă

Capela și grădinița cea nouă din comuna Sânmihaiu de Câmpie au fost binecuvântate astăzi, în duminica a 18-a după Rusalii, de Mitropolitul Clujului.

Ierarhul a fost prezent în mijlocul comunității parohiale unde a oficiat și Sfânta Liturghie, adresându-le celor prezenți un cuvânt plin de încărcătură duhovnicească de care s-au bucurat sute de credincioși, a declarat pentru Radio Renașterea, protopopul Becleanului, părintele Doru Zinveliu:

AUDIO:

 

La finalul manifestărilor, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a primit din partea primarului Ioan Mate, titlul de cetățean de onoare al comunei Sânmihaiu de Câmpie. Ierarhul a felicitat la rândul Său oficialitățile locale pentru investiţiile realizate, extrem de necesare pentru educaţia viitoarelor generații și pentru localnicii zonei.

Și Arhiepiscopia Clujului a oferit distincții, cea mai specială fiind acordată părintelui paroh Vasile Martin, căruia i-a fost dăruită Crucea Arhiepiscopală, la 43 de ani de slujire cu devotament și râvnă a credincioșilor din localitate.

Foto credit: timponline.ro

Ultimele articole

Tabără de vară pentru copiii din Protopopiatul Dej

Tabără de vară pentru copiii din Protopopiatul Dej

Protopopiatul Ortodox Dej, în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej, a organizat prima tabără a acestei veri la Centrul misionar de tineret ,,Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, în perioada 18 - 23 iulie, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani....

Hramul bisericii de lemn din Iliuța Bozghii

Hramul bisericii de lemn din Iliuța Bozghii

În a treia zi de Rusalii, marți, 14 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha Bârgăului,...