ÎPS Părinte Andrei, în vizită de lucru la Jucu şi Răscruci

de | iun. 11, 2020

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, arhiepiscopul și mitropolitul Clujului, însoţit de protopopul Dan Hognogi și arhidiaconul Claudiu Grama, consilier pe probleme de misiune şi protocol din cadrul Eparhiei, a efectuat joi, 11 iunie 2020, o vizită de lucru la mai multe parohii din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1, între care Jucu Gară şi Răscruci.

Întâmpinat la Jucu Gară de primarul comunei, domnul Valentin Dorel Pojar, ierarhul a vizitat capela mortuară, care este aproape de finalizare şi care urmează să fie sfinţită. ÎPS Părinte Mitropolit a salutat efortul depus de către autorităţile locale care, în mandatul actualului primar, au ridicat trei case parohiale, la Gădălin, Jucu de Sus şi Jucu Gară. De asemenea, în toate parohiile există capele mortuare, din care cele de la Jucu Gară şi Gădălin urmează a fi sfinţite şi date în folosinţă. Capela mortuară de la Jucu de Mijloc a fost sfinţită anul acesta, înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, chiar în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, iar în 2018, la Jucu de Jos au fost sfinţite un aşezământ social şi o capelă mortuară, ridicate tot în mandatul actualului primar. Cu acest prilej a fost instalat şi noul preot în Parohia Ortodoxă Jucu de Jos, în persoana părintelui Marius Vasile Abrudan. De remarcat că de curând a fost asfaltată strada pe care se află biserica de la Jucu Gară, cu hramul „Sfintele Femei Mironosiţe”, fiind totodată amenajat sistemul de scurgere de tip rigolă.

ÎPS Părinte Mitropolit a poposit şi în mijlocul comunităţii din Răscruci, unde a fost întâmpinat de părintele paroh Dan Balog, dar şi de fostul paroh, preotul Ioan Câmpean. Ierarhul s-a închinat în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, lăcaş care a fost resfinţit în luna septembrie a anului trecut, în Duminica a XIX-a după Rusalii, şi a semnat în Sfânta Evanghelie, după care a vizitat şi şantierul casei parohiale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Icoana și tradiția din Transilvania, promovate pe meleaguri italiene

Icoana și tradiția din Transilvania, promovate pe meleaguri italiene

Italienii au putut cunoaște și admira în aceste zile frumusețea icoanei și tradiției din Transilvania. Mai multe lucrări realizate de monahia Justiniana Khiraly în atelierul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea clujeană Florești au fost expuse la...

Sărbătoarea Portului Popular la Bichigiu

Sărbătoarea Portului Popular la Bichigiu

În Parohia Bichigiu, Protopopiatul Năsăud, se vor desfăşura sâmbătă, 11 iunie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, manifestările anuale prilejuite de „Ziua...