ÎPS Părinte Andrei s-a întâlnit cu presa clujeană și a prezentat mesajul pastoralei la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2021

de | dec. 20, 2021 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit luni, 20 decembrie 2021, cu reprezentanţii presei scrise şi audio-vizuale din Cluj-Napoca pentru a transmite tradiționalul mesaj pastoral la sărbătoarea Nașterii Domnului din anul mântuirii 2021.

Întâlnirea a avut loc de la ora 11:00, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, nr. 18.

În deschidere, Părintele Mitropolit Andrei a prezentat tema Scrisorii pastorale din acest an, intitulată „Domnul Iisus Hristos-emigrant”, pornind de la tematica anului 2021, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației românilor din afara României”.

 

Înaltpreasfinția Sa, în Pastorala de Crăciun, face o paralelă între „Domnul Iisus Hristos – emigrant’” şi românii plecaţi în toate colţurile lumii.

„Ce a făcut Sfânta Familie ca să-L scape pe Pruncul Mântuitor? „După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce îți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2,13).

Domnul Iisus Hristos, întreaga Sfântă Familie, au emigrat! Au mâncat pâinea amară a pribegiei ca și milioanele de români care din motive obiective sau mai puțin obiective, își părăsesc țara și ajung pe toate meridianele globului. Nădăjduind în rosturi mai bune nu cred că nu-i macină dorul de casă. Pentru că, după spusa poetului, „La noi sânt codri verzi de brad/, Și câmpuri de mătasă;/ La noi atâția fluturi sânt/ Și-atâta jale-n casă./ Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne asculte;/ La noi sânt cântece și flori/ Și lacrimi multe, multe…”.

„ (…) Gândul ne merge, plecând de la aceste relatări ale Sfintei Scripturi, la milioanele de români care au emigrat în ultima perioadă în toată lumea. Ne gândim cu drag la ei şi aşteptăm momentul în care cauzele ce i-au determinat să plece să se rezolve. Şi, sperăm noi, ca mulţi dintre ei să vină acasă. Şi îndreptarea cauzelor depinde de noi toţi şi de guvernanţii noştri”, a mai spus ierarhul.

De asemenea, Mitropolitul Clujului vorbeşte despre dorul cu care se gândeau cei din poporul ales la Ierusalim – „De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele” (Psalmul 136,6)-, dar şi despre un text al lui Ion Agârbiceanu, referitor la România: “Cum mă voi sătura de frumuseţile tale? Eu văd că eşti alta, eu văd că eşti fericită, eu simt bucuria şi noua ta viaţă! Te-aş mângâia ca pe un copil, de-ar fi să trăiesc veacuri. Câmpiile tale, codrii tăi, apele tale, toate-mi vorbesc de negrăita ta fericire, patria mea! Nu eşti pământ mort, nu eşti vânt, nu eşti apă; eşti suflet ce tremuri de bucuria libertăţii”.

„Trist este doar în casele unde au rămas bătrânii singuri, cu gândul la copiii plecaţi în străinătate”, a afirmat Mitropolitul Andrei.

„Toate aceste afirmații sunt valabile mereu, dar mai ales acum la Crăciun, în preajma clipelor de har și de lumină pe care le aduc sărbătorile Nașterii Domnului. Evangheliile, colindătorii, atmosfera de basm, toate ne transpun într-o lume mirifică: „Și-auzi! Răsar cântări acum,/ Frânturi dintr-o colindă,/ Și vin mereu, s-opresc în drum/ S-aud acum în tindă/ Noi stăm cu ochii pironiți/ Și fără de suflare;/ Sunt îngerii din cer veniți/ Cu Ler, oi Domnul mare!”. În mod tradițional la aceste bucurii sunt mai predispuși copiii și tinerii. De aceea, îi îndemnăm pe părinți, pe dascăli și pe preoți ca să le faciliteze acestora accesul la toate tradițiile de Crăciun.

 

Trist este doar în casele unde au rămas bătrânii singuri, cu gândul la copiii plecați în străinătate. Și de acolo de departe, copiii dimpreună cu Octavian Goga, îi zic lui Moș Crăciun: „De nu ți-o fi peste mână, treci și pe la casa noastră,/ Biata mamă-ngândurată azi e singură la masă,/ Tu măcar o rază-n suflet îi trimite pe fereastră,/ Când vezi neatins și vinul și colacul de pe masă”.

 

Și ca să încheiem într-un ton optimist, dorind ca la toate mesele să fie inimi vesele, vă urăm de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează, Sărbători pline de bucurii și ani mulți!”

La finalul conferinței, reprezentanții presei i-au adresat ierarhului întrebări privind viața socială și religioasă din eparhie, precum și problemele societății actuale.

A devenit deja o tradiție ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Paștelui și a Crăciunului, Mitropolitul Andrei să se întâlnească cu reprezentanții presei clujene pentru a transmite gândul și mesajul pastoral într-un mod cât mai dinamic, pentru a ajunge în casele tuturor creștinilor.

Pastorala la Nașterea Domnului 2021 va fi citită în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în prima zi de Crăciun.

Pastorala poate fi citită, integral, AICI

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

 

Ultimele articole

Însemnătatea omului pentru Dumnezeu | Pr. Cătălin Pălimaru

Însemnătatea omului pentru Dumnezeu | Pr. Cătălin Pălimaru

Cuvântul de învățătură al părintelui Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renașterea, rostit miercuri, 16 noiembrie 2022, în cadrul serilor duhovnicești organizate de Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, în prima săptămână a Postului Nașterii...

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Necesitatea îndrumării duhovnicești

Oamenii preocupați de cele spirituale au avut întotdeauna conștiința că au nevoie de un călăuzitor. Cărțile de înțelepciune ale Scripturii îi fericesc pe cei ce sunt călăuziți „căci dacă unul cade, îl scoală tovarășul lui” (Ecclesiastul 4, 10). Îl auzim și pe Solomon...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

În perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc...

De astăzi începe Postul Crăciunului

De astăzi începe Postul Crăciunului

În Biserica Ortodoxă începe astăzi, marți, 15 noiembrie 2022, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului...