Istoricul Alexandru Dimitrie Xenopol (23 martie 1847 – 27 februarie 1920)

Alexandru Dimitrie Xenopol, acest erudit om de cultură al secolului al XIX-lea, vine pe lume într-o familie cu șase copii la data de 23 martie 1847. În vreme ce mama sa, Maria, avea o poveste de viață destul de simplă, cea a tatălui său, Dimitrie, era puțin mai complicată. În lucrarea „Istoria ideilor mele”, acest renumit istoric și scriitor ne detaliază următoarele: „Sunt născut în 23 martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele… Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-saxonă (…). El a rătăcit în tinerețe, în urma unei dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety (…) care-i dădu numele de Dimitrie și-i schimbă tot odată și familia din Brunswick în Xenopol, adică <<fiul străinului>>.

Provenind dintr-o familie înstărită, educația era o prioritate începând de la cei mai mici și ajungând până la cei mai mari ai familiei Xenopol. Astfel, cel ce avea să fie rector al Universității din Iași între anii 1898-1901, își începe studiile la pensionul tatălui său, în limba franceză. 

După absolvirea liceului, Alexandru Xenopol urmează între anii 1867-1871 studii universitare de drept, filosofie și istorie. Ulterior, va obține doctoratul în drept și filosofie la Berlin și, respectiv, Giessen, în Germania. 

Un alt moment important din viața acestui mare istoric este câștigarea concursului pentru cel mai bun discurs festiv care va fi ținut cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna. O comisie alcătuită din mai mulți membri ai societății Junimea, printre care Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi sau Vasile Pogor, a considerat că alocuțiunea tânărului student la drept a fost cea mai potrivită pentru această ocazie solemnă. 

Alexandru Xenopol se întoarce în țară unde intră în magistratură, devenind prim-procuror al Tribunalului din Iași. Ulterior, acesta se afiliază și renumitei societăți Junimea în cadrul căreia ajunge să fie numit de către Iacob Negruzzi drept „cel mai iubit și mai alintat copil al Junimii”. 

După 6 ani în funcția de procuror, A.D. Xenopol renunță la magistratură și se dedică exclusiv activităților didactice, publicistice și de cercetare. Va fi începând cu anul 1878 profesor la Catedra de Istorie a Românilor și treisprezece ani mai târziu, profesor la Catedra de Istorie Universală. 

Lucrarea fundamentală realizată de către acest intelectual de forță al Europei este „Istoria Românilor din Dacia Traiană”, operă care însumează șase volume și aproximativ 4000 de pagini. Această lucrare este prima reprezentare exhaustivă, analitică și complexă a istoriei românilor pentru care autorul a realizat nenumărate cercetări la biblioteci din țară sau străinătate. 

Pentru întreaga contribuție adusă culturii românești și universale, A.D. Xenopol este numit Membru Titular al Academiei Române în anul 1893, iar câțiva ani mai târziu va fi numit și membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles și al Societății Academice din Cernăuți. 

În ultimii ani de viață, Alexandru Dimitrie Xenopol a trăit în condiții precare întrucât era diagnosticat cu afaziei și, de asemenea, mai era și paralizat. Acesta va trece la cele veșnice la vârsta de 72 de ani, la data de 27 februarie 1920.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Istoricul Alexandru Dimitrie Xenopol (23 martie 1847 - 27 februarie 1920)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Părintele Nicolae Steinhardt – autorul Jurnalului fericirii

Părintele Nicolae Steinhardt – autorul Jurnalului fericirii

Doctor în drept constituțional, scriitor, publicist și critic literar, originar din comuna Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la creștinism în închisoarea de la Jilava, unde a fost botezat de Părintele Mina Dobzeu. Autorul unei opere unice...

Elena Farago –  poeta copiilor

Elena Farago – poeta copiilor

Poetă română care nu s-a bucurat de o copilărie frumoasă dar care a compus poezii pentru copii. Aceasta a fost Elena Farago. S-a născut pe 29 martie 1878, într-o familie de greci din Bârlad, fiica lui Francisc şi Anastasia Paximade. A fost rodul căsniciei acestei...

Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie

Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie

Poet creștin român, despre care s-a scris însă mult prea puțin. Viața acestui poet înfățișează un model de convertire, precum și o viață creștină practică, deosebit de frumoasă, în cadrul Mănăstirii Cernica. Acesta a fost Daniel Turcea. S-a născut la 22 iulie 1945, în...

Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României

Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României

Prima fiică a fostului suveran Mihai al României și a soției sale. Prin părinții ei, Margareta este descendentă directă din marile familii imperiale și regale ale Europei, numărând printre strămoși regi ai Franței, Angliei, împărați germani și țari ruși. S-a născut la...

Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Compozitor, muzicolog, filosof, scriitor și traducător român. Acesta a fost Dimitrie Cuclin. S-a născut în 24 martie 1885, la Galați în familia unui profesor de muzicǎ, ce i-a oferit primele noțiuni teoretice. După școala primară, Dimitrie Cuclin a urmat, între 1896 –...

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

Alexandru Dimitrie Xenopol este unul din cei mai de seamă istorici români. A publicat prima istorie completă a poporului nostru, sub titlul „Istoria românilor din Dacia Traiană”. A fost profesor de istorie și rector la Universitatea din Iași. Alexandru Dimitrie...