ITO 2017 s-a încheiat. Tinerii au predat ștafeta organizatorilor următoarei ediții: Arhiepiscopia Sibiului

de | sept. 4, 2017

Cei peste 5.000 de tineri prezenți zilele acestea la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși și-au luat la revedere de la orașul celor șapte coline în această dimineață, în cadrul Festivității de închidere ITO 2017. Tinerii au predat ștafeta organizatorilor următoarei ediții: Arhiepiscopia Sibiului.

Festivitatea din 4 septembrie 2017 a fost moderată de Roxana Chebac și Daniel Buzdugan. Evenimentul s-a desfășurat pe podiumul din fața Catedralei Mitropolitane din Iași, notează doxologia.ro.

După rugăciunile de dimineață, a urmat o paradă a voluntarilor care au oferit publicului și o surpriză muzicală. Reprezentanții organizatorilor precum și ai participanților la ITO 2017 au mărturisit în fața întregii adunări trăirile lor din cele patru zile ale evenimentului organizat anul acesta la Iași.

Unul dintre cele mai importante momente a fost predarea ștafetei și a torței întâlnirii către reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului, organizatorii de anul viitor ai ITO. Ulterior au fost rostite rugăciuni de binecuvântare și călătorie.


20 de sfaturi pentru o tinerețe liberă de la Părintele Constantin Necula


La eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, precum și alți ierarhi din țară și străinătate.

Părintele Mitropolit a adus slavă lui Dumnezeu pentru toate realizările. Înaltpreasfinția Sa a adresat mulțumiri organizatorilor, în special Arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, și Gabrielei Pipirig, managerul de proiect al evenimentului.

Ierarhul a făcut de asemenea un rezumat al celor discutate în ultimele patru zile privitor la tema ITO 2017: Tânărul în căutarea libertății.

Și pentru că s-a vorbit atât de mult în aceste zile de libertate, putem spune că omul bun este un om liber, omul care iartă e un om liber, omul care se roagă e un om liber, omul care are curaj e un om liber, omul care este entuziast e un om liber și omul care are credință e un om liber, a explicat IPS Teofan.

Vă doresc să vă hrăniți libertatea din bunătate, din iertare, din rugăciune, din curaj și mai ales din credința cea dreaptă! Bucurie sfântă și Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! a adăugat Părintele Mitropolit la final.


ITO 2017 | Peste 6000 de participanți la Marșul Tinereții


Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de anul acesta, ce s-a desfășurat la Iași între 1 și 4 septembrie a fost organizată de Departamentul de Tineret din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor și Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Simpozionul „Biserica și Armata” la Cluj-Napoca

Simpozionul „Biserica și Armata” la Cluj-Napoca

Luni, 16 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat la deschiderea Simpozionului „Biserica și Armata”. Manifestarea, organizată de Mitropolia...

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, sâmbătă, 14 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Cluj a avut loc joi, 12 octombrie 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul...