Iubesc iubirea*

de Eseu

 Având în preajmă icoana Maicii Domnului, căreia i ne adresăm în priceasnă: „Am venit, Măicuță, să ne mai vedem, / Să-ți spunem necazul (dorul!) pe care-l avem” – adică tu să ne vezi și noi să te vedem –, în felul acesta mă adresez tuturor celor care sunteți icoana Bisericii. Preacuvioși părinți și Preacuvioase maici, Preacucernici părinți, ucenici și fii duhovnicești, frați și surori în Hristos Domnul, iubiți credincioși și dragii mei, vă privesc în ochi, îmi ocupați gândul, vă port în inimă și vă îmbrățișez în iubire.

În acest ceas de taină, din Sfânta și Marea Miercuri, la Denie, când ne-am rugat la slujba Utreniei, care în realitate este slujba de dimineață a Joii celei Mari, facem aducere aminte de spălarea picioarelor ucenicilor de către Domnul Iisus Hristos, de trădarea lui Iuda, dar și de lepădarea lui Petru. Facem aducere aminte de Cina cea de Taină, când Domnul Iisus Hristos a rostit cuvintele a căror menire noi o împlinim făcând pomenirea la fiecare Sfântă Liturghie[1]: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”, „Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, carele pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28). Toate acestea nu sunt doar aduceri aminte care au o semnificație istorică – ele punctând istoria –, ci au mai cu seamă un rost duhovnicesc, ce se împlinește în realitatea lucrării mântuirii noastre, care semnifică prezentul. Taina Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, a răstignirii și a morții Sale înseamnă și taina noastră, a fiecărui creștin, care cu responsabilitate, dimpreună cu Domnul Hristos, lucrăm mântuirea noastră, a semenilor noștri și a lumii întregi.

Am gândit pentru acest moment o scurtă meditație, în care vreau să pun în lumină, mai întâi de toate, faptul că Domnul Hristos, așa cum auzim în cântările de la strană și în rugăciunile preoților, a mers spre pătimirea Sa de bunăvoie. Acest detaliu este important, fiindcă trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru, invidia, răutatea și nebunia cărturarilor și a fariseilor, mulțimea dezorientată și toți cei care au contribuit la răstignirea Domnului Hristos nu au influențat planul lui Dumnezeu. În realitate, Hristos, așa cum rostim în taina Sfintei Liturghii, „mai degrabă El pe Sine Însuși S-a dat pentru viața lumii”[2].

Pentru a înțelege deplin însă, ar trebui să ne întoarcem la începuturi, spre a ne referi la planul lui Dumnezeu din veci. Aflăm de la Sfântul Grigorie Teologul[3] că Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, S-ar fi întrupat chiar dacă Adam n-ar fi căzut în păcatul neascultării. În planul din veci al lui Dumnezeu era hotărât ca Fiul lui Dumnezeu, Logosul, să Se întrupeze, să ia fire omenească, astfel încât, prin El, firea omenească să ajungă la țintă, de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, în sânul Sfintei Treimi, părtașă dumnezeieștii firi (cf. 2 Petru 1, 4). Însă prin greșeala neascultării, prin păcatul protopărinților noștri Adam și Eva și prin păcatele pe care le-a adăugat omenirea de la generație la generație, la plinirea vremii, Fiul lui Dumnezeu, luând trup și fire omenească, a luat o fire care era în robie, în robia păcatului, a iadului și a morții. Prin urmare, înțelegem de ce Domnul Iisus Hristos a trebuit să treacă prin urgia sălbatică a chinurilor pe care le cunoaștem și cărora încercăm să le pricepem și dimensiunea, și intensitatea, mai ales în aceste zile, în Săptămâna Pătimirilor. De ce a trebuit să fie răstignit, omorât – să moară! – și să fie îngropat? Din cauza omului, care a intervenit dintru început în planul lui Dumnezeu, săvârșind asemenea fapte, încât, într-un moment anume, „S-a căit Dumnezeu că l-a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit întru inima Sa” (Facerea 6, 6).

Așadar, trebuie să avem această conștiință – iar în această conștiință, pocăință –, anume că Fiul lui Dumnezeu întrupat a pătimit, a fost răstignit, omorât și îngropat din cauza noastră. Și dacă este așa – Sfinții Părinți ne-o confirmă –, atunci și noi să pătimim dimpreună cu El, să ne răstignim sau mai degrabă să ne lăsăm răstigniți, omorâți și îngropați, cu conștiința că dimpreună cu El, Care S-a făcut „pârgă (învierii) celor adormiți” (1 Corinteni 15, 20), și noi vom învia.

Aș adăuga aici un amănunt grăitor, semnificativ. Am început cu Maica Domnului, din icoană, mă întorc la ea. Domnul Iisus Hristos S-a întrupat din Fecioara Maria, care era pământ neprihănit, pământ feciorelnic[4], din care s-a țesut Trupul Domnului nostru Iisus Hristos. Ceea ce și noi, prin pătimire, prin răstignire, prin moarte, îngropare și înviere, trebuie să devenim, astfel încât Domnul nostru Iisus Hristos să Se întrupeze în ființa noastră.

Să nu fiți întristați, dragii mei. La Cina cea de Taină, au participat doar ucenicii – apostolii – și femeile mironosițe. Pe lemnul Crucii, Domnul Hristos a rămas atât de singur, încât a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46; Marcu 17, 34). În prima zi după Înviere și-n a opta zi, ucenicii săvârșeau Sfânta Liturghie (frângerea pâinii) cu ușile încuiate (cf. Ioan 20, 19; 26). La Emaus, doar Domnul Hristos și doi apostoli (cf. Luca 24, 13-35)… Noi avem conștiința – și mărturie în Sfânta Liturghie – că Hristos este Cel ce aduce și Se aduce, Cel ce primește și Se împarte[5], și avem conștiința că Hristos Se împărtășește prin preoți tuturor credincioșilor[6]. Ceea ce noi încercăm să și facem în această perioadă.

Închei prin două gânduri de mângâiere. Primul: în ce ne privește pe noi, slujitorii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, n-am simțit în niciun moment că avem o catedrală goală! Dimpotrivă, mai plină ca oricând. Al doilea gând de mângâiere: toate acestea pe care vi le-am spus din Sfintele Scripturi sau de la Sfinții Părinți au ca suport iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu. Din dragoste față de oameni Dumnezeu S-a întrupat. Din dragoste față de oameni Fiul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, S-a răstignit. Și tot dragoste este ceea ce trăim noi astăzi. Așadar, gândul final este un cuvânt al Preasfințitului Părinte Vasile, care, seara târziu, în ziua de 18 martie, m-a sunat și mi-a spus ceea ce vă spun și dumneavoastră tuturor: „Iubesc iubirea”. Amin!


* Predică rostită la Denia din Sfânta și Marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în 15 aprilie 2020 (pe când se slujea cu ușile închise…).

[1] Textul liturgic este: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, cel ce pentru voi se frânge spre iertarea păcatelor.” „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, cel ce pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.”, cf. Liturghia Sfântului Ioan pentru folosul preoților când slujesc în sobor. Ediția a V-a. Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 63.

[2] Liturghia Sfântului Ioan pentru folosul preoților când slujesc în sobor, ed. cit., p. 63.

[3] Cf. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântarea 38.13, PG 36, col. 330 A. De asemenea, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, întruparea Fiului, Cuvântul lui Dumnezeu, a fost rânduită din veşnicie și s-ar fi săvârșit și dacă nu ar fi căzut Adam, având, deci, nu doar rostul de răscumpărare, în urma căderii, ci şi de împlinire, de desăvârșire, de îndumnezeire. Așadar, unirea creaturii cu Creatorul ar fi temeiul întrupării. Cf. Sfântul Maxim MărturisitorulCapete gnostice. Despre Teologie și despre Iconomia Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Traducere din greacă, cuvânt înainte, note și comentarii de Walther Alexander Prager, Editura Herald, București, 2008; Ambigua. Traducere, introducere şi note de Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. Col. „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 82. EIBMBOR, Bucureşti, 1983.

[4] Sfântul Irineu al Lyonului, „Dovedirea credinței apostolice”, în diacon Ioan I. Ică jr, Canonul Ortodoxiei I. Canonul apostolic al primelor secole, Deisis/Stravropoleos, 2008, p. 508.

[5] Liturghia Sfântului Ioan pentru folosul preoților când slujesc în sobor, ed. cit., p. 43.

[6] Ibidem, p. 79.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Aspecte introductive Capitolul în care este tezaurizată ampla și valoroasa pericopă evenghelică la care suntem chemați să medităm în această duminică, debuteză cu un interesant pasaj descriptiv. Ucenicii lui Iisus, între care unii ce fuseseră anterior ai...

Învierea prin Euharistie

Învierea prin Euharistie

În Învierea lui Iisus Hristos regăsim în fiecare an bucuria dumnezeiască a salvării vieții noastre confruntate cu propriile resurse perimate. Ieșirea din fatidicul existențialism biologic, dominat de previziunile sfârșiturilor personale, ne este pusă la îndemână de...

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

(versiune revizuită a studiului publicat în revista Tabor, nr. 6, iunie 2018) 1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut...

Teologia la feminin

Teologia la feminin

Aspecte introductive În spațiul Răsăritean, astăzi este ziua femeii. Mironosițele, prin curajul lor, vin să arate că și tagma din care făceau ele parte, una care era atunci nedreptățită din punct de vedere social, își merită locul la masa egalilor. Și încă cum! Ele...