„Văzându-mă zăcând fără glas și fără suflare, plângeți toți pentru mine, fraților și prietenilor, rudelor și cunoscuților, căci ieri vorbeam cu voi și fără de veste mi-a venit înfricoșătorul ceas al morții. Ci veniți toți care mă iubiți și mă sărutați cu sărutarea cea mai de pe urmă, că de acum nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi” (Slava glasului al 6-lea din Slujba înmormântării)
„N-am putea niciodată să iubim cu pasiune dacă n-am ști că vom muri” (Pr. Filothei Faros)
În emisiunile precedente am discutat despre „Hainele de piele” și mortalitatea biologică. Vom continua astăzi abordarea caracterului răstignitor al iubirii, aplecându-ne asupra unei relații profunde și doar aparent surprinzătoare: Iubirea și moartea…
Penuria de iubire a omului începuturilor fată de Creatorul său l-a condus înspre păcatul neascultării, făcându-l vulnerabil în fața sfatului vrăjmașului (doar o lipsă de iubire poate justifica neascultarea!) și supus morții, fiind nevoie de iubirea jertfelnică, deplină, a Fiului (chip al iubirii treimice desăvârșite) pentru restaurarea făpturii căzute la demnitatea și slava pregătită ei din veac. În Canonul cel Mare, Sfântul Andrei Cretanul deplânge starea de păcat, izvorâtă din neascultare („Râvnind eu la neascultarea lui Adam cel-întâi-zidit, iată că din pricina păcatelor mele m-am pomenit dezbrăcat de Dumnezeu, de împărăție și de veșnica ei desfătare”), îndemnând la mărturisire și la pocăință: „Vino, suflet sărman, vino împreună cu trupul tău și te mărturisește în fața Ziditorului tuturor! De acum încolo părăsește-ți nebunia cea de dinainte și adu-I lui Dumnezeu lacrimi de pocăință. (Sf. Andrei Cretanul, Canonul cel Mare, text diortosit de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, ediția a III-a, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2010, p.9).
Se poate desprinde, ca dimensiune a relației dintre iubire și moarte, faptul că lipsa de continuitate a iubirii deschide falii care favorizează accesul răului, păcatului și a morții, penuria de iubire fiind direct proporțională cu învârtoșarea firii, îmbolnăvirea ei și o dublă moarte (mai întâi a sufletului și apoi a trupului).
