Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Iubirea, taina vieții în Hristos – risc asumat și dinamism transfigurator. Iubire și nepătimire.

de | oct. 16, 2024

 

Nepătimirea este izvorul iubirii desăvârșite” (Sf. Maxim Mărturisitorul)

În emisiunea precedentă am început o discuție mai amplă despre Iubire, ca taină a vieții în Hristos – risc asumat și dinamism transfigurator, iar pentru început ne-am aplecat asupra Cunoașterii prin iubire, Iubirea fiind temelie a cunoașterii. Astăzi vom continua, abordând tema: Iubire și nepătimire.

Sfântul Simeon Noul Teolog (Discursuri teologice și etice. Scrieri I, Cartea discursurilor etice, Discursul 4, ediția a II-a revăzută, studiu introductiv și traducere: diac. Ioan I. Ică jr și un studiu de ieromonah Alexander Golitzin, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p.208) subliniază dificultatea abordării unei astfel de teme, arătând că „precum cel ce vrea să-și ațintească ochii asupra soarelui preastrălucitor trebuie să aibă ochii trupului curați, așa și cel ce încearcă să grăiască despre nepătimire trebuie să aibă pupilele ochilor, sau simțurile, libere de toată pofta cea rea și de tot gândul pătimaș, ca nu cumva, tulburată fiind mintea de unul din acestea, să nu poată privi lămurit sau să rostească limpede înălțimea curăției ei și adâncul acesteia neînțelegând cu vrednicie mulțimea și măreția lucrărilor și darurilor (harismelor) ei”.

Nepătimirea (ἀπάθεια) reprezintă, pe de o parte, o stare a sufletului despovărat de orice patimă, iar pe de altă parte, starea rezultată în urma dobândirii virtuților, fiind totodată un rod al lucrării poruncilor, fiindcă „prin porunci Domnul face nepătimași pe cei ce le împlinesc” iar „prin împlinirea poruncilor, mintea se dezbracă de patimi” (ne învață Sf. Maxim Mărturisitorul, Întâia sută a capetelor despre dragoste, 77, 94, în Filocalia, vol. II, pp.64, 66), îmbrăcând veșmântul virtuților.

Semnele ajungerii la nepătimire pot fi grupate după două criterii (ne învață Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei (cf. Andrei, Spiritualitate creștină…, p.133.): pe de o parte, indiferența față de bunurile materiale (când omului îi este totuna câștigul sau paguba), iar pe de altă parte lipsa egoismului, egocentrismului și egolatriei, precum și iubirea față de toată făptura (când omul își poate iubi cu aceeași intensitate vrăjmașul sau prietenul).

 

Icoane ale iubirii
Icoane ale iubirii
Iubirea, taina vieții în Hristos – risc asumat și dinamism transfigurator. Iubire și nepătimire.
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/hcontiu/" target="_self">Hadrian Conțiu</a>

Hadrian Conțiu

Hadrian-V. CONŢIU s-a născut la data de 27 aprilie 1977 în localitatea Râciu, judeţul Mureş. Este doctor în Geografie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi doctor în Teologie al aceleiași universități, Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu tema „Tămăduirea prin iubire” (2016), realizată sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din anul 2000 este profesor titular de geografie la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” din Tg. Mureș, iar începând cu anul universitar 2020-2021 este cadru didactic asociat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Este autor, coautor, editor și coordonator a 10 cărţi de specialitate, precum şi a două volume de versuri; a participat la numeroase manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale, publicând până în prezent peste 80 de studii în volumele acestora sau în reviste de specialitate. A primit, de asemenea, mai multe distincții și diplome de excelentă. În perioada 2010-2014 a fost membru al Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române, precum și al Adunării Eparhiale și Consiliului Eparhial ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Emisiuni recente

Despre rostul femeii, despre Maica Domnului și despre familie​

Despre rostul femeii, despre Maica Domnului și despre familie​

Anul 2026 a fost declarat în Patriarhia română drept „Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”. Așadar un an dedicat femeii, rolului pe care ea îl joacă în viața...

Cultul Mariei P2 (Pr. Prof. Stelian Tofană)

Cultul Mariei P2 (Pr. Prof. Stelian Tofană)

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Muțenie și surzenie demonică | Duminica a 10-a după Rusalii

Muțenie și surzenie demonică | Duminica a 10-a după Rusalii

Ev. Matei 17, 14-23 Vindecarea lunaticului „Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi...