Iubitorii satului tradițional, așteptați să se înscrie la concursul „Fotografia–document etnografic”

de | iul. 16, 2020 | Cultură

Iubitorii satului tradițional sunt așteptați să se înscrie în această perioadă la Concursul naţional „Fotografia–document etnografic”, aflat la cea de-a XVII-a ediţie. Competiția se adresează atât fotografilor profesioniști sau amatori care cutreieră satele pentru a imortaliza arhitectura tradițională, chipuri de țărani, obiceiuri și tradiții, dar și celor care dețin fotografii vechi în albumele familiei.

Doritorii pot trimite fotografii color și alb-negru, cu temă liberă etnografică, ce oglindesc elemente de cultură tradițională din satele românești. Totodată, în cadrul secțiunii speciale din acest an pot fi înscrise fotografii recente, cu tema „Pridvorul” (târnaț, cerdac, prispă, verandă). O altă secțiune importantă a acestui proiect fotografic este cea dedicată reproducerii de fotografie veche. Aici se pot înscrie toți cei care dețin în albumele de familie fotografii vechi, ce pot reconstitui fidel universul satului de altădată.

Lucrările selectate de juriu sunt premiate și prezentate în cadrul vernisajului organizat în luna noiembrie la Cluj-Napoca și, ulterior, în alte orașe din țară sau străinătate, în expoziții itinerante.

Termenul limită de primire a fotografiilor este vineri, 2 octombrie 2020. Informaţii suplimentare pot fi găsite pe pagina de facebook a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, dar se pot obţine și la tel: 0264/597781, sau e-mail: traditii@traditiiclujene.ro.

Concursul naţional „Fotografia–document etnografic” este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociaţia ArtImage şi Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Foto: Ediția 2019, Premiul al III-lea, secţiunea color
MARCO ALGASOVSCHI (Brașov), pentru lucrarea „Licăr”

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Spectacol festiv la Cluj-Napoca, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române

Spectacol festiv la Cluj-Napoca, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române

Îndrăgiți cântăreți de muzică populară vor încânta publicul clujean luni, 23 ianuarie 2023, în cadrul spectacolului festiv dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, intitulat „Hai să dăm mână cu mână!”. Manifestarea,  ajunsă la cea de-a treia ediție, este organizată...

Primele spectacole ale anului 2023 la Teatrul de Păpuși „Puck”

Primele spectacole ale anului 2023 la Teatrul de Păpuși „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în acest weekend la Teatrul „Puck” să urmărească primele spectacole ale acestui an. Este vorba de „Plüm-Plüm kalandjai /„Aventurile lui Plüm-Plüm”, (sâmbătă, 7 ianuarie, de la ora 11) și „ Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm...

BALUL OPEREI – 11 februarie 2023

BALUL OPEREI – 11 februarie 2023

În 11 februarie 2023, după doi ani de pauză, ne bucurăm să putem organiza Balul Operei – cel mai elegant eveniment din România, ediția cu numărul 27. Balul Operei este cel mai elegant eveniment din România, devenit prin tradiția celor 26 de ediții, emblematic pentru...