Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

„Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni” spunea medicul, profesorul și academicianul clujean Iuliu Hațieganu.

S-a născut la 14 aprilie 1885 în satul Dârja din comuna Panticeu și a copilărit în comuna Cojocna. A făcut studiile primare în Cojocna și la Cluj după care a absolvit Gimnaziul Superior din Blaj, apoi cursurile Facultății de Medicină din Cluj, unde a susținut doctoratul în 1910.

A fost unul din delegații tineretului universitar la Adunarea Națională de la Alba Iulia. În fața Consiliul Dirigent al Transilvaniei susține înființarea Universității și reluarea activității la Facultatea de Medicină din Cluj, al cărei prim decan va deveni în 1919. Tot el va prezida și primul Congres al Medicilor din România.

La 33 de ani, devine profesor la Facultatea de Medicină din Cluj, iar un an mai târziu ține prima prelegere universitară în limba română din Transilvania. Prin aceasta pune bazele învățământului superior medical clujean, care avea să ajungă la rezultate deosebite în perioada interbelică.

Profesorul Hațieganu, al cărui nume îl poartă astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, a reușit să formeze un corp didactic de elită, format din nume mari ale medicinii românești, care activau atât la catedre, cât și în clinici. În preajma lui s-au format nu mai puțin de 4 viitori membrii ai Academiei Române.

Alături de Ioan Goia, Iuliu Hațieganu a adunat la catedre specialiști excepționali ca Victor Papilian, Titu Vasiliu, Iacob Iacobovici, Constantin Ureche, Victor Babeș, Constantin Levaditi sau Emil Racoviță.

În toamna anului 1919 înființează și Clubul sportiv Universitatea Cluj, Hațieganu fiind cunoscut ca unul din promotorii sportului și educației fizice în învățământul românesc. De asemenea, între 1930-1932, în mare măsură din fonduri proprii, a înființat la Cluj un parc destinat activității sportive a tinerilor, dedicat unicului său fiu, decedat la numai 8 ani. În prezent, parcul poartă numele întemeietorului său.

Alături de corpul didactic al facultății, înființează revista Clujul Medical, primul număr apărând la 1 noiembrie 1920. Tot el este cel care a înființat și revista Viața universitară.

Considerat „cea mai complexă personalitate medicală a Europei din acea vreme”, a pus și bazele pediatriei sociale prin organizarea de deplasări în diferite medii sociale aflate sub incidența anumitor focare de boli.

A fost preocupat de educație sanitară și de răspândirea măsurilor elementare de igienă și a susținut consultarea gratuită în clinici.

Iuliu Hațieganu fost, în două mandate, și rector al Universității din Cluj și considera că rolul învățământului universitar era acela de a cerceta și de a pregăti elitele conducătoare.

A trecut la Domnul în ziua de 4 septembrie a anului 1959. Mormântul său se află în Cimitirul central din Cluj-Napoca.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 - 4 septembrie 1959)
Loading
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/dan-vascu/" target="_self">Dan Văscu</a>

Dan Văscu

Arhidiacon. Director Radio Renașterea
Mai multe din Personalitatea zilei
Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Generalul Ioan Dragalina a fost stimat și iubit de subordonații săi. Un om deosebit care a murit eroic în luptele din Valea Jiului în Primul Război Mondial. El s-a născut în Imperiul Austriac, în Caransebeș, în anul 1860. Tatăl său (Alexandru Dragalina) provenea...

Simion Mehedinți – părintele geografiei românești

Simion Mehedinți – părintele geografiei românești

Geograf, profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române, creatorul și organizatorul învățământului geografic modern în România, cât și director al Revistei "Convorbiri literare", între anii 1907-1923. Acesta a fost SimionMehedinți. S-a născut la...

Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu (numele la naștere Nichita Hristea Stănescu) este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă” . S-a născut la 31 martie 1933,...

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Numele savantului Nobel a rămas în istorie datorită premiului prestigios care îi poartă numele. Povestea omului de afaceri, chimistului și inventatorului este spectaculoasă. A brevetat peste 350 de invenții. Dintre  toate acestea, a rămas cunoscut în vremea sa pentru...

Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

Gavriil Musicescu – muzician, dirijor și organizator de talent – a fost printre primii muzicologi care au scos în evidență frumusețea folclorului românesc. S-a născut la data de 20 martie 1847 la Ismail într-o familie iubitoare de muzică. Primele studii le-a făcut în...

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Nicolae Kalinderu vede lumina zilei la data de 6 decembrie 1835 în București. Conform mai multor surse documentare, familia acestuia ar fi fost de origine turcă, numele lor însemnând în traducere „fiul filosofului”. Kalinderu a studiat în Franța timp de mai mulți ani...