Iulius Cezar – cel care a declanșat Imperiul

Iulius Caesar este unul din cei mai faimoși generali ai istoriei. De asemenea activitatea sa politico-militară a schimbat istoria imperiului roman. Chiar dacă el nu a fost niciodată încoronat împărat, tipul său de dictatură a deschis calea monarhiei romane. Până la Caesar Roma  era o Republică ce avea în frunte doi consuli. După Caesar, fiul său Augustus a devenit primul împărat. Așadar, Iulius Caesar a marcat un punct cheie în istoria celui mai celebru imperiu din istorie.

Gaius Iulius Caesar s-a născut în luna iulie, în anul 100 î. Hr în Roma. Fiind născut în acest oraș, era cât de roman se poate. Familia sa nu era exagerat de bogată, dar era nobilă, ceea ce îl făcea eligibil pentru funcții înalte. Așa cum era obiceiul în acele vremuri, a studiat acasă cu profesori particulari.  Printre materii putem aminti istoria, filosofia și muzica.  Părinții lui și-ar fi dorit ca fiul lor să devină preot al zeului Jupiter, însă lucrurile nu s-au aranjat după planurile lor.  Caesar își dorea să devină politician. Pentru aceasta avea nevoie să fie un bun orator, așa că din toate materiile ce le studia depunea efort în plus pentru a deveni maestru al vorbitului în public.

După ce tatăl său a murit, a ajuns la putere generalul Sulla, un om nemilos care a întocmit o listă neagră pe care erau trecuți toți dușmanii săi. Caesar nu era încă trecut pe această listă, dar urma. Într-o noapte l-a convocat pe tânăr la el. I-a spus că îl vede ca pe un dușman, dar vrea să îi dea o șansă. Caesar era căsătorit cu fata unui din dușmanii lui Sulla. Pentru a-i dovedi loialitatea i-a cerut să divorțeze și să ia în căsătorie pe fata generalului. Dacă nu o va face, va fi trecut pe lista neagră și va porunci să fie ucis.

Iulius Caesar a spus că nu poate face așa ceva, așa că a fugit din oraș. În fiecare noapte petrecea în alt loc pentru a nu fi prins. În sfârșit, într-o seară a primit o veste bună de la mama sa: a fost grațiat. S-a întors pentru un scurt timp la Roma, însă nu avea încredere în Sulla, așa că a acceptat să lucreze pentru guvernatorul roman din Asia.  Pentru că avea origini nobile, în război participa ca om de frunte. A fost trimis cu o flotă de corăbii unde armata romană a prins în capcană niște rebeli. În timpul luptelor corp la corp a salvat viața unui soldat care era cât pe ce să fie rănit de un dușman. Iulius Caesar l-a străpuns pe rebel în abdomen și a salvat viața romanului. Pentru acest act a fost decorat cu frunze de stejar, unul din cele mai înalte distincții la acea vreme.

După ce generalul Sulla a murit, Caesar s-a întors la Roma, unde era hotărât să-și urmeze visul  din tinerețe: să devină politician. În cei doi ani care au urmat a fost avocat. Această meserie i-a permis să-și perfecționeze abilitățile oratorice și mai mult. Nu câștiga întotdeauna, dar oamenilor le plăcea stilul lui.  În scurt timp și-a făcut reputație de orator excepțional. Însă el își dorea să fie cel mai bun, așa că a mers pe insula Rodos pentru a studia cu Apollonius Molon, cel mai celebru orator din lume la acea vreme.

Însă, înainte să ajungă la orator, corabia pe care călătorea a fost capturată de pirați. De aici ne-a rămas o anecdotă. Istoricul Plutarh spune că pirații ar fi cerut douăzeci de talanți drept răscumpărare pentru Caesar. Acesta a pufnit în râs când a auzit și le-a spus că valoează cel puțin cincizeci. Pirații au spus că „ar fi bine să valoreze atât”. Atunci Caesar cu un aer superior ar fi spus că după ce va fi eliberat îi va prinde pe pirați (ceea ce s-a și întâmplat). Însă cât timp îl aveau captiv nu l-au luat în serios.  De asemenea cât timp a stat în captivitate se comporta cu paznicii lui de parcă îi erau servitori.  Primul lucru pe care l-a făcut după eliberare a fost să angajeze o flotă și să  îi atace pe pirați. Le-a luat prada și i-a executat pe toți, așa cum le promisese.

Întors în Roma a aplicat pentru un post în guvern. Spera să obțină un loc la trezorerie, însă a fost numit asistent al guvernatorului din Spania. Nu îi plăcea deloc această numire, pentru că însemna să fie departe de Roma, dar nu avea de ales.

După un an a reușit să se întoarcă în Roma, însă avea datorii pe care nu știa cum să le acopere. Mita, viața opulentă pe care rangul îl forța să o ducă îl ducea la faliment dacă nu făcea repede ceva.  A avut noroc cu Crassus, un om foarte bogat și influent. Îi plăcea de Caesar, îl vedea băiat descurcăreț și îi vedea potențialul, așa că s-a hotărât să-l ajute. I-a plătit datoriile și l-a ajutat să obțină postul de „Curule Aedile”, adică responsabil pe clădirile publice. Era cea mai bună cale de a ajunge la inimile oamenilor. Poetul Juvenal în Satira X nu zicea degeaba: „dă-le pâine și circ și nu se vor revolta niciodată”. Caesar a început imediat să organizeze festivaluri spectaculoase și lupte cu gladiatori. În scurt timp a devenit cel mai popular om din oraș.

Mai departe a ocupat pentru scurte mandate posturile de Pontifex Maximus (adică de preot șef) și  de guvernator al Spaniei, timp în care s-a dovedit a fi un general excepțional. Sub conducerea sa Roma  s-a extins. Din prada de război a reușit să-și plătească toate datoriile ce le avea. Războiul mergea atât de bine încât reușea să păstreze pentru el sume mari, să-și plătească soldații bine și să trimită bani și la trezoreria Romei.

Aceste succese l-au ajutat enorm să câștige opinia publică de partea sa. Când s-a eliberat postul de consul, a câștigat alegerile cu ușurință. Consulul era la acea vreme cea mai înaltă funcție din stat. Întreg teritoriul Romei era condus de doi consuli, care aveau mandate de un an.

Pentru a-și întări poziția, s-a împrietenit cu generalul Pompei, care era, la acea vreme cel mai puternic om din Roma. Avea soldați loiali și bine antrenați alături de care și-a asigurat nenumărate victorii. A format o alianță cu Crassus și Pompei. Astfel, cei mai puternici trei oameni din Roma și-au unit forțele în ceea ce este cunoscut astăzi drept triumvirat.

După un an, mandatul de consul a expirat. Și-a ales să guverneze provinciile Gallia și Illyricum. În timpul acestor mandate a devenit unul din cei mai faimoși generali ai Romei. Înregistra victorii după victorii, a fost primul general care a invadat Germania și Britania și pentru că dădea dovadă că îi pasă de soldații săi, și ei la rândul lor demonstrau că îi sunt loiali până la moarte. Însă strălucirea lui Caesar îl făcea invidios pe Pompei, care se credea și se voia a fi cel mai bun general al timpului.

În timp ce două grupări se certau pentru putere, în timpul revoltelor oamenii au ars din temelii clădirea senatului. Pompei a fost numit de urgență consul și a decretat stare de necesitate pentru a reinstaura ordinea. În caz de urgență se accepta să există doar un singur consul, chiar dacă de regulă trebuiau să fie doi. Însă Pompei a profitat de această putere de dictator și l-a chemat pe Caesar la Roma pentru a-l omorî. Era invidios de gloria de care se bucura.

Când Caesar a văzut că i se ordonă să-și desființeze armata și să se întoarcă singur la Roma și-a dat seama imediat că este o capcană. Însă dacă ar fi ascultat, ajungea declarat trădăto r și executat, dar dacă venea cu oastea sa la Roma era o declarație de război. Situația era dificilă. A ales să nu se lase prins în capcană. A pornit cu armata sa. Atunci când a ajuns la Râul Rubicon, care marca granița, a rostit celebrele cuvinte „Zarurile au fost aruncate”, adică traseul pe care l-a ales va duce la niște evenimente care nu vor mai putea fi oprite.

Pe măsură ce înainta, i se alăturau tot mai mulți soldați și oamenii de rând ieșeau să-l ovaționeze. Când Pompei a văzut că opinia publică nu îi este favorabilă, a fugit cu senatorii săi în Grecia.

Caesar s-a declarat dictator în Roma și a continuat să lupte cu armata lui Pompei. După multe lupte crâncene, Pompei a ajuns încolțit. A fugit în Alexandria Egiptului pentru a se refugia. Mare greșeală, pentru că regele Ptolemeu îl susținea pe Caesar. A poruncit ca Pompei să fie prins și să i se taie capul. Când Iulius a ajuns în Alexandria, regele Egiptului i-a arătat fapta ce o făcuse. De acum Caesar era singur conducător al lumii romane.

În Egipt s-a îndrăgostit de Cleopatra, sora regelui Ptolemeu. Aceasta era legitimă să conducă imperiul, dacă Ptolemeu nu mai era. Pentru că Caesar o iubea și pentru că era mai bine pentru imaginea lui publică să se alieze cu dușmanul celui care l-a ucis pe celebrul general roman Pompei, a pornit război împotriva lui Ptolemeu. A câștigat și l-a ucis.

Pentru că a supus Romei un ținut atât de grandios ca Egiptul, opinia publică a lui Caesar a atins noi culmi. Ca dictator își plătea bine soldații, a ordonat să fie reconstruit forumul distrus în timpul revoltei, a dat legi pentru a curma șomajul și legi care înlesnesc locuitorilor din provinciile îndepărtate să devină cetățeni romani.  L-a rugat pe Sosigene din Alexandria să facă un nou calendar, pentru că cel aflat atunci în uz era foarte desincronizat cu anotimpurile.  Noul calendar, care a ajuns să fie cunoscut drept calendarul iulian, a fost folosit de umanitate timp de mai bine de o mie de ani.

Cu toate că guverna bine, mulți senatori erau de părere că avea mult prea multă putere. A fost declarat dictator pe viață. Așa ceva nu s-a mai văzut niciodată în istoria Romei. Se temeau că vrea să se încoroneze rege și să răstoarne sistemul politic de Republică de până atunci.

În dimineața zilei de 15 martie, ce poartă în calendarul roman numele de Idele lui Marte, Caesar a fost avertizat de Spurinna, un bătrân zdrențuit să nu se ducă la forum, pentru că avea să i se întâmple ceva rău. La fel și soția sa avea presimțiri proaste. Chiar și el a visat urât.

Nu a dat crezare semnelor rele. A mers la senat și acolo, senatorii săi, înarmați cu pumnale ascunse în haină l-au înjunghiat. Așa s-a sfârșit viața celui care a devenit cel mai puternic conducător al lumii antice.

La scurt timp după moartea lui Caesar, Roma era în război civil. Senatorii s-au bătut pentru putere timp de 11 ani. În cele din urmă, nepotul lui Caesar, Octavian a ieșit victorios  și a devenit primul împărat roman. Republica a dispărut pentru totdeauna și datorită lui Caesar s-a născut Imperiul Roman.

 

Surse:

Rachel Firth, Iulius Cezar, Editura Pandora, București, 2016.

https://www.livius.org/sources/content/plutarch/plutarchs-caesar/caesar-and-the-pirates/

Juvenal, The Satires,  trad. A.S. Kline, 2011 p.75 https://web.ics.purdue.edu/~rauhn/Hist_416/hist420/JuvenalSatirespdf.pdf

pentru detalii vezi și Mary Beard, SPQR, o istorie a Romei Antice, trad. Mihnea Gafița. Editura Trei, București, 2017.

Valeriu Gafencu și experiența lui Dumnezeu | Episcopul Benedict

Valeriu Gafencu și experiența lui Dumnezeu | Episcopul Benedict

Între durerile grele pe care le suporta, Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”[1], le vorbea celor din jurul său despre mijloacele de revigorare a vieții spirituale a societății tinere. Cuvântul său pătimit se constituie într-un adevărat manifest...

Edith Stein și Știința Crucii | Episcopul Benedict

Edith Stein și Știința Crucii | Episcopul Benedict

Sfântul Pavel în Epistola către Galateni (6, 14) va spune lucrul următor: Mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume! De aici și principiul de viață și opera de...

Cardinalul Nguyen van Thuan și drumul speranței | Episcopul Benedict

Cardinalul Nguyen van Thuan și drumul speranței | Episcopul Benedict

„Îmi accept crucea și o sădesc, cu propriile mele mâini, în inima mea. Dacă mi-ai permite să aleg, nu aș schimba nimic, pentru că ești cu mine! Nu mă mai tem, căci am înţeles. Eu Te urmez în patima Ta și în învierea Ta”[1]. Acestea sunt cuvintele cardinalului...

Părintele Ioan Iovan, „martorul euharistic” | Episcopul Benedict

Părintele Ioan Iovan, „martorul euharistic” | Episcopul Benedict

Cine m-a apropiat de Liturghie şi de Euharistie, decât Maica Domnului? Cine mi-a dat în gând atunci și acum? Mă cutremur când creștinii vin să-şi spună ofurile. La un moment dat le tremură fața, ochii, încep să plângă, şi pe mine mă topesc! Din asta trăiesc! Doamne,...