Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut la data de 9 martie 1934 într-o familie cu patru copii, în actuala regiune Smolensk din Rusia. Părinții săi, atât mama, cât și tata, lucrau în domeniul agriculturii, iar cât timp aceștia erau plecați, de creșterea celor mici se ocupa cea dintâi fiică a lor.

Ca marea majoritate a familiilor din Uniunea Sovietică, familia Gagarin a avut și ea de suferit în timpul ocupației naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cei doi frați mai mari ai lui Iuri au fost luați prizonieri în Germania, reușind să se întoarcă la familia lor abia la finele acestui conflict internațional.
De mic copil, Iuri a fost interesat să descopere tainele universului, dorind să cucerească într-o bună zi și spațiul. Un model foarte important pentru acest renumit cosmonaut a fost profesorul său de matematică care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial fiind pilot al Forțelor Aeriene Sovietice.

Iuri Gagarin începe să studieze la Liceul Tehnic din Saratov, iar în acest timp se înscrie și într-un club de aviație unde va învăța să piloteze avioane ușoare. Pentru că acest hobby îi ocupa tot mai mult timp și devenea astfel și interesul lui principal, după absolvirea școlii tehnice, Iuri Gagarin începe și formarea ca pilot.
În timp ce studia la Școala de Piloți din Orenburg, o întâlnește pe Valentina care va deveni și soția sa începând cu anul 1957.

Trei ani mai târziu, alături de alți 19 candidați, Iuri va participa la Programul Spațial Sovietic unde vor fi supuși mai multor testări menite să evalueze rezistența lor psihică și fizică și unde au urmat mai multe antrenamente ce aveau ca scop pregătirea pentru Marele Zbor. Datorită performanțelor individuale obținute și în urma unei selecții riguroase, Iuri Gagarin a fost ales drept cel mai potrivit candidat pentru prima lansare în spațiu.
Astfel, în jurul orei nouă dimineaţa, pe 12 aprilie 1961, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin s-a propulsat în cărţile de istorie după ce a devenit primul om care a zburat în spaţiul cosmic.

Povestea acestui mare cosmonaut se va încheia din nefericire mult prea repede. Iuri Gagarin trece la cele veșnice la vârsta de numai 34 de ani, la data de 27 martie, în urma unui accident aviatic.

Resurse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Iuri_Gagarin

Iuri Gagarin: povestea unui tânăr inginer care a devenit primul om în spaţiu. Cenuşa lui, pusă în zidul Kremlinului

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 - 27 martie 1968)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Duke Ellington – mare cântăreț al jazz-ului

Duke Ellington – mare cântăreț al jazz-ului

Compozitor și pianist american. De-a lungul timpului a fost conducătorul mai multor formații de jazz. După ce și-a înființat propria sa formație muzicală, a fost primul care a folosit vocea umană ca pe un instrument muzical. De-a lungul vieții a scris peste 2000 de...

Smaranda Brăescu – „regina înălțimilor”

Smaranda Brăescu – „regina înălțimilor”

Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutistă cu brevet din România. După ce a bătut recorduri în Europa, a mers în SUA pentru a continua. A devenit campioană mondială la parașutism în anul 1932, când a sărit de la 7400 de metri înălțime. Smaranda Brăescu s-a...

James Stewart sau bine-cunoscutul George Bailey

James Stewart sau bine-cunoscutul George Bailey

American de origine scoțiană, a fost de profesie arhitect, până să descopere actoria. Astăzi vom vorbi despre James Stewart. S-a născut pe 20 mai 1908, din părinții scoțieni, Elizabeth Ruth Jackson și Alexander Maitland Stewart, în Indiana, Pennsylvania . Fiul cel...

Sir Nicholas George Winton- erou britanic

Sir Nicholas George Winton- erou britanic

Sir Nicholas George Winton este un erou britanic care a salvat 669 de copii evrei de furia naziștilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Winton s-a născut la data de 19 mai 1909 în Hampstead, Londra. Tatăl său era manager de bancă. Părinții săi erau evrei...

Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei

Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei

Unul dintre părinții care a vorbit cu putere despre neam ca “realitate a vieții veșnice” și despre păcatul avortului, definindu-l ca “rană de moarte a iubirii“. Totodată, de-a lungul vieții, cu timp și fără timp, acesta s-a implicat și în diferite proiecte, susținând...