Izvorului Tămăduirii, hramul Mănăstirii Salva

de | apr. 29, 2022 | Actualitatea religioasă

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 29 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului bisericii de zid a așezământului monahal.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, duhovnicii mănăstirii, arhimandritul Dimitrie Irimia și protosinghelul Mihail Nagy, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Maica Domnului ne conduce la Izvorul Tămăduirii”.

„Maica Domnului care ne conduce la Izvorul Tămăduirii, ea însăşi este izvor tămăduitor (…) Mângâierea vine de la El, de la Domnul nostru Iisus Hristos şi de la Maica Domnului. Domnul Hristos este Izvorul tămăduitor, «Cel ce însetează să vină la Mine şi să bea». Şi Maica Domnului este izvor tămăduitor, care multe minuni a revărsat peste cei ce aleargă cu credinţă şi-i cer să intervină”, a subliniat ierarhul.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Kyrios” din Brașov, dirijat de Ioan Ion. La chinonic, interpreta de muzică populară Cornelia Bodescu și corul bisericii din Salva au interpretat mai multe pricesne pascale.

La finalul slujbei, în semn de apreciere și recunoștință, pentru implicarea activă în viața Bisericii, ÎPS Părinte Andrei i-a acordat generalului de brigadă în rezervă Florian Caba „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. De asemenea, ierarhul a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți.

 

Istoricul mănăstirii

Mănăstirea de la Salva a fost înființată în 1994, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, la dorinţa credincioşilor din zonă. La început a fost ridicată o biserică mică pentru oficierea sfintelor slujbe, care a primit hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că, la data de 10 mai 1994, Mitropolitul Bartolomeu a pus piatra de temelie pentru ridicarea altei biserici, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, care a fost sfinţită în anul 2013, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în frunte cu un sobor de ierarhi.

Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, biserica a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi. Aşadar, așezământul monahal are trei hramuri: Izvorul Tămăduirii, sărbătorit în vinerea de după Paşti, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), precum şi „Sfinţii Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu”, pomeniți în calendar la data de 12 noiembrie.

În prezent, obștea mănăstirii este formată din 20 de maici, stareță fiind stavrofora Emanuela Moisa, iar duhovnici arhimandritul Dimitrie Irimia și protosinghelul Mihail Nagy.

Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti și pictarea icoanelor, având atelier de pictură, precum și un cabinet stomatologic.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Valoarea educației în mileniul al treilea

Valoarea educației în mileniul al treilea

Ediția de astăzi a emisiunii noastre aduce în prim plan o discuție cu caracter formator. Ne oprim asupra valorii morale a educației, cu accent pe valoare modelului oferit de formator învățăcelului. Fie că vorbim de rolul formator al părinților, fie că vorbim de...

Ținerea de minte a răului

Ținerea de minte a răului

Un frate a întrebat pe un bătrân oarecare zicând: „Oare pentru care păcat nu primește Dumnezeu rugăciunea omului?”. Răspuns-a lui bătrânul: „Pentru pizmă și pentru ținerea de minte a răului, Dumnezeu nu primește rugăciunea omului. Precum zice Domnul - De îți vei aduce...

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La...

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

  „Maica Domnului se bucură pentru noi toți și ne privește cu toată dragostea ei de Mamă. Din Icoana Făcătoare de Minuni de aici, de la Nicula, ea se uită la noi cu o tăcere înțelegătoare”. Miilor de credincioși prezenți în această seară la slujbele premergătoare...