J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

de | ian. 3, 2024

„Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” spunea autorul celebrei trilogii, cunoscută azi mai ales în urma ecranizărilor din ultimii ani.

J.R.R Tolkien, a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic, autor al lucrărilor Hobbitul și Stăpânul Inelelor, părinte al genului literar „fantasy”.

S-a nascut in 3 ianuarie 1892 in Africa de Sud iar, după moartea tatălui său, se mută, împreună cu familia, în Anglia. De la mamă a primit o puternică educatie creștină, de catholic.

Încă din copilărie, după exemplul mamei, era pasionat de citit, de scris, de desenat și de natura.

După moartea mamei John şi fratele său intră sub tutela preotului catolic Francis Xavier Morgan, cel supranumit de însuşi J.R.R. Tolkien „al doilea tată” și care va asigura orfanilor o educație înaltă. Călăuzirea spirituală primită de la acesta se va reflecta și-n romanele lui, mulți critici văzând în acestea o bogată simbolistică religioasă. Astfel, în 1910, pe când avea 18 ani, John Ronald Reuel Tolkien este admis la Universitatea din Oxford. Înzestrat cu talent lingvistic, el parcurge până în 1925 toate treptele universitare și este primit ca profesor de literatură şi limbă engleză veche la această instituție.

A luptat în cele două Războaie Mondiale, care au  și inspirit mai multe scene și personaje din operele sale.

La 22 martie 1916 se căsătorește cu prietena lui din copilărie, Edith Bratt, cu care va avea 4 copii:John (născut în 1917), Michael (născut în 1920), Christopher (născut în 1924) şi Priscilla (născută în 1929) ce vor juca un rol deosebit de important în dezvoltarea operei lui. 

„Hobitul”, primul său roman, ia naștere în urma basmelor pe care Tolkien le povestea copiilor lui, încercând, prin exemplul lui Bilbo Baggins, personajul principal al cărții, să le insufle celor mici frumusețea virtuților și puterea binelui.

În jurul lui Bilbo Baggins, autorul va construi un întreg univers, Pământul de Mijloc, un tărâm cu o mitologie, istorie și peronaje vorbitoare de limbi fictive, inventate.

După publicarea primului său roman, „Hobitul” pe care-l finalizează în anul 1936, la încurajările prietenilor și copiilor, Tolkien scrie, între anii 1937-1948, „Stăpânul inelelor”, pe care-l publică în 3 volume și care-i aduce, în 1957, premiul literar „International Fantasy Award”.

Îndărătul acestor alegorii, narațiuni, perspective istorice, descoperim fără prea mare greutate și un nivel spiritual, etic, în esență religios. Ecourile evanghelice și christice (la Gandalf, la Frodo, în alte împrejurări) ar fi greu de ocolit. Elogiul și sublinierea unor valori precum familia, sacrificiul, loialitatea, generozitatea, vitejia, prietenia, dreptatea cumpănită, tradiția ocupă un loc central în cărțile lui Tolkien. Fantasticul se întemeiază pe realități morale dintre cele mai dure și mai puternice, realități în fond imposibil de înlăturat în viața oamenilor. (Cuvânt înainte la volumul coordonat de Virgil Nemoianu si Robert Lazu, J.R.R. Tolkien. Credință și imaginație, Editura Hartmann, 2005, pp. 5-9)

Remarcat datorită meritelor sale ştiinţifice, în anul 1960, J.R.R. este cooptat ca şi colaborator în colectivul traducătorilor Bibilei de la Ierusalim.

În 1973, pe 2 septembrie, autorul trece la cele veșnice, rămânând în memoria noastră ca unul dintre cei mai mari scriitori și un adevărat apologet al valorilor creștine. 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 - 2 septembrie 1973)
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Episcopul Petroniu împlineşte 15 ani de la întronizare

Episcopul Petroniu împlineşte 15 ani de la întronizare

Preasfinţitul Părinte Petroniu a împlinit joi 15 ani de la întronizarea ca Episcop al Sălajului. Cu ocazia aniversării, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare. Episcopul Petroniu Sa s-a născut în 30 noiembrie 1965 în localitatea...

8 aprilie: Ziua internațională a romilor

8 aprilie: Ziua internațională a romilor

Originea Zilei internaționale a romilor are la bază Primul congres al romilor de pretutindeni care a avut loc la Londra în data de 8 aprilie 1971. În țara noastră, această zi este celebrată din 1990 și este numită Sărbătoarea etniei romilor din România. Din 1971, au...

„Sănătate pentru toţi”, tema Zilei Mondiale a Sănătății 2023

„Sănătate pentru toţi”, tema Zilei Mondiale a Sănătății 2023

De Ziua Mondială a Sănătăţii 2023, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) îşi serbează cea de-a 75-a aniversare. Tema din acest an a Zilei Mondiale a Sănătăţii este „Sănătate pentru toţi”. „În 1948, țările lumii s-au unit și au înființat OMS pentru a promova...

Teodor M. Popescu, 50 de ani de la moarte

Teodor M. Popescu, 50 de ani de la moarte

Teodor M. Popescu a fost un istoric și teolog erudit care a trăit din plin tumultul secolului 20 în România comunistă. Profesor foarte bine pregătit în universitățile mari din Europa, a predat peste trei decenii la Facultatea de Teologie din București. Teodor M....

Academia Română sărbătoreşte 157 de ani de la fondare

Academia Română sărbătoreşte 157 de ani de la fondare

Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, sărbătoreşte marţi, în Adunare Generală festivă, 157 de ani de la înființare. Evenimentul se va desfășura în Aula Academiei din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 10:00. De la ora 12:00, vor...