J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

de | ian. 3, 2024

„Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” spunea autorul celebrei trilogii, cunoscută azi mai ales în urma ecranizărilor din ultimii ani.

J.R.R Tolkien, a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic, autor al lucrărilor Hobbitul și Stăpânul Inelelor, părinte al genului literar „fantasy”.

S-a nascut in 3 ianuarie 1892 in Africa de Sud iar, după moartea tatălui său, se mută, împreună cu familia, în Anglia. De la mamă a primit o puternică educatie creștină, de catholic.

Încă din copilărie, după exemplul mamei, era pasionat de citit, de scris, de desenat și de natura.

După moartea mamei John şi fratele său intră sub tutela preotului catolic Francis Xavier Morgan, cel supranumit de însuşi J.R.R. Tolkien „al doilea tată” și care va asigura orfanilor o educație înaltă. Călăuzirea spirituală primită de la acesta se va reflecta și-n romanele lui, mulți critici văzând în acestea o bogată simbolistică religioasă. Astfel, în 1910, pe când avea 18 ani, John Ronald Reuel Tolkien este admis la Universitatea din Oxford. Înzestrat cu talent lingvistic, el parcurge până în 1925 toate treptele universitare și este primit ca profesor de literatură şi limbă engleză veche la această instituție.

A luptat în cele două Războaie Mondiale, care au  și inspirit mai multe scene și personaje din operele sale.

La 22 martie 1916 se căsătorește cu prietena lui din copilărie, Edith Bratt, cu care va avea 4 copii:John (născut în 1917), Michael (născut în 1920), Christopher (născut în 1924) şi Priscilla (născută în 1929) ce vor juca un rol deosebit de important în dezvoltarea operei lui. 

„Hobitul”, primul său roman, ia naștere în urma basmelor pe care Tolkien le povestea copiilor lui, încercând, prin exemplul lui Bilbo Baggins, personajul principal al cărții, să le insufle celor mici frumusețea virtuților și puterea binelui.

În jurul lui Bilbo Baggins, autorul va construi un întreg univers, Pământul de Mijloc, un tărâm cu o mitologie, istorie și peronaje vorbitoare de limbi fictive, inventate.

După publicarea primului său roman, „Hobitul” pe care-l finalizează în anul 1936, la încurajările prietenilor și copiilor, Tolkien scrie, între anii 1937-1948, „Stăpânul inelelor”, pe care-l publică în 3 volume și care-i aduce, în 1957, premiul literar „International Fantasy Award”.

Îndărătul acestor alegorii, narațiuni, perspective istorice, descoperim fără prea mare greutate și un nivel spiritual, etic, în esență religios. Ecourile evanghelice și christice (la Gandalf, la Frodo, în alte împrejurări) ar fi greu de ocolit. Elogiul și sublinierea unor valori precum familia, sacrificiul, loialitatea, generozitatea, vitejia, prietenia, dreptatea cumpănită, tradiția ocupă un loc central în cărțile lui Tolkien. Fantasticul se întemeiază pe realități morale dintre cele mai dure și mai puternice, realități în fond imposibil de înlăturat în viața oamenilor. (Cuvânt înainte la volumul coordonat de Virgil Nemoianu si Robert Lazu, J.R.R. Tolkien. Credință și imaginație, Editura Hartmann, 2005, pp. 5-9)

Remarcat datorită meritelor sale ştiinţifice, în anul 1960, J.R.R. este cooptat ca şi colaborator în colectivul traducătorilor Bibilei de la Ierusalim.

În 1973, pe 2 septembrie, autorul trece la cele veșnice, rămânând în memoria noastră ca unul dintre cei mai mari scriitori și un adevărat apologet al valorilor creștine. 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 - 2 septembrie 1973)
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

105 ani de la Unirea Basarabiei cu România

105 ani de la Unirea Basarabiei cu România

S-au împlinit luni 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Evenimentul istoric a avut loc în 27 martie 1918 și a constat în reunificarea părții dintre Prut și Nistru a voievodatului istoric al Moldovei alipită la Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie...

Sărbători internaționale, 21 martie

Sărbători internaționale, 21 martie

Cinci sărbători internaționale sau mondiale marchează data de 21 martie. Acestea aduc în atenție: asistența socială, sindromul Down, poezia, pădurile și eliminarea discriminării rasiale. Ziua mondială a asistenței sociale Ziua mondială a asistenței sociale este...

Mitropolitul Bartolomeu Anania: 102 ani de la naștere

Mitropolitul Bartolomeu Anania: 102 ani de la naștere

S-au împlinit sâmbătă 102 ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania, mărturisitor al ortodoxiei în închisorile comuniste, teolog, prozator, poet și dramaturg. Mitropolitul Bartolomeu Anania (din botez Valeriu) s-a născut în data de 18 martie 1921 în Glâvile,...

Brâncuși: 66 de ani de la trecerea în veșnicie

Brâncuși: 66 de ani de la trecerea în veșnicie

Pe 16 martie 2023 se împlinesc 66 de ani de la trecerea în veșnicie a sculptorului Constantin Brâncuși. Părintele artei moderne, după cum l-a numit Patriarhul Daniel, Constantin Brâncuşi s-a născut la data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobița, județul Gorj....