Claudiu Ungureanu: – Dumneavoastră spuneți că Iisus Hristos ne arată ce înseamnă a fi Dumnezeu prin felul în care El moare ca om. Ce înseamnă aceasta pentru viaţa noastră cotidiană?
Pr. John Behr: – Am afirmat este că Iisus Hristos ne arată ce înseamnă a fi Dumnezeu prin modul în care El moare ca ființă umană. Însemnătatea acestui lucru pentru vieţile noastre se răsfrânge în luarea crucii şi în trăirea unei vieţi în jertfă de sine prin care să oferim dragoste celor din jur. Să trăiesc pentru aproapele meu, nu pentru mine. Dumnezeu şi-a arătat dragostea faţă de noi prin trimiterea Fiului Său, ceea ce ne provoacă şi pe noi să răspundem cu aceeaşi dragoste, renunţând la viaţa noastră pentru cea a aproapelui. Simplu. Se poate realiza printr-o mulţime de căi, fie prin căsătorie, fie prin monahism, fie prin asistenţa socială. Sunt multe căi…
C.U.: – Reprezintă ceva nou pentru Ortodoxie afirmaţia aceasta sau este doar un adevăr şters de-a lungul secolelor din conștiința creştinilor?
Pr. J. B.: – Amândouă. În sensul că nu am mai văzut pe cineva care să formuleze în la fel această afirmaţie. O pot formula în acest mod doar reflectând la cum au conceput-o Părinţii, aspect pe care suntem tentaţi să-l uităm. Doar în lumina Patimilor Domnului ucenicii au cunoscut cine e El. Doar din momentul în care a călcat cu moartea pe moarte, au cunoscut cine e El. Este un moment central atât pentru Evanghelie, cât şi, în mod evident, pentru viaţa Bisericii. Totul se termină cu Crucea. Este centrală (afirmaţia – n.a.), dar noi am uitat-o, deoarece fiind atât de vizibilă, am încetat să o mai vedem.
C.U.: – Părinte, Răsăritul european este unul dintre locurile lumii în care credinţa Ortodoxă se bucură de o prezenţă bimilenară. Cu toate acestea, la o privire mai adâncă aruncată cel puţin asupra spaţiului românesc, ceea ce observăm nu este doar credinţa primită direct de la Apostoli, ci şi multă dezordine socială manifestată prin corupţie, sărăcie, nepotism, respectiv conştiinţă morală stricată. Cum credeţi că am putea recupera acest deficit etic? Cum credeţi că am putea depăşi lipsa motivaţiei de a mai schimba ceva atât în vieţile noastre, cât şi în societate? Şi nu în ultimul rând, cum să ne reînnoim vieţile astfel încât credinţa noastră să se facă cunoscută atât prin faptele noastre cât şi prin imaginea societăţii pe care o formăm noi românii?
Pr. J. B.: Acest lucru nu ar putea fi niciodată realizabil printr-un program de ordin social sau politic. Nu veţi avea niciodată un prim-ministru sau preşedinte a cărui agendă electorală să susţină transformarea societăţii prin Evanghelie. Nu ar merge. Singura modalitate care ar aduce schimbarea este ca tu să fii înflăcărat de dragostea lui Hristos şi a Evangheliei Sale, respectiv de a extinde această dragoste şi în vieţile altora. Este, deci, responsabilitatea voastră. Încercarea de a o face ca pe un program aruncă responsabilitatea de pe tine pe altcineva. Toţi Părinţii afirmă acest lucru.
C.U.: – Părinte, în calitatea sfinţiei Voastre de duhovnic, ce sfat credeţi că ni s-ar potrivi? Cu ce să începem această reînnoire a vieţii?
Pr. J. B.: – Este foarte simplu: Începeţi cu pocăinţa, începeţi cu citirea Scripturilor, fapte de milă şi caritate. Foarte simplu, dar faceţi-o! Faceţi-o şi continuaţi să o faceţi, nu o ţineţi doar două zile după care să vă plângeţi că e suficient. Faceţi-o, faceţi-o, faceţi-o!
C.U.: – În aceste zile aţi abordat şi subiectul însemnătăţii cuvântului „teologie”. În creştinismul primar termenul de teologie nu apărea niciodată ca un substantiv, ci ca un verb tranzitiv. Ce înseamnă, părinte, teologia nu ca substantiv, ci ca verb tranzitiv sau ca acţiune?
Pr. J. B.: – Să vorbeşti de Hristos ca fiind Dumnezeu, să I te mărturiseşti Lui ca unui Dumnezeu, după care să trăieşti în aceea mărturisire.
C.U. – Dar ce înseamnă să trăieşti în aceea mărturisire?
Pr. J. B. – Să trăieşti în acea mărturisire înseamnă să trăieşti cu El ca şi cu Dumnezeul tău. Dacă afirmi faptul că „El este Dumnezeul meu”, comportă-te în consecinţă!
C.U.: – Deci trebuie să arăt în fiecare zi (că Hristos este Dumnezeul meu – n.a.)?
Pr. J. B.: – În mod contrar sunt doar vorbe. Dacă spui că El este Domnul şi Dumnezeu meu, cum şi Toma o spune, atunci trebuie să şi trăieşti ca şi cum eşti un subiect al Domnului şi Dumnezeului tău. Să trăieşti ca El.
C.U.: – Ce înseamnă din punct de vedere practic faptul că El este Dumnezeul meu?
Pr. J. B.: – Este foarte simplu. Tocmai am spus-o, dar de fiecare dată vrem să găsim altă formulare. “Mai mare iubire decât aceasta nu este: decât cineva să-şi pună viaţa pentru prietenii săi” (In 15, 13). Am fost sărac şi m-ai miluit, am fost înfometat şi m-ai hrănit, am fost dezbrăcat şi m-ai vizitat, în temniţă am fost şi m-ai cercetat. Toate aceste lucruri le găsiţi rostite în Predica Mântuitorului.
C.U.: – Ce rol joacă Biserica în toată această ecuaţie?
Pr. J. B.: – Biserica ne hrăneşte. Când suntem la biserică ce auzim? Auzim Fericirile la Liturghie, auzim Evanghelia, predica, auzim toate acestea. Le combinăm cu primirea Trupului şi Sângelui lui Hristos, devenind Trupul Lui, deprindem şi mai multă putere în a împlini Cuvântul. La fiecare Liturghie se citeşte Sf. Evanghelie şi fiecare lectură biblică ne spune că avem ceva de făcut.
***
În perioada 15-19 aprilie 2015, studenții Universității din Viena au avut bucuria întâlnirii cu unul dintre cei mai cunoscuți teologi contemporani, părintele profesor John Behr, decanul Seminarului Ortodox „Saint Vladimir” din New York. Remarcându-se de-a lungul timpului ca unul dintre cei mai importanți patrologi ortodocși, autor al volumului de antropologie creştină tradus şi în limba română „Viaţa în Hristos. Viaţa în moarte”, părintele John Behr a participat la numeroase întâlniri atât cu studenții cât și cu alți teologi, discutând pe marginea câtorva teme de spiritualitate ortodoxă. În finalul conferinței de miercuri, 15 aprilie, am avut ocazia de a-i adresa părintelui John Behr câteva întrebări referitoare la viziunea sfinției Sale cu privire la dimensiunea etică a discursului său teologic.
