În duminici și-n sărbători, atunci când nu era post, în majoritatea satelor din Transilvania se organiza jocul sau hora satului. În vechime, când nu erau cămine culturale ca și astăzi, jocul se făcea pe perioada verii în curtea sau în șura unui sătean, iar iarna într-o casă.
În multe sate, organizarea jocului la șură era anunțată din timp. Dar, ca să nu uite sătenii, dimineața, înainte de a se merge la biserică, dobașul satului se urca pe cel mai înalt deal și striga să-l audă tot satul că în duminica respectivă, după Sfânta Liturghie, este joc. Nu era duminică în care să nu fie joc, la care participa toată suflarea satului: de la preot, învățător și până la cei mai mici copii, care încercau să prindă de pe margine tainele jocului.
Organizarea cădea întotdeauna în seama „chizășilor”, (doi sau trei feciori mai vârstnici din sat, de obicei scăpați de armată). Ei arvuneau ceterașii, iar cheltuielile le împărțeau pe întregul tineret din sat care participa la horă, sub forma unei taxe de intrare. Și după ce se termina slujba de la biserică, începea jocul. În șură intrau muzicanții, însoțiți de feciorii care i-au plătit. În ocol, pe margine, așteptau fetele să fie chemate la joc.
În unele sate de pe Valea Țibleșului din județul Bistrița-Năsăud, fetele umblau în grupuri prin mijlocul satului sau în preajma uliței unde avea loc jocul și așteptau să fie chemate de feciori, pentru că singure nu puteau intra în joc.
Pe lângă tineretul care participa la joc, se mai adunau și femeile din sat. Unele aveau la joc fete sau feciori, altele nepoți și nepoate. Erau și femei care veneau doar „de dragu’ de a se uita” și care memorau toate gesturile și strigăturile din joc, dar și care cu care joacă.Totodată luau casele de-a rândul și îi criticau pe toți din sat, care ce o mai făcut, având o evidență precisă a tuturor locuitorilor.
Jocul dura câteva ceasuri cu scurte pauze, după care fetele erau conduse acasă de feciori „înainte de sfințâtu’ soarelui”. Uneori, erau conduse până la poartă. Alteori feciorii intrau în casă și erau serviți cu un pahar de horincă, după cum își amintește cu drag rapsodul popular Teodora Purja din Agrieș.
Pe Valea Bârgăului era obligatoriu ca fata să meargă la joc cu draguțu’ sau cu un verișor. Și aici era cel mai bun mijloc de a se cunoaște tinerii, spune rapsodul popular Ioana Mateiu din Rusu Bârgăului.
La joc, feciorii strigau diverse lucruri despre fetele care stăteau și rezemau pereții:
Ce haznă de tine, fată,
Stai deoparte, nejucată.
Că te gată mă-ta bine,
Dar la joc nu te ia nime!
Stai în locul măturii
Ca şi ciuha pădurii!
Totodată, le atenționau și pe femeile de pe margine, care stăteau și nu-i scăpau din ochi:
Mergeţi acasă, femei,
Şi puneţi la fiert păstăi,
C-or veni fetele bete
Ş-or mânca păstăi nefierte!
Mai multe despre jocul la șură de altădată vă invit să aflați din cadrul emisiunii Amintiri din vatra satului.
