„Suntem templu al Dumnezeului celui viu” (Joi, Săptămâna a XVII-a după Rusalii)

de | oct. 14, 2021

Evanghelia zilei: Mc 11, 27 – 33

În vremea aceea a venit Iisus iarăşi în Ierusalim şi, când se plimba el prin templu, au venit la Dânsul cărturarii şi bătrânii şi I-au zis: cu ce putere faci acestea şi cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: am să vă întreb şi eu pe voi o vorbă şi să-Mi răspundeţi. Atunci vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea. Botezul lui Ioan a fost din cer sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Ei însă vorbeau între ei, zicând: dacă vom răspunde: din cer, va zice: pentru ce dar n-aţi crezut în el? Iar să răspundem: de la oameni… se temeau de popor, pentru că toţi aveau despre Ioan credinţa că a fost într-adevăr prooroc. Deci, răspunzând lui Iisus, au zis: nu ştim. Atunci şi Iisus le-a zis: nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

„Suntem templu al Dumnezeului celui viu”

Refractari învăţăturii Domnului Hristos, cărturarii, arhiereii şi bătrânii au venit şi L-au întrebat pe Mântuitorul în virtutea cărui mandat face ordine în templul lui Dumnezeu:

„Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci?” (Mt 21, 23; Mc 11, 28; Lc 20, 2).

Discuţia aceasta dintre Domnul Hristos şi farisei este relatată de toţi cei patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Dacă la Sfinţii Evan­ghelişti Matei, Marcu şi Luca Domnul Hristos refuză să le dea fariseilor un răspuns direct, con­diţionând răspunsul Său de o în­tre­bare,[1] la Sfântul Evanghelist Ioan citim că Domnul Hristos le dă fari­seilor un semn:

„Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (In 2, 19).

Foloseşte aici o adresare metaforică, căci nota Evanghelistul Ioan:

„Iar El vorbea despre templul trupului Său. Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus.” (In 2, 21 – 22).

Templul din Ierusalim era locul unde I se aduceau lui Dumnezeu jertfe sân­geroase pentru păcatele oamenilor. Dumnezeu nu aşteaptă de la oameni jertfe materiale, jertfe substitutive, ci jertfele duhovniceşti. Acest lucru l-a profeţit psal­mistul David, în Psalmul 50:

„Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumne­zeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.” (Ps 50, 16 – 18).

Adresându-se credincioşilor din Corint, Sfântul Apostol Pavel le spune:

„Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dum­ne­zeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.” (1 Cor 3, 16 – 17),

adăugând:

„Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: voi locui în ei, şi voi umbla, şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.” (2 Cor 6, 16).

Aşadar, pentru Dumnezeu nu templul material contează, ci templul trupului nostru. Citim în Evanghelia după Matei, în capitolul al XXIV-lea, în Evanghelia după Marcu, în capitolul al XIII-lea şi în Evanghelia după Luca, în capitolul al XXI-lea, că atunci când Iisus a ieşit din tem­plu, ucenicii Săi, impresionaţi de clă­dirile templului s-au apropiat de El, zicându-I:

„Învăţătorule, priveşte ce fel de pietre şi ce clădiri!” (Mc 13, 1).

Iisus însă le-a răspuns:

„Vedeţi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească.” (Mt 24, 2; Mc 13, 2; Lc 21, 6).

Domnul Hristos nu a venit să cureţe templul din Ierusalim, ci a ve­nit să în­drepte, să orienteze oamenii către Împărăţia lui Dumnezeu, care nu a fost şi nu este o Împărăţie pământească, o Împărăţie materială, ci o Împărăţie cerească, o Împărăţie duhovnicească.

Faţă de templul din Ierusalim, Biserica creştină este un „edificiu” spiritual a cărui piatră unghiulară, adică piatră care uneşte şi desăvâr­şeşte, este Domnul Hristos şi a cărui temelie sunt apostolii şi profeţii. În Biserică, Hristos este prezent peste tot: El este şi apostolia apostolilor, profeţia profeţilor, sfinţenia sfinţilor, cre­dinţa credincioşilor, iubirea celor ce iubesc şi dreptatea drepţilor, blândeţea celor blânzi şi smerenia celor smeriţi; el este toate în toţi şi în fiecare din cei care se luptă şi se mântuiesc. De ce? Pentru că noi, creştinii, potrivit cuvântului Sfântului Apostol Petru, suntem „pietre vii”, zidite în acest edificiu spiritual care este Biserica.[2]

În Biserică şi prin Biserică, Hristos nu uneşte în sine numai o singură gene­raţie, ci toată omenirea, fiindcă în Biserică nu există moarte şi întreruperea vieţii pământeşti nu întrerupe raportul viu al generaţiilor. Hristos, Care este „ieri şi astăzi şi în veci acelaşi”, face prezent tot trecu­tul. De aceea, pentru simţirea şi con­ştiinţa ortodoxă, toate mădularele Bisericii, de la Sfinţii Apostoli până la cei care au adormit ieri, sunt con­temporane ca unele ce sunt întotdeauna vii în Hristos.[3] Aşadar şi noi astăzi suntem contemporani, în Biserică şi prin Biserică, cu Sfinţii Apos­toli, cu Mucenicii şi cu Sfinţii Părinţi, iar cei care vor veni mâine, după noi vor fi contemporani cu noi şi cu toţi sfinţii. Aceasta înseamnă că suntem pietre vii în edificiul Bisericii. Iată că adevărata Biserică nu este edificiul material care poate să existe sau poate să nu existe, ci adevărata Biserică este comunitatea credincioşilor care dau viaţă acestui edificiu.

[1] „Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea” (Mt 21, 24; Mc 11, 29; Lc 20, 3).

[2] Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om, pp. 182 – 183. A se vedea şi Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Biserica în sensul de locaş şi de largă comuniune în Hristos, în Ortodoxia, 3 / 1982, pp. 341 – 342.

[3] Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om, p. 131.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Suntem templu al Dumnezeului celui viu” (Joi, Săptămâna a XVII-a după Rusalii)
„Suntem templu al Dumnezeului celui viu” (Joi, Săptămâna a XVII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Convoiul morții și convoiul Vieții | Duminica a 20-a după Rusalii

Convoiul morții și convoiul Vieții | Duminica a 20-a după Rusalii

Ev. Luca 7, 11-16 Învierea fiului văduvei din Nain „Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă,...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Dacă în plan fizic se întâmplă că uneori se naște un copil cu ochii de culoarea nu a părinților, ci a unuia dintre bunici, în plan duhovnicesc se poate ca nepoata să aibă evlavia bunicii, de care mama era străină. Copilul poate avea o anume abilitate a unui bunic, pe...

Tămâia în cultul ortodox

Tămâia în cultul ortodox

Fumul de tămâie este întotdeuna expresia unei teofanii, adică a unei arătări sau descoperiri a lui Dumnezeu. Aplicată la etica vieții creștine, înțelegem că toate acțiunile noastre sunt acte sinergetice sau împreună-lucrare. Viața aceasta nu trebuie parcursă de unul...

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase face parte din galeria marilor duhovnici români ai veacului al XX - lea, ocupând între aceștia un loc cu totul aparte. Dânsul aparține unei generații extrem de viguroase de monahi români. După şapte ani de vieţuire la Schitul Românesc...