Evanghelia zilei: Lc 9, 7 – 11

În vremea aceea, când a auzit despre cele ce săvârşea Iisus, Irod Tetrarhul era în nedumerire, pentru că unii ziceau că Ioan s-a sculat din morţi; iar alţii, că Ilie s-a arătat; şi iarăşi alţii, că un prooroc dintre cei de demult a înviat. Irod însă zicea: lui Ioan eu i-am tăiat capul; cine este dar Acesta despre care aud astfel de fapte? De aceea căuta să-L vadă. Dar apostolii, înapoindu-se, au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci El i-a luat cu Sine şi s-au dus deoparte, într-un loc pustiu al oraşului numit Betsaida. Dar mulţimile, prinzând de veste, au mers după Dânsul şi El, primindu-le, le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu; iar pe aceia care aveau trebuinţă de tămăduire îi făcea sănătoşi.

„Mulţi chemaţi, puţini aleşi”

Această pericopă biblică este un fragment din capitolul al IX-lea din Evanghelia după Luca. Desprinsă din context, pericopa ni-l prezintă în prim plan pe Irod Antipa, tetrarhul Galileii care era nedumerit în le­gătură cu Iisus, iar în plan secund ne sunt prezentaţi cei 12 apostoli, care s-au întors din misiunea de probă în care au fost trimişi. În Evanghelia după Luca accentul nu este însă pus pe Irod, ci pe Domnul Hristos, Care i-a trimis pe cei 12 apostoli în misiune de probă, Care i-a săturat pe cei cinci mii de oameni, Care s-a schimbat la faţă înaintea Apostolilor Petru, Iacov şi Ioan şi Care a vindecat apoi un copil demonizat. Totuşi de ce această pericopă începe cu nedumerirea lui Irod? Pentru a arăta lipsa de credinţă a tetrarhului care, după ce a fost mustrat de proorocul Ioan Botezătorul pentru păcatul său, l-a întemniţat pe profet şi i-a tăiat capul. Şi exista credinţa că Ioan a înviat, sau că s-a arătat Ilie profetul, cel care nu a trecut prin moarte, sau că unul din proorocii vechi au înviat şi lu­crează în persoana Domnului Hristos.[1] De fapt era o credinţă falsă, o cre­dinţă străină de credinţa revelată a Vechiului Testament, o credinţă îm­prumutată din Orientul îndepărtat, cum că sufletele s-ar reîncarna în alte trupuri. Aceasta era şi credinţa tetrarhului Irod Antipa şi de aceea te­trarhul căuta să-l vadă pe Iisus.

Această lipsă de credinţă este pusă în antiteză cu credinţa aposto­lilor care, crezând în cuvântul Domnului Hristos, au plecat în misiu­ne de probă. Domnul Hristos le-a zis doar să nu ia nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aibă cineva câte două haine.[2] De ce? Pentru că „vrednic e lucrătorul de plata lui”.[3] Şi apoi „credinţa vine din auzire, iar auzirea din cuvântul lui Dumnezeu”.[4] Dacă apos­to­lii s-au încredinţat şi au venit la credinţă ascultând cuvântul Domnului Hristos, şi ei la rândul lor au adus la credinţă pe alţii, care au ascultat cuvântul lor. Aşa s-au înmulţit ucenicii Domnului.

Această trimitere la propovăduire a celor 12 arată cum trebuie să se certifice şi să se verifice adevărata propovăduire, adevărata misiune. Apos­tolii şi urmaşii lor până astăzi oferă poporului hrana sufletească, cu­vân­tul lui Dumnezeu, iar poporul drept recunoştinţă le oferă acestor mi­sio­nari hrana trupească. Este o falsă misiune aceea care pretinde ascul­tarea cuvântului lui Dumnezeu prin mijlocirea bunurilor materiale. Aşa au apărut în istorie fracţiunile religioase care au rupt din trupul bisericii pe toţi cei care s-au dovedit a fi slabi duhovniceşte, pe toţi cei care şi-au făcut din credinţă nu un crez, ci un mijloc de bunăstare materială.

Iisus a fost urmat de ucenicii Săi nu pentru că era bogat. Dacă ci­ne­va l-a urmat din pricina bogăţiei – şi anume Iuda Iscarioteanul –, acesta a sfârşit spân­zurându-se. Pe Iuda Isacrioteanul nu l-a chemat Domnul la apostolat, ci mamona, adică banul. În Evanghelii nu ne este prezentată scena chemării lui Iuda la apos­tolat. Totuşi avem o pildă care poate pune în lumină cuvântul Domnului Hristos:

„Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” (Mt 20, 16; 22, 14).

„Puţini aleşi” pentru că „ales” devine cel care răspunde chemării cu toată fiinţa sa, cel care se leapădă pe sine, cel care îşi ia crucea vieţii şi-L urmează pe Domnul Hristos.

Evanghelia a patra de la Taina Sfântului Maslu istoriseşte, spre final, că s-a apropiat de Domnul Hristos un cărturar, care i-a zis:

„Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul.” (Mt 8, 19 – 20; Lc 9, 57 – 58).

Aşadar, degeaba vrei să vii după Mine, că nu am să-ţi ofer ceea ce vrei. Apoi, un altul dintre ucenici I-a zis: „Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu.”.[5] Acestuia Iisus i-a zis:

„Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor.” (Mt 8, 22; Lc 9, 60).

„Lasă morţii” – adică cei care şi-au robit sufletul cu bogăţiile lumii – „să-şi în­groape morţii lor – adică cei care şi-au încheiat viaţa departe de Dum­ne­zeu.[6] Pe de altă parte, a fi cu Dumnezeu înseamnă a căuta mai întâi Împărăţia lui Dum­ne­zeu şi dreptatea Lui. De ce? Pentru că toate celelalte se vor adăuga la timpul lor.

[1] Lc 9, 7 – 8.

[2] Mt 10, 9 – 10; Mc 6, 8 – 9; Lc 9, 3.

[3] Mt 10, 10.

[4] Rom 10, 17.

[5] Mt 8, 21; Lc 9, 59.

[6] Prin cuvintele „morţii lor” Iisus arată că mortul nu era dintre ai Lui. – cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 348.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Mulţi chemaţi, puţini aleşi” (Joi, Săptămâna a XXI-a după Rusalii)
„Mulţi chemaţi, puţini aleşi” (Joi, Săptămâna a XXI-a după Rusalii)
/