Evanghelia zilei: Lc 9, 49 – 56
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi şi I-a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care scotea diavoli în numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi. Dar Iisus i-a răspuns: nu-l opriţi, căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar când a fost să se împlinească zilele înălţării Sale, atunci El însuşi s-a hotărât să meargă la Ierusalim; şi a trimis înaintea Sa nişte vestitori, care s-au dus şi au intrat într-un oraş al samarinenilor, ca să-I pregătească găzduire. Dar ei nu L-au primit pe El, pentru că Iisus se îndrepta spre Ierusalim. Atunci ucenicii Lui, Iacob şi Ioan, văzând aceasta I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se pogoare foc din cer şi să-i mistuiască, precum a făcut şi Ilie? Dar Iisus, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: nu ştiţi, oare, fiii cărui Duh sunteţi? Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Şi s-au dus în alt sat.
Păzirea poruncilor
Pentru slujirea Domnului Hristos nu sunt reţete. Fiecare îl slujeşte pe Domnul Hristos la măsurile sale. Citim în capitolul al XIX-lea al Evangheliei după Matei că la Domnul Hristos a venit un tânăr bogat, întrebându-L:
„Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” (Mt 19, 16; Mc 10, 17; Lc 18, 18).
Iar Domnul Hristos a spus:
„De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” (Mt 19, 17).
Şi i-a enumerat câteva porunci din Legea lui Moise:
„Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” (Mt 19, 18 – 19; Mc 10, 19; Lc 18, 20),
adăugând apoi:
„Şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Mt 19, 19).
Dar tânărul acela a răspuns:
„Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? (Mt 19, 20; Mc 10, 20; Lc 18, 21).”
Iisus i-a zis:
„Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.” (Mt 19, 21; Mc 10, 21; Lc 18, 22).
Auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi:
„Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.” (Mt 19, 23 – 24; Mc 10, 24 – 25; Lc 18, 24 – 25).
Apostolii văzând aceasta au întrebat:
„Dar cine poate să se mântuiască?” (Mt 19, 25; Mc 10, 26; Lc 18, 26).
Dar Iisus, privind la ei, le-a zis:
„La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.” (Mt 19, 26; Mc 10, 27; Lc 18, 27).
Părintele Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, scoate în evidenţă un aspect pe care majoritatea oamenilor îl trec cu vederea. Spune părintele că dintre cei trei evanghelişti care au scris despre tânărul cel bogat, unul singur, cel care de regulă dă amănunte când e vorba despre relatările care le face (Sfântul Evanghelist Marcu), ne spune că de tânărul cel bogat i-a fost drag Mântuitorului Hristos.[1] Având noi această informaţie, este firesc să ne întrebăm de ce i-a fost drag Domnului Hristos de tânărul cel bogat? În primul rând pentru că era preocupat de viaţa de veci, pentru că s-a dus la Domnul Hristos că să primească cuvânt în legătură cu ceea ce trebuie să împlinească pentru a ajunge la viaţa de veci şi pentru că a putut spune ceea ce nu pot spune mulţi vizavi de poruncile dumnezeieşti:
„Toate acestea le-am împlinit.” (Mt 19, 20; Mc 10, 20; Lc 18, 21).
Şi atunci Domnul Hristos a privit la dânsul şi I-a fost drag de el. Aşadar, a păzit poruncile; nu s-a putut lepăda de ele. Poate s-a lepădat mai târziu, nu ştim, pentru că Sfânta Evanghelie nu vrea să ne prezinte pe tânărul cel bogat, ci vrea să ne prezinte un caz.[2]
Acelaşi lucru îl putem spune despre cel care scotea diavoli în numele Domnului Hristos şi care a fost oprit de apostolul Ioan, pentru simplu motiv că nu-i urmează Domnului, cum făceau cei 12 apostoli sau cei 70 de ucenici.[3] Domnul Hristos s-a bucurat însă de acesta şi i-a luat apărarea, căci i-a spus apostolului Ioan:
„Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.” (Mc 9, 39; Lc 9, 50).
Domnul Hristos a avut însă şi împotrivitori. Şi acest lucru îl arată chiar pericopa evanghelică în discuţie: citim că împlinindu-se zilele „înălţării” Sale (ale răstignirii Sale), El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Pe drum au trecut prin Samaria, provincia ce despărţea Galileea de Iudeea. Şi au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim.[4] Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis:
„Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer[5] şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?” (Lc 9, 54).
Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis:
„Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Şi s-au dus în alt sat.” (Lc 9, 55).
Învăţătura ce-o desprindem din această pericopă biblică este că trebuie să-i avem pe toţi în inima noastră. Să avem faţă de toţi inimă de părinte, inimă de frate, inimă de prieten.[6] Ajungem la aceaasta împlinind poruncile dumnezeieşti. Domnul Hristos, atunci când a fost întrebat în legătură cu poruncile cuprinse în legea lui Moise, le-a cuprins pe toate în acestea două:
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Mc 12, 30 – 31).
În primul rând, trebuie să-l avem în atenţie pe Dumnezeu, apoi pe aproapele nostru şi nu în ultimul rând pe noi înşine. Cât priveşte raportarea la Dumnezeu, la oameni şi la noi înşine, în lucrarea numită „Mântuirea păcătoşilor” se spune:
„Faţă de Dumnezeu să avem inimă de fiu, faţă de aproapele să avem inimă de mamă şi faţă de noi înşine inimă de judecător.”.[7]
[1] Mc 10, 21.
[2] Arhim. Teofil Părăian, Gânduri senine, p. 29.
[3] Mc 9, 38; Lc 9, 49.
[4] Lc 9, 51 – 53.
[5] Ca urmare a acestei întâmplări celor doi apostoli le-a rămas numele de „fiii tunetului”.
[6] Arhim. Teofil Părăian, Întâmpinări, p. 28.
[7] AGAPIE CRITEANUL, Mântuirea păcătoşilor, p. 278.
