Evanghelia zilei: Mc 10, 17 – 27
În vremea aceea, ieşind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El şi, îngenunchind înaintea Lui, L-a întrebat, zicând: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: pentru ce îmi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii poruncile: să nu fii desfrânat, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă, să nu înşeli, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Dar acela, răspunzând, a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu drag, i-a zis: încă una îţi mai lipseşte: du-te de vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, pentru că avea multe avuţii. Iar Iisus, uitându-se în jur, a zis către ucenicii Săi: cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Dar ucenicii stăteau uimiţi de cuvintele acestea ale Lui. Atunci Iisus, vorbind din nou, le-a spus: fiilor, cât de anevoie este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Dar ei mai mult s-au înfricoşat, zicând unul către altul: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Iisus, uitându-se la ei, le-a zis: la oameni aceasta este cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu; căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
Comoara din ceruri
Sfântul Irineu de Lyon în „Adversus Haereses”, spune că:
„Mântuitorul, venind să-i mântuiască pe toţi prin Sine, îi renaşte pe toţi: prunci, şi copii, şi băieţi, şi tineri şi bătrâni. El a venit pentru toate vârstele: pentru copii S-a făcut copil, sfinţind pe copii, pentru tineri S-a făcut tânăr, făcându-se exemplu pentru ei şi sfinţindu-i pentru Domnul. S-a făcut vârstnic pentru cei vârstnici, ca să le fie învăţător desăvârşit în toate şi să-i sfinţească, dându-li-se pildă.”.[1]
Sinopticii Matei, Marcu şi Luca ne relatează o întâlnire a Mântuitorului cu un om bogat, care era preocupat de dobândirea Împărăţiei cerurilor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei ne spune că omul acesta era tânăr,[2] Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că era unul oarecare,[3] iar Sfântul Evanghelist Luca ne spune că era un dregător.[4] Dacă vom cuprinde toate aceste trei relatări într-una singură, vom putea spune că omul bogat era un tânăr dregător. Prin urmare ştim că a fost vorba de un tânăr, că era cineva anume, dar fără nume; nu-i cunoaştem vârsta, dar îi cunoaştem viaţa, căci ştim că a fost preocupat de păzirea poruncilor şi mai cunoaştem că Mântuitorul a privit cu drag la el.
Dialogul dintre Mântuitorul Hristos şi tânărul bogat s-a desfăşurat pe marginea poruncilor Vechiului Testament. Domnul Hristos le-a avut în vedere pe toate zece, dar a pomenit doar cinci:
„Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” (Mt 19, 18 – 19; Mc 10, 19; Lc 18, 20).
La acestea a mai adăugat altele două şi anume:
„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Mt 19, 19); şi,
„Să nu înşeli pe nimeni.” (Mc 10, 19).
Mântuitorul nu a pomenit poruncile care se referă la datoriile omului faţă de Dumnezeu, ci numai poruncile care se referă la datoriile pe care le are omul faţă de semeni, pentru că astfel îi verifică Dumnezeu pe oameni: „Cine zice că iubeşte pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este.”.[5] Cu alte cuvinte: iubirea de Dumnezeu se împlineşte prin iubirea faţă de semeni.
Apoi, Mântuitorul s-a adresat la măsura omului care l-a întrebat, respectiv a tânărului. Pentru că tânărul are în general părinţi i-a pus în atenţie cinstirea părinţilor; pentru că tânărul are tendinţe spre desfrânare, i-a spus: „să nu desfrânezi”; pentru că tânărul doreşte să stăpânească cât mai multe, i-a spus: „să nu furi”, şi pentru ca să le cuprindă pe toate, i-a spus: „să nu fii mărturie mincinoasă şi să nu omori pe cineva.”.
La toate acestea tânărul răspunde ca un bătrân înţelept:
„Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.” (Mt 19, 20; Mc 10, 20; Lc 18, 21).
Totuşi, tânărul simţea că nu este desăvârşit, simţea că îi mai lipseşte ceva. Domnul Hristos care cunoaşte tainele inimii, care cunoaşte gândurile neexprimate ale oamenilor, a privit cu drag la acest tânăr şi i-a zis:
„Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează-mi Mie.” (Mt 19, 21; Mc 10, 21; Lc 18, 22).
Tânărul – ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei – a plecat întristat, căci avea multe avuţii,[6] adică nu s-a putut desprinde de bogăţiile ce le avea şi să facă ce a zis Domnul Hristos. Unii îl condamnă pe tânărul cel bogat. Ce s-a întâmplat cu el nu ştim, dar putem presupune: atâta timp cât nu s-a despărţit de bogăţiile sale, care erau pentru el un idol,[7] nu şi-a agonisit comoară în ceruri. Cu toate că trăia după poruncile dumnezeieşti, cu toate că Mântuitorului i-a fost drag, că a privit la el cu dragoste, tânărului îi mai lipsea ceva. Şi-a câştigat dragostea Mântuitorului, actele erau în regulă, dar încă nu a semnat transferul bogăţiei – de aici, de pe pământ, în ceruri.
[1] IrÉnÉe de Lyon, Contre les Hérésies, II, 2, ed. critique par Adelin Rousseau et Louis Doutreleau, în Sources Chrétiennes, 294, Ed. du Cerf, Paris, 1982, ch. 20, 3, pp. 221 – 223.
[2] Mt 19, 16.
[3] Mc 10, 17.
[4] Lc 18, 18.
[5] 1 In 4, 20.
[6] Mt 19, 22; Mc 10, 22; Lc 18, 23.
[7] Adică bogăţiile ţineau în inima tânărului locul lui Dumnezeu.
