Evanghelia zilei: Mc 10, 17 – 27

În vremea aceea, ieşind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El şi, îngenunchind înaintea Lui, L-a întrebat, zicând: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: pentru ce îmi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii porun­cile: să nu fii desfrânat, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie minci­noasă, să nu înşeli, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Dar acela, răs­punzând, a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu drag, i-a zis: încă una îţi mai lipseşte: du-te de vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino, ia-ţi cru­cea şi urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâh­nit, pentru că avea multe avuţii. Iar Iisus, uitându-se în jur, a zis către ucenicii Săi: cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Dar ucenicii stăteau uimiţi de cuvintele acestea ale Lui. Atunci Iisus, vorbind din nou, le-a spus: fiilor, cât de anevoie este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este că­mi­lei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Dar ei mai mult s-au înfricoşat, zicând unul către altul: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Iisus, uitându-se la ei, le-a zis: la oameni aceasta este cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu; căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Comoara din ceruri

Sfântul Irineu de Lyon în „Adversus Haereses”, spune că:

„Mântuitorul, venind să-i mântuiască pe toţi prin Sine, îi renaşte pe toţi: prunci, şi copii, şi băieţi, şi tineri şi bătrâni. El a venit pentru toate vâr­stele: pentru copii S-a făcut copil, sfinţind pe copii, pentru tineri S-a făcut tânăr, făcându-se exemplu pentru ei şi sfinţindu-i pentru Domnul. S-a făcut vârstnic pentru cei vârstnici, ca să le fie învăţător desăvârşit în toate şi să-i sfinţească, dându-li-se pildă.”.[1]

Sinopticii Matei, Marcu şi Luca ne relatează o întâlnire a Mântuito­rului cu un om bogat, care era preocupat de dobândirea Împărăţiei ceru­rilor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei ne spune că omul acesta era tânăr,[2] Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că era unul oarecare,[3] iar Sfântul Evanghelist Luca ne spune că era un dregător.[4] Dacă vom cuprinde toate aceste trei relatări într-una singură, vom putea spune că omul bogat era un tânăr dregător. Prin urmare ştim că a fost vorba de un tânăr, că era cineva anume, dar fără nume; nu-i cunoaştem vârsta, dar îi cunoaştem viaţa, căci ştim că a fost preocupat de păzirea porun­cilor şi mai cunoaştem că Mântuitorul a privit cu drag la el.

Dialogul dintre Mântuitorul Hristos şi tânărul bogat s-a desfăşurat pe marginea poruncilor Vechiului Testament. Domnul Hristos le-a avut în vedere pe toate zece, dar a pomenit doar cinci:

„Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cin­steşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” (Mt 19, 18 – 19; Mc 10, 19; Lc 18, 20).

La acestea a mai adăugat altele două şi anume:

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Mt 19, 19); şi,

„Să nu înşeli pe nimeni.” (Mc 10, 19).

Mântuitorul nu a pomenit poruncile care se referă la datoriile omu­lui faţă de Dumnezeu, ci numai poruncile care se referă la datoriile pe care le are omul faţă de semeni, pentru că astfel îi verifică Dumnezeu pe oameni: „Cine zice că iubeşte pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este.”.[5] Cu alte cuvinte: iubirea de Dumnezeu se împlineşte prin iubirea faţă de semeni.

Apoi, Mântuitorul s-a adresat la măsura omului care l-a întrebat, respectiv a tânărului. Pentru că tânărul are în general părinţi i-a pus în atenţie cinstirea pă­rin­ţilor; pentru că tânărul are tendinţe spre desfrâ­nare, i-a spus: „să nu desfrânezi”; pentru că tânărul doreşte să stăpâ­nească cât mai multe, i-a spus: „să nu furi”, şi pentru ca să le cuprindă pe toate, i-a spus: „să nu fii mărturie mincinoasă şi să nu omori pe cineva.”.

La toate acestea tânărul răspunde ca un bătrân înţelept:

„Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.” (Mt 19, 20; Mc 10, 20; Lc 18, 21).

Totuşi, tânărul simţea că nu este desăvârşit, simţea că îi mai lip­seş­te ceva. Domnul Hristos care cunoaşte tainele inimii, care cunoaşte gân­durile neexprimate ale oamenilor, a privit cu drag la acest tânăr şi i-a zis:

„Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează-mi Mie.” (Mt 19, 21; Mc 10, 21; Lc 18, 22).

Tânărul – ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei – a plecat în­tristat, căci avea multe avuţii,[6] adică nu s-a putut desprinde de bogă­ţiile ce le avea şi să facă ce a zis Domnul Hristos. Unii îl condamnă pe tânărul cel bogat. Ce s-a întâmplat cu el nu ştim, dar putem presupune: atâta timp cât nu s-a despărţit de bogăţiile sale, care erau pentru el un idol,[7] nu şi-a agonisit comoară în ceruri. Cu toate că trăia după porun­cile dumnezeieşti, cu toate că Mântuitorului i-a fost drag, că a privit la el cu dragoste, tânărului îi mai lipsea ceva. Şi-a câştigat dragostea Mântui­torului, actele erau în regulă, dar încă nu a semnat transferul bogăţiei – de aici, de pe pământ, în ceruri.

[1] IrÉnÉe de Lyon, Contre les Hérésies, II, 2, ed. critique par Adelin Rousseau et Louis Doutreleau, în Sources Chrétiennes, 294, Ed. du Cerf, Paris, 1982, ch. 20, 3, pp. 221 – 223.

[2] Mt 19, 16.

[3] Mc 10, 17.

[4] Lc 18, 18.

[5] 1 In 4, 20.

[6] Mt 19, 22; Mc 10, 22; Lc 18, 23.

[7] Adică bogăţiile ţineau în inima tânărului locul lui Dumnezeu.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Comoara din ceruri (Joi, Săptămâna a XXXI-a după Rusalii)
Comoara din ceruri (Joi, Săptămâna a XXXI-a după Rusalii)
/