„Cuvintele Mele nu vor trece” (Joi, Săptămâna a XXXIV-a după Rusalii)

de | feb. 17, 2022

Evanghelia zilei: Mc 13, 31 – 37; 14, 1 – 2

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, căci nu ştiţi când va fi ziua aceea. Este tocmai ca un om care a plecat departe şi, lăsându-şi casa, a dat slujitorilor săi pu­te­rea, fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheaţi dar, căci nu ştiţi când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa; ca nu cumva, venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar cele ce vă spun vouă le spun tuturor: prive­gheaţi! Şi după două zile erau Paştile şi azimile, iar căpeteniile preoţilor şi cărturarii căutau cum să-L prindă pe Iisus cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: nu în timpul praznicului, ca să nu fie tulburare în popor.

„Cuvintele Mele nu vor trece”

Fiind Persoană dumnezeiască cuvântul Domnului Hristos este veşnic. A spus Domnul Hristos: „Cerul şi pământul vor trece, dar cu­vin­tele Mele nu vor trece”[1]nu vor trece pentru că aceste cuvinte sunt ros­tite de Dumnezeu, în care „nu este mutare sau umbră de schim­bare”.[2]

Apostolii, trăind puterea cuvântului dumnezeiesc, i-au spus Dom­nului Hristos:

„Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.” (In 6, 68).

Totuşi chiar şi pentru Apostoli, înainte de Cincizecime, înţelegerea cu­vântului divin comporta o oarecare dificultate; uneori înţelegeau: „Acum ştim că vorbeşti pe faţă”,[3] alteori erau nelămuriţi: „Ce este aceasta ce zice?… Nu ştim ce zice”.[4]

Referindu-se la sfârşitul veacurilor şi arătând semnele premergă­toare acestui sfârşit, Mântuitorul spune: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”,[5] adică îi încredinţează pe ucenicii Săi de adevărul şi de împlinirea celor spuse. În ce priveşte timpul celei de-a doua veniri, acesta este şi rămâne nedefinit:

„Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Mt 24, 36, Mc 13, 32).

Apare însă aici o problemă, deloc de neglijat, care a stârnit de-a lun­­gul timpului diferite controverse teologice. Este vorba de faptul că Domnul Hristos a spus că nici Fiul nu ştie când va fi ceasul celei de-a doua veniri. Drept urmare, părerile teologilor bizantini erau împărţite. Unii susţineau cunoaşterea naturală a lui Hristos, iar alţii, cei mai mulţi de altfel, au refuzat să admită în Hristos vreo necunoaştere.

Autorul tratatului De sectis (atribuit altădată lui Leonţiu de Bizanţ şi scris între anii 581 şi 607) admitea la Hristos necunoaşterea naturală. Spunea el:

„Cei mai mulţi Părinţi au admis că Hristos nu cunoştea anumite lucruri; de vreme ce El este întru totul de aceeaşi fire cu noi şi noi suntem ne­ştiutori în anumite privinţe, este clar că Hristos însuşi îndura necu­noaş­terea. Sfânta Scriptură ne spune în acest sens: Şi Iisus sporea cu vârsta şi cu înţelepciunea (Lc 2, 52); aceasta vrea să însemne că El învăţa ceea ce nu ştia înainte.”[6].

În cealaltă tabără, Sfântul Ioan Damaschin, ca şi cea mai mare parte a autorilor bizantini interpretează „sporirea cu înţelepciunea” a lui Hristos ca o manifestare a înţelepciunii dumnezeieşti pe care Fiul o po­sedă în El însuşi din veşnicie, în veşnicie.

În ce priveşte pasajele din Mt 24, 36 şi Mc 13, 32 (unde este vorba de necunoaşterea zilei celei de-a doua veniri – Parusia), Sfântul Ioan Damaschin neagă faptul că Iisus ar fi fost lipsit de atotcunoaştere şi in­terpretează aceste pasaje într-un sens pedagogic: Hristos nu voia să-Şi arate atotştiinţa Sa. Spune Sfântul Ioan Damaschin:

„Trebuie ştiut că Logosul Şi-a asumat firea neştiutoare şi înrobită dar, datorită identităţii de ipostas şi a unirii indisolubile, sufletul Domnului   s-a îmbogăţit cu cunoaşterea celor viitoare şi cu celelalte faceri de minuni; la fel, trupul oamenilor nu este dătător de viaţă prin natura sa, pe când trupul Domnului, fără a înceta de a fi muritor prin fire, devine dătător de viaţă datorită unirii ipostatice a Cuvântului.”[7].

Aşadar, Domnul Hristos, ca ipostas dumnezeiesc, nu a fost lipsit de atot­ştiinţă, chiar dacă a afirmat că numai Tatăl ştie ceasul celei de-a doua veniri. A procedat pedagogic, pentru a ne învăţa, pe noi pe toţi, să fim pregătiţi să-L întâmpinăm pe Hristos-Judecător în fiecare moment, iar nu din când în când, căci a zis:

„Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.” (Mt 24, 42; 25, 13).

Pe de altă parte, este o deosebire între prima şi a doua venire. Dacă Hristos-Mântuitor a fost trimis de Tatăl,[8] Hristos-Judecător va veni cu slavă pe norii cerului.[9] Cel care este trimis împlineşte o ascultare, pe când cel care vine săvârşeşte un act de voinţă; prin urmare: El ştie când vine.

Îndemnul la priveghere, alăturat cuvintelor: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”,[10] vrea să sublinieze faptul că nici un om nu poate socoti timpul celei de-a doua veniri. Dacă totuşi se vor ivi astfel de oameni care vor pretinde că ştiu timpul celei de-a doua veniri, ei nu sunt altceva decât prooroci mincinoşi. De fapt, printre sem­nele premergătoare celei de-a doua veniri se numără şi ivirea acestor prooroci mincinoşi, despre care Mântuitorul Hristos a spus:

„Şi mulţi prooroci se vor scula şi vor amăgi pe mulţi şi din pricina fărădelegii se va răci dragostea multora.” (Mt 24, 11 – 12).

Cu toate că Domnul Hristos a spus cuvânt hotărât: „nimeni nu ştie ziua şi ceasul acela”[11], au fost însă unii care au spus că ştiu ziua şi ceasul când va fi a doua venire. De pildă, William Müller, un american de origi­ne germană, văzând atâta suferinţă în războiul anglo-american din anii 1812-1816, s-a apucat să calculeze „sfârşitul lumii” în spectrul neiertător al morţii de pe front. El a „studiat” cărţile profetice ale Vechiului Testa­ment şi Apocalipsa şi a ajuns la concluzia că Hristos va coborî pe pământ în 1843.

Anul 1843 a trecut fără să se producă însă evenimentul aşteptat. Speranţa în foarte apropiata coborâre a lui Hristos din cer însă nu s-a spulberat. Müller însuşi, plin de nădejde, declară adepţilor săi că nu i-a înşelat, e vorba doar de o mică eroare de calcul. Ucenicul său, Samuel Snow, tot de origine mozaică, este însărcinat să „caute” greşeala. Şi într-adevăr, ucenicul revede calculul magistrului şi găseşte greşeala; nu e vorba de 1843, ci de anul 1844, iar ziua exactă când va coborî Hristos este 10 octombrie, fiindcă anul mozaic „începe” după Biblie, toamna.

Pe măsură ce se apropia ziua fixată, discipolii lui Müller îşi pără­seau ocupaţiile, iar în vitrinele magazinelor din Boston se găseau anun­ţuri ca acestea:

„Aici se vând ieftin haine albe pentru călătoria la cer din 10 octombrie 1844.”[12].

Pentru negustori „evenimentul” a fost o afacere bună; pentru creştini un semn că ziua Domnului se apropie, căci s-au ivit proorocii şi profeţii mincinoşi.

[1] Mt 24, 35; Mc 13, 31; Lc 21, 33.

[2] Iac 1, 17.

[3] In 16, 29.

[4] In 16, 18.

[5] Mt 24, 35; Mc 13, 31; Lc 21, 33.

[6] PG 86, 1264 AB în John Meyendorff, Hristos în gândirea creştină răsăriteană, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 94.

[7] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, III, 21, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, pp. 138 – 139.

[8] Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lu­mea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” (In 3, 16 – 17)

[9] Privegheaţi, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru.” (Mt 24, 42)

[10] Mt 24, 35; Mc 13, 31; Lc 21, 33.

[11] Mt 24, 36.

[12] Diac. P. I. David, Sectologie. Călăuza creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectar, Curtea de Argeş, 1994, pp. 144 – 145.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Cuvintele Mele nu vor trece” (Joi, Săptămâna a XXXIV-a după Rusalii)
„Cuvintele Mele nu vor trece” (Joi, Săptămâna a XXXIV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Problema autocefaliilor în perioada modernă: situația bisericească din Ucraina

Pentarhia în Evul Mediu

În continuarea discuțiilor din săptămânile trecute, de data aceasta vă invităm să acultați un nou dialog cu dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, doctor în istorie...