Joia Patimilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | apr. 29, 2016 | Actualitatea religioasă

Sute de clujeni au luat parte joi seara în Catedrala Mitropolitană din centrul orașului, la slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri”.

Slujba Deniei celor 12 Evanghelii a fost oficiată la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca de la ora 18:00, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei au fost citite 12 pericope evanghelice ce prezintă tabloul complet al suferinţelor Mântuitorului. Slujba Deniei din Joia Mare, de o frumusețe și profunzime aparte, actualizează în conștiința credincioșilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină și continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana și Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea și moartea, încheind cu punerea Sa în mormânt.

După Evanghelia a cincea, care relatează cererea mulțimilor în fața lui Pilat de a-L răstigni pe Iisus și de a-l elibera pe tâlharul Baraba, Înaltpreasfințitul Andrei a luat pe umeri crucea din spatele Sfintei Mese și a dus-o în mijlocul bisericii, unde preoții, dar și credincioșii s-au închinat și au sărutat picioarele pironite ale Mântuitorului. Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezintă cerul, și așezarea ei în naosul bisericii, care simbolizează lumea, reprezintă ieșirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiască și venirea Sa, în istorie, în lume. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Andrei le-a reamintit credincioșilor de iubirea supremă a Lui Dumnezeu pentru omenire, iubire care L-a determinat să-L trimită pe Fiul Lui iubit să pătimească, să fie răstignit și să Învieze, pentru răscumpărarea noastră din păcat:

În finalul cuvântului său, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului i-a îndemnat pe credincioși ca în Vinerea și Sâmbăta Mare să reflecteze la jertfa Mântuitorului Hristos pentru întreaga omenire, dorindu-le în același timp să se bucure în final de Învierea Domnului din Morți, care cu moartea pe moarte călcând viață ne-a dăruit.

Ultimele articole

Misiunea parohiei și a mănăstirii azi, discutată la Huedin

Misiunea parohiei și a mănăstirii azi, discutată la Huedin

Conferințele preoțești de primăvară din Arhiepiscopia Clujului s-au încheiat astăzi, 26 mai 2015, cu întâlnirea preoților din protopopiatul Huedin. Ședința clericilor s-a desfășurat în prezența Înaltpresfințitului Părinte Andrei, a debutat cu un Te Deum în Capela...

Liceenii clujeni se implică în ajutorarea bolnavilor de cancer

Liceenii clujeni se implică în ajutorarea bolnavilor de cancer

Colectivul de profesori și elevi ai Liceului teoretic Gheorghe Șincai invită publicul clujean la spectacolul de binefacere „Miresme de Rai”. Evenimentul, organizat cu implicarea Arhiepiscopiei Clujului, va avea loc pe 9 iunie, de la ora 19:00, în sala „Auditorium...

Liturghie Arhierească în Parohia Huta

Liturghie Arhierească în Parohia Huta

În duminica a 7-a după Paști, credincioșii parohiei Huta din Protopopiatul Dej, au avut parte de o adevărată sărbătoare prilejuită de întâlnirea anuală a fiilor satului, la care participă în fiecare an Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, originar din...

Slujiri arhierești în mijlocul românilor din Danemarca

Slujiri arhierești în mijlocul românilor din Danemarca

În perioada 20-25 mai 2015 Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat într-o vizită pastorală în comunitățile românești din Danemarca. Joi, de praznicul Înălțării Domnului, 21 mai 2015, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și...

Priveghere în cinstea Sfântului Ioan Rusu, la Mănăstirea Florești

Priveghere în cinstea Sfântului Ioan Rusu, la Mănăstirea Florești

Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri, 27 mai 2015, pe Sfântul Ioan Rusu. Praznicul este important pentru Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, care găzduiește o parte din Sfintele sale moaște. Cu acest prilej, Sfântul a fost cinstit în noaptea...