Judecata – între bilanț și sfârșit

de | mart. 6, 2021 | Eseu

Introducere

Despre Judecată și sfârșit, Hristos vorbește de puține ori în paginile Scripturii. Anticipează probabil apetitul înspre apocaliptic pe care-l va avea ulterior un segment al creștinătății și vrea să evite panica pe care o va crea el. Ba mai mult, știe că eshatologia este un privilegiu al Tatălui. E drept, unul la care toate persoanele Sfintei Treimi vor fi părtașe, dar al Lui.

Și totuși, uneori e nevoit să o facă. Din rațiuni de profilaxie sufletească, ori din motive didactice. Așa se întâmplă și în cazul pericopei evenghelice de astăzi. Ea face parte dintr-o suită de narațiuni ce au în centru tocmai acest aspect. Hristos „dă din casă”, cu privire la ceea ce va fi. Nu vorbește despre picanterii, evenimente înspăimântătoare și alte detalii ce ar fi altminteri doar însăilări cu valoare de balast. Pune accentele clar, pe ceea ce contează!

Atunci când aduce în atenție situația fecioarelor, arată că lucrurile trebuie făcute la vremea lor. Candelele sufletelor trebui aprovizionate din vreme, cu fapte bune, căci altfel, există riscul ca Mirele să nu ne recunoască, iar bucuria nunții să ne fie refuzată. În cazul talanților, insistă asupra faptului că toate sunt primite în dar de la Domnul și că recunoștința umană se exprimă plenar prin punerea în lucrare a energiilor sufletești. Iar atunci când prezintă judecata, subliniază faptul că dacă nu sunt transpuse în faptă, formeleaparente de credință se aseamănă cu o perdea pompoasă aruncată peste o grămadă de bălegar.

Judecata – bilanț sau inventar?

Termenul de judecată  e unul care înspăimântă oamenii. Chiar și în relatarea evanghelică, el a căpătat o nuanță ce duce mai degrabă cu gândul înspre negativ, decât înspre neutru sau pozitiv. Din motive ce pot fi altminteri identificate cu ușurință. Asumat de spațiul juridic, a beneficiat de evidențierea unor efecte ce nu au fost, în multe situații, întru totul măgulitoare pentru cei care au avut de-a face cu el. Și totuși, Hristos ni-l prezintă drept ceva cu conotație neutră. Asemenea ispitei, judecata e un fapt ce nu poartă în structura lui ontologică o anumită direcție. Pentru unii e un simplu moment de bilanț. Unul care va aduce cu sine trecerea în revistă a parcursului unei vieți și acordarea unei „vize de ședere” cu caracter permanent. Pentru alții, e ceva mai complex. Se aseamănă cu un inventar. Toate mărunțișurile sunt numărate, trecute în revistă, iar emoțiile sunt mari. Nu pentru că Dumnezeu ar fi chițibușar. Dânsul este, așa cum frumos remarcă părintele Steinhardt, boier! În mărinimia Sa, e capabil să scalde în baia curățitoare a lacrimilor orice păcat, cât de mare ar fi! Și să-nvăluie în veșmântul catifelat al iertării orice suflet rănit. Responsabilul cu contabilitatea este reprezentantul Concurenței. Diavolul. Ține un catastif mare, în care înseamnă apăsat orice faptă rea. Ne monitorizează mai abitir ca orice serviciu secret și abia așteaptă să îi oferim prilejul de a se așterne cu scrupulozitate pe scris. Iar când nu i se ivește nimic, creează contexte. Din nefericire, în multe situații, nici nu prea are nevoie să se muncească. Rămâne doar în observare.

Depinde de noi, ce alegem. Calea lui Dumnezeu e strâmtă, dar urcușul e plăcut. Adierea harului ne face să nu simțim dogoarea și zăduful. De cealaltă parte, drumul e comod. Reclama e adesea bine realizată. Imaginile sunt ispititoare, iar oferta pare a nu ascunde costuri nedeclarate. Cel puțin aparent. Pe măsură ce omul se afundă în păcat, supraprețul iese la iveală…

Criteriile judecății

Precum arată Hristos, Dumnezeu nu cere multe. Judecata Lui va avea la bază câteva evenimente și principii simple. S-ar putea afirma chiar că există anumite predispoziții ontologice în realizarea lor, atunci când în ființa omului n-au survenit strămutări de conștiință. Sunt fapte ale „milei”, așa cum le va defini mai târziu Biserica. Iar aceasta este una dintre miliardele de consecințe ale iubirii. Căci atunci când omul ajunge să iubească întreaga creație, inima lui plânge și pentru puiul de prepeliță care a căzut din cuib, și pentru semenul înfometat. Iar trăirile se transpun, atunci când se poate, în faptă. Astfel, filantropia vine să ajute pe cei fără posibilități, iar diferitele forme de asistență suplinesc anumite lipsuri, fie ele de natură sentimentală sau materială.

Folosind o ilustrație interesantă, pe care poporul auditor, format într-o măsură consistentă din păstori sau din oameni cărora această imagine nu le era străină, Mântuitorul arată că separarea făcută de Tatăl va fi aidoma celei pe care păstorul o face între oi și capre. Lăsate împreună, cele dintâi vor avea de suferit din pricina celorlalte, care sunt mai îndrăznețe și le vor fura cele mai bune spații de pășune. În plus, cel însărcinat cu grija lor  nu se va putea concentra cum se cuvine și va risca să-și expună cioporul intemperiilor sau prădătorilor.

Așa va face și Domnul la sfârșit. Separare. Într-o lume în care termeni precum incluziune, toleranță sau open-mind sunt tot mai vehiculați în discursuri ce privesc viața socială, cuvinte precum acesta ar putea părea obsolete sau chiar anti-sociale. Îi amintim cititorului că ele țin totuși de perenitatea mesajului creștin, ce nu s-a diluat în ciuda provocărilor care au caracterizat diferitele epoci și că aici, ele au conotație eshatologică. Oricât de mult ar dori unii să unească lumea în mod păcătos și să relativizeze, nivelând sub greutatea tăvălugului social generat de anumite curente, oamenii, finalul va fi marcat de o separație. Una ce nu vine ca urmare a răutății divine, căci în Domnul nu există răutate. Dimpotrivă, se va constitui într-o consecință a incapacității umane de a răspunde pe măsură dragostei Părintelui celui din veșnicie!

Afectele și Împărăția

„Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Acestea vor fi criteriile judecății. Pentru un om ce face acest lucru cu regularitate, ele nu mai apar ca ceva ieșit din comun. Dimpotrivă, cei chemați astfel vor simți o ușoară stânjeneală atunci când adresarea care-i privește va avea în centru aceste cuvinte. Ca și în relația dintre doi oameni ce se iubesc și n-au nevoie să-și trâmbițeze în orice clipă la nivel declarativ dragostea, ci și-o arată prin ceea ce fac unii pentru alții, și în cea cu divinul e la fel. Un om ce-L iubește pe Dumnezeu simte fiorul cald al dragostei ce-i străunge clipă de clipă inima. Și nu poate să nu răspândească dragostea lui Dumnezeu și în inimile celor din jur. Așa se face că foamea aproapelui nu-l lasă indiferent. Nici golătatea lui, sau stările lui de însingurare. Și la fel cum Domnul nu se rușinează de golătatea sufletului nostru în momentul mărturisirii, ci îl îmbracă și ne hrănește cu bucuria harului, la fel face și omul ce umblă în căile Lui.

Concluzii

Sfârșitul e o certitudine. Însă nu apocalipsa generalizată trebuie să ne ocupe ceas de ceas viața, ci cea particulară. Căci odată cu noi va apune o lume. Și e important să nu fim ca acele stele care, odată stinse, distrug încă câteva sisteme solare în jurul lor. Iar pentru ca apusul lumii noastre să fie prilej de răsărit al altora, mai frumoase decât cele pe care Dumnezeu ne-a trimis să le înzestrăm, e nevoie să ținem cont de Evanghelia de astăzi. Să nu fim animale prădătoare și încăpățânate, precum caprele sau carnivorele feroce din stepa africană, spre a nu deveni parte a unui staul în care păstorul va fi aspru cu noi în veșnicie. Iar ca să putem beneficia de afilierea cea de-a dreapta, sunt puține lucruri de făcut. Puține, dar frumoase. Ele trebuie însă cultivate cu consecvență. Îndrăzniți !

eseu
eseu
Judecata – între bilanț și sfârșit
Judecata – între bilanț și sfârșit
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro.

Ultimele articole

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...

Mai multe din Eseu
Despre smerenia urbană

Despre smerenia urbană

Smerenia înseamnă să fii în inimă cu Predica de pe Munte și Cele Nouă Fericiri, dar să vezi că te-ai înzăpezit pe muntele Celor Zece Legi și nu poți căuta la Rugul Aprins al credinței. Smerenia înseamnă să vrei să ajungi pe Muntele Taborului, dar să te împotmolești pe...

Crucea și urmarea

Crucea și urmarea

Aspecte introductive Conținutul pericopei evanghelice din această duminică e atât de cunoscut, încât este de-a dreptul dificil a vorbi despre el. După ce săvârșește tămăduirea unui orb și-l mustră pe Petru pentru refuzul lui de a înțelege esențialul mesajului pe care...

Nașterea și Împărăția

Nașterea și Împărăția

Aspecte introductive Hristos primește astăzi o vizită la nivel înalt. Cel care vine să-i vorbească îi va împrumuta ulterior mormântul și se va lega puternic sufletește de Dânsul. E fruntaș al unei tagme cu care Învățătorul nu prea are multe de împărțit, cea a...

Paraclisul care nu se va sfârși…

Paraclisul care nu se va sfârși…

„Cel ce simte ce-a pierdut, vrea să plângă ce a pierdut. Și cel ce dorește un lucru, ia asupra lui multe călătorii și necazuri, în stăruința de a dobândi lucrul dorit” (Avva Varsanufie, Filocalia XI). Acest articol este un manifest al orgoliilor regionale, al...