Județul Cluj s-a îmbogățit cu încă un titlu de Tezaur Uman Viu

de | iul. 15, 2022 | Cultură

Prin dosarul întocmit de specialiștii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), cărbunarul Iosif Bordea din localitatea clujeană Muntele Rece, comuna Măguri-Răcătău, a fost desemnat de Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Tezaur Uman Viu.

„Iosif a Mițului din Muntele Rece”, așa cum îl știu sătenii, are 64 de ani și duce mai departe meșteșugul de „a face cărbunare”, ajutat de soția lui, Ileana. A învățat în ținerețe, alături de tatăl și bunicul său. Puținii căuaci care mai sunt activi în zonă își aduc cărbunii de la el, astfel, contribuția cărbunarului este extrem de importantă la desfășurarea și menținerea în timp a activității fierăriilor din zonă. Cărbunarul și-a crescut cei nouă copii practicând acest meșteșug. Este singurul cărbunar cu activitate constantă în zonă, susținând implicit activitatea fierăriilor de pe aria comunelor Măguri Răcătău și Gilău, ateliere care și ele sunt în pericol de dispariție, arată reprezentanții CJCPCT Cluj.

 

Alături de cărbunarul clujean Iosif Bordea au primit titlul de Tezaur Uman Viu alți 14 păstrători și continuatori ai tradițiilor românești, la nivel național.

  1. Andrei Gheorghe – jud. Iași (prelucrarea lutului)
  2. Bacea Nicolae – jud. Bistrița-Năsăud (prelucrarea pieilor și blănurilor – cojocărit)
  3. Balâc Liviu – jud. Buzău (prelucrarea lemnului – realizare icoane din lemn)
  4. Bordea Iosif – jud. Cluj (cărbunărit)
  5. Borza Petru – jud. Hunedoara (prelucrarea lutului – olărit)
  6. Băbu Maria – jud. Gorj (alimentație, tehnici de pregătire alimentară)
  7. Cojocariu Aurica – jud. Botoșani (prelucrare fibre și fire textile)
  8. Comăneciu Neculai – jud. Bacău (prelucrarea lemnului)
  9. Hotopilă Ileana – jud. Suceava (pictură cu ceară pe coaja ouălor)
  10. Ilyés Mihály – jud. Harghita (prelucrarea lutului)
  11. Istvanfi Gheza – jud. Satu Mare (prelucrarea lutului – olărit)
  12. Lungociu Angelica – jud. Brașov (instalații de tehnică populară – vâltoare)
  13. Nagy Margareta – jud. Mureș (prelucrarea lemnului, împletitul vegetalelor)
  14. Olivotto Viorica – jud. Argeș (cusături și țesături populare)
  15. Șușca Vasile – jud. Maramureș (realizare obiecte cu utilizare rituală – măști populare)

Cei care primesc această distincție transmit, prin talentul și efortul lor, un anumit element de patrimoniu cultural imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților. Pornit ca o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial, programul face parte din măsurile luate de Ministerul Culturii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și urmărește identificarea și recunoașterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale, în cadrul comunităților din care fac parte. Titlul de TEZAUR UMAN VIU este viager, personal și netransmisibil și se acordă pentru România de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

 

 

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Noaptea Europeană a muzeelor la Muzeul Mitropoliei Clujului

Noaptea Europeană a muzeelor la Muzeul Mitropoliei Clujului

Anul acesta, în 2023, Noaptea Muzeelor va fi organizată SÂMBĂTĂ, 13 MAI iar Muzeul Mitropoliei Clujului vă așteaptă cu numeroase surprize și un adevărat regal cultural-artistic. Astfel, programul de funcționare a Muzeului va fi unul special, vizitarea putându-se face...

Classic Unlimited lansează Classic for Kids

Classic Unlimited lansează Classic for Kids

Turneul Classic Unlimited își depășește încă o dată limitele și lansează Classic for Kids, un proiect de educație muzicală pentru copii și părinți care își propune să faciliteze interacțiunea cu muzica clasică și cu muzica în general, ca o sursă de creativitate,...

Balul Moților | Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România

Balul Moților | Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România

Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România organizează sîmbătă, 6 mai 2023, la Grand Hotel Napoca, o nouă ediție a manifestării Balul Moților. Devenit o tradiție la Cluj și în multe filiale din țară ale Societății, Balul Motilor adună de fiecare dată o...

Lansare de carte la Memorialul Gherla

Lansare de carte la Memorialul Gherla

„E timpul să vorbești răspicat despre Hristos” își spune și pentru noi Moni Stănilă, pe care o primim cu drag la Memorialul Gherla în această sâmbătă, de la ora 18:00, pentru lansarea cărții ei de poezie, „Ale noastre dintru ale noastre”. Și vă chemăm să o binevenim...