JULES VERNE (8 februarie 1828 – 24 martie 1905)

Jules Gabriel Verne s-a născut la data de 8 februarie 1828 în Nantes, Franța, într-o familie cu cinci copii, fiind fiul lui Pierre și al Sophiei Verne, provenită dintr-o familie de navigatori. După ce întâiul născut, Jules Gabriel, a venit pe lume, familia a fost nevoită să își schimbe până în anul 1840 de mai multe ori domiciliul.

Începând cu anul 1835, Jules, alături de fratele său, vor urma cursurile unei instituții religioase în urma dorinței și a spiritului catolic strict al tatălui lor. De-a lungul anilor de studiu, marele scriitor se va remarca la mai multe materii printre care geografia, greaca, latina sau muzica, aceasta fiind și o pasiune pe durata întregii vieți. După absolvirea examenului de Bacalaureat, Verne va pleca la Paris pentru a studia la Facultatea de Drept întrucât tatăl său, care deținea funcția de procuror, dorea extrem de mult ca fiul să îi urmeze în carieră.

În urma unei dezamăgiri în dragoste, Jules Verne părăsește definitiv orașul-capitală a Franței și se va refugia în literatură. Acesta va începe să scrie, ajungând, în urma sprijinului primit de la unchiul său, să frecventeze mai multe saloane literare. Chiar dacă această alegere va atrage după sine refuzul tatălui său de a-i mai oferi sprijin financiar, Verne va fi ghidat pe mai departe de mari nume ale literaturii din acea vreme care îl vor ajuta să se afilieze acestui nou univers literar.

Va încerca să scrie de-a lungul timpului mai multe piese de teatru, nuvele sau eseuri științifice, însă întâlnirea cu adevărat edificatoare a fost cea cu Pierre Jules Hetzel alături de care Verne va colabora mai bine de 40 de ani, acest editor facilitând și publicarea operelor în mai multe reviste.

Sursă de inspirație pentru renumita serie „călătorii extraordinare” au fost atât vizitele în Statele Unite ale Americii, cât și expedițiile pe mare realizate prin mai multe țări din Europa. Dacă pe plan profesional lucrurile evoluau foarte bine, în viața privată lucrurile nu arătau la fel de bine. Mai multe personalități importante din viața lui Jules Verne muriseră, unicul fiu îi făcea probleme destul de mari, iar nepotul său cu grave probleme psihice a intenționat să-l ucidă, împușcându-l însă doar în picior, lucru care l-a lăsat pe renumitul scriitor șchiop pentru tot restul vieții.

Jules Verne este considerat drept precursor al literaturii științifico-fantastice, fiind totodată cel mai tradus scriitor francez, operele sale fiind transpuse în mai mult de 140 de limbi din întreaga lume. Multe din operele sale sunt traduse și în limba română, țara noastră fiind chiar prezentată în câteva dintre scrierile lui Verne. Dintre aceste faimoase creații amintim: „Cinci săptămâni în balon” (1863) – tradusă pentru prima dată în anul 1909, „De la Pământ la Lună” (1865) – 1933, „Copiii căpitanului Grant” (1868) – 1940, „20.000 de leghe sub mări” (1870) – 1949, „Ocolul Pământului în 80 de zile” (1873) sau „Insula misterioasă” (1874) – 1904.

În urma unei suferințe îndelungate cauzată de un diabet care i-a afectat treptat acuitatea vizuală, Jules Verne va trece la cele veșnice la data de 24 martie 1905 la Amiens, la vârsta de 77 de ani.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
JULES VERNE (8 februarie 1828 - 24 martie 1905)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Peter Falk – iubitul detectiv Columbo

Peter Falk – iubitul detectiv Columbo

Actor american de film ce a devenit popular în special datorită rolului din serialul „Columbo”, în care a fost protagonist mai bine de 20 de ani, fiind recompensat în 1973 cu Golden Globe pentru Cea mai bună prestație actoricească. Astăzi vom vorbi despre Peter Falk....

Fred Astaire – cel mai influent dansator din istorie

Fred Astaire – cel mai influent dansator din istorie

Celebru dansator american, actor, coregraf, cântăreț și personalitate TV, cunoscut pe scară largă ca fiind cel mai influent dansator din istorie. Astăzi vom vorbi despre Fred Astaire. S-a născut la data de 10 mai 1899, în Omaha, Nebraska, SUA. La vârsta de 6 ani s-a...

Max Wolf – pionierul astrofotografiei

Max Wolf – pionierul astrofotografiei

Maximilian Franz Joseph Cornelius Wolf a fost un astronom german, pionier în domeniul astrofotografiei. A descoperit peste 200 de asteroizi, a catalogat 1080 de stele și un crater pe lună îi poartă numele. Max Wolf s-a născut la data de 21 iunie 1863 în Heidelberg. ...

Aurel Baranga – medic, poet și dramaturg

Aurel Baranga – medic, poet și dramaturg

Aurel Baranga s-a născut la data de 20 iunie 1913 într-o familie evreiască din București. A absolvit Liceul Matei Barasab din București în anul 1931 și Facultate de Medicină în anul 1938. La început a practicat sporadic medicina. Apoi, din anul 1941 își deschide un...

Titu Maiorescu – unul dintre întemeietorii Junimii

Titu Maiorescu – unul dintre întemeietorii Junimii

Academician, avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român, cel de-al 23-lea prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României...