Jurnaliști din presa religioasă din România, în vizită la instituțiile europene de la Bruxelles

de | mart. 9, 2019 | Actualitatea religioasă

20 jurnaliști de presă religioasă din România au efectuat o vizită la Bruxelles și Antwerpen în perioada 6-8 martie 2019.

Vineri, 8 martie, jurnaliștii au vizitat Parlamentul European, unde au avut o întrevedere cu europarlamentarul Traian Ungureanu, dar și cu reprezentanți ai serviciului de presă al PE.

Europarlamentarul a purtat discuții cu jurnaliștii de presă religioasă despre eforturile depuse de reprezentanții României în instituțiile europene.

Traian Ungureanu a subliniat importanța conștientizării avantajelor de care se poate bucura țara noastră în cadrul Uniunii Europene. El a spus că deși uneori eforturile depuse sunt uriașe, trebuie identificate permanent soluții pentru a ne apăra interesele și valorile naționale.

Pe lângă aspecte referitoare la protejarea și promovarea valorilor noastre spirituale, în cadrul întâlnirii a fost aduse în discuție alegerile europarlamentare  din 26 mai, dar și problemele cu care se confruntă Uniunea Europeană la momentul actual.

Jurnaliștii religioși din cadrul Patriarhiei Române au discutat și cu Delphine Colard, Ofițer de presă la Unitatea Purtătorului de cuvânt al PE, referitor la dezinformare și fake news.

De asemenea, Cristina Bogdan, redactor la Unitatea Comunicare web din cadrul Direcției Generale de Comunicare a PE, a susținut o sesiune informativă asupra instituțiilor UE și a funcționării lor. Ea a explicat modul în care comunică și relaționează Parlamentul European cu presa și cu publicul larg.

În cadrul întrevederii de vineri, reprezentanții presei religioase au vizitat plenul PE, locul în care se derulează cea mai mare parte a activităţilor comisiilor parlamentare.

Delegația prezentă în Belgia

Au fost prezenți la Bruxelles și Antwerpen 20 jurnaliști și reprezentanți media din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Din cadrul Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române au participat: Diacon Gheorghe Anghel, Pr. Cornel Enache, Aurelian Iftimiu, Sorin Ioniţe, Arhid. Ionuț Mavrichi, Pr. Mihai Miron, Daniel Moraraș, Sebastian Pană, Augustin Păunoiu, Victor Stoica și Gabriela Zamora.

De asemenea, din delegație au făcut parte oameni de presă religioasă din mai multe regiuni ale țării:  Irina Arieșan, Ștefan Chivulescu, Alexandru Dădîrlat, Lucian Ducan, Adrian Lazăr, Pr. Zaharia Pereș, Pr. Emanuel Tăvală, Pr. Bogdan Țifrea și Arhid. Dan Văscu.

În Belgia, jurnaliștii au vizitat Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene, parohii românești din Bruxelles și Antwerpen, dar și redacția celui mai citit săptămânal religios din zona flamandă: Kerk en Leven (Biserică și Viață).

Această vizită a fost posibilă cu sprijinul Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene și al europarlamentarului Traian Ungureanu.

Sursa: Basilica.ro

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 4-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 4-a după Paști

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 23 mai 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...