Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, a precizat că toate măsurile luate în ceea ce privește hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula sunt exclusiv pentru sănătatea tuturor celor care vin în aceste zile să se roage.
„Ne bucurăm că hramul Mănăstirii Nicula are loc, chiar în aceste condiții mult mai speciale față de alți ani. Acest lucru este extrem de important pentru județul Cluj, pentru Transilvania și, desigur, pentru România”, a spus oficialul, care este prezent în fiecare zi la mănăstire, pentru a se asigura că măsurile dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență sunt respectate.
Pentru siguranța pelerinilor, autoritățile au stabilit o serie de reguli stricte, ținând cont de contextul epidemiologic actual. Printre acestea se numără renunțarea, în acest an, la pelerinajul pe jos „La Nicula, colo-n deal”, care presupunea parcurgerea a 7 kilometri, de la Gherla până sus, la mănăstire, dar și măsurile de distanțare fizică.
Acțiunile din acest an ale forțelor de ordine sunt sprijinite de voluntarii Asociațiilor Cert Transilvania și Rescue 4×4. „Avem în aceste zile aici un dispozitiv important de forțe de ordine, peste 400 zilnic, inclusiv voluntari de la organizațiile partenere, care ne-au sprijinit cu materiale publicitare, dezinfectanți, măști și apă plată. Toate acestea le vom distribui credincioșilor prezenți la mănăstire, iar purtarea măștii, de la începutul ceremoniilor religioase și până la final, este cea mai importantă măsură de precauție pe care credincioșii trebuie să o ia”, a precizat Abrudean.
În acelați timp, pentru păstrarea distanței fizice, s-au demarcat pe dealul de lângă mănăstire a zonelor în care pelerinii au voie să-și pună păturile, iar pe anumite culoare create vor fi forțe de ordine, care se vor asigura că se păstrează măsurile luate. De asemenea, corturile, care în alți ani erau amplasate în fața scenei unde se oficiază slujbele, au fost direcționate spre pădure, pentru a fi spațiu suficient pentru credincioși și pentru a putea preveni orice risc.
„Toată lumea cred că înțelege și suntem convinși de asta, că toate măsurile luate sunt exclusiv pentru sănătatea tuturor celor care vin la mănăstire, pentru că nu putem risca să avem un focar național, având în vedere că foarte multă lume din toată țara vine aici”, a adăugat prefectul.
În scopul acordării primului ajutor medical și a asistenței medicale de urgență, au fost dispuse puncte de prim ajutor medical, dotate cu ambulanțe destinate preluării și tratării urgențelor medicale. Totodată, în curtea mănăstirii, a fost ridicat inclusiv un spital de campanie. De asemenea, pelerinii au la îndemână dezinfectanți pentru mâini, în zonele unde sunt preconizate afluențe mari de persoane, în întreg perimetrul mănăstirii.