La mănăstirea Nicula, sute de jandarmi, polițiști și pompieri asigură măsurile de ordine publică. Prefectul judeţului Cluj: „Toate sunt exclusiv pentru sănătatea pelerinilor”

de | aug. 12, 2020 | Actualitatea religioasă

Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, a precizat că toate măsurile luate în ceea ce privește hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula sunt exclusiv pentru sănătatea tuturor celor care vin în aceste zile să se roage.

„Ne bucurăm că hramul Mănăstirii Nicula are loc, chiar în aceste condiții mult mai speciale față de alți ani. Acest lucru este extrem de important pentru județul Cluj, pentru Transilvania și, desigur, pentru România”, a spus oficialul, care este prezent în fiecare zi la mănăstire, pentru a se asigura că măsurile dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență sunt respectate.

Pentru siguranța pelerinilor, autoritățile au stabilit o serie de reguli stricte, ținând cont de contextul epidemiologic actual. Printre acestea se numără renunțarea, în acest an, la pelerinajul pe jos „La Nicula, colo-n deal”, care presupunea parcurgerea a 7 kilometri, de la Gherla până sus, la mănăstire, dar și măsurile de distanțare fizică.

Acțiunile din acest an ale forțelor de ordine  sunt sprijinite de voluntarii Asociațiilor Cert Transilvania și Rescue 4×4. „Avem în aceste zile aici un dispozitiv important de forțe de ordine, peste 400 zilnic, inclusiv voluntari de la organizațiile partenere, care ne-au sprijinit cu materiale publicitare, dezinfectanți, măști și apă plată. Toate acestea le vom distribui credincioșilor prezenți la mănăstire, iar purtarea măștii, de la începutul ceremoniilor religioase și până la final, este cea mai importantă măsură de precauție pe care credincioșii trebuie să o ia”, a precizat Abrudean.

În acelați timp, pentru păstrarea distanței fizice, s-au demarcat pe dealul de lângă mănăstire a zonelor în care pelerinii au voie să-și pună păturile, iar pe anumite culoare create vor fi forțe de ordine, care se vor asigura că se păstrează măsurile luate. De asemenea, corturile, care în alți ani erau amplasate în fața scenei unde se oficiază slujbele, au fost direcționate spre pădure, pentru a fi spațiu suficient pentru credincioși și pentru a putea preveni orice risc.

„Toată lumea cred că înțelege și suntem convinși de asta, că toate măsurile luate sunt exclusiv pentru sănătatea tuturor celor care vin la mănăstire, pentru că nu putem risca să avem un focar național, având în vedere că foarte multă lume din toată țara vine aici”, a adăugat prefectul.

În scopul acordării primului ajutor medical și a asistenței medicale de urgență, au fost dispuse puncte de prim ajutor medical, dotate cu ambulanțe destinate preluării și tratării urgențelor medicale. Totodată, în curtea mănăstirii, a fost ridicat inclusiv un spital de campanie. De asemenea, pelerinii au la îndemână dezinfectanți pentru mâini, în zonele unde sunt preconizate afluențe mari de persoane, în întreg perimetrul mănăstirii.

Ultimele articole

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat...

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Clujului. Alături de un sobor de peste 100 de preoți și în ciuda ploii torențiale, credincioșii au ieșit astăzi, 31 mai...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost prăznuită cu bucurie de credincioșii cartierului zălăuan Porolissum. Ziua de Rusalii este ziua în care aceștia își serbează hramul bisericii, prilej cu care au fost prezenți în număr mare la biserică. Cu această ocazie,...

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică, 31 mai 2015, Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Sărbătorii i se mai spune și Cincizecime, pentru că a avut loc la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Praznicul Rusaliilor are o mare însemnătate, deoarece în urma...