De aproape un sfert de secol, printre miile de pelerini care urcă în fiecare an dealul spre Mănăstirea clujeană Nicula, de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, se află o prezență luminoasă și neobosită: tanti Ioana Simeria, cunoscută de toți drept „bunica Ioana”. Venită din Gura Humorului, județul Suceava, a transformat acest drum într-un legământ de viață, purtat an de an cu aceeași credință.
Anul 2025 a găsit-o din nou în curtea mănăstirii, la venerabila vârstă de aproape 95 de ani. A stat de vorbă cu colegul nostru, Dragoș Stroian, mărturisind cu un zâmbet senin și cu privirea plină de lumină: „Mă simt foarte bine, ca un copil de 16 ani”. Spune că puterea o primește de la Maica Domnului de la Nicula, care „i-a vindecat tot trupul” și care, an de an, o cheamă la Icoana făcătoare de minuni.
Deși în acest an a vizitat și alte mănăstiri – la Neamț, Suceava și Slatina – Nicula rămâne pentru ea cel mai drag loc. Îl numește „loc sfânt” și vorbește despre minunile de aici cu o convingere adâncă: „Ține atâta lume, cheamă popor mult. Maica Domnului a vindecat și a dezlegat mulți oameni. Știu eu doi: o femeie și un copil, cărora le-a dezlegat graiul. Minuni puternice. Asta ține țara fără război.”
Anul trecut a urcat dealul mănăstirii după un drum lung cu trenul. Nu se plângea de oboseală, ci doar îndemna: „Rugați-vă la Maica Domnului, pentru că are o mare putere!”. Povestea că s-a rugat noaptea de trei ori la Icoana Maicii Domnului și ziua tot de trei ori, și că de peste 20 de ani nu a lipsit niciodată de la hram. „Țara aceasta a plâns mult și a fost încercată. Din bisericile sfinte vine harul”, spunea atunci.
În 2023, când împlinea douăzeci de ani de pelerinaj neîntrerupt, privea cu lacrimi spre bisericuța de lemn a mănăstirii, pe care o numea „al doilea Ierusalim”. „Această scumpă mănăstire, îmi rupe sufletul… Îmi pare rău după viață… că n-am știut mai demult. Numai 20 de ani am venit aici… să fi știut de tânără, să fi avut 40 de ani!”
În ultimii 22 de ani, bunica Ioana nu a lipsit niciun an de la întâlnirea cu Maica Domnului de la Nicula. Pentru ea, fiecare pas pe dealul mănăstirii este o rugăciune vie, iar fiecare hram – o binecuvântare.
„La mănăstiri vreau să mă prindă sfârșitul vieții”, spune cu o liniște pe care doar credința adevărată o poate aduce.
