Cu două zile înainte de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, numeroși pelerini s-au adunat la Mănăstirea clujeană Nicula, unde , de la ora 18.00, a fost săvărșită slujva Ceasului al IX -lea, Vecernia și Acatistul Adormirii Maicii Domnului. Cuvântul de învățătură a fost rostit de arhim. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, cel care a vorbit despre mila Maicii Domnului, lacrimile ei pentru lume și chemarea la pocăință.

Marți seara, 13 august 2025, la Mănăstirea clujeană Nicula, arhim. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, a arătat că Fecioara Maria este „cea mai apropiată persoană de Mântuitorul Hristos” și că, după Dumnezeu, „pe ea o invocăm, pe ea o chemăm în ajutor, pentru că are durere în inima ei pentru întreaga lume”.

„Ea varsă lacrimi pentru fiecare păcătos, pentru fiecare om necăjit și încercat, pentru fiecare popor și pentru fiecare dintre cei care am venit la Nicula să ne întâlnim cu ea prin mijlocirea icoanei sale înlăcrimate”, a spus părintele, subliniind că Maica Domnului plânge atunci când noblețea omului este înjosită prin păcat și când oamenii se îndepărtează de Fiul său.

Totodată, a amintit singurul cuvânt al Fecioarei Maria consemnat în Evanghelie – „Faceți tot ceea ce vă va spune El!” – pe care l-a numit „voia esențială a Maicii Sfinte pentru mântuirea noastră”. El a vorbit și despre lacrimile vărsate de Maica Domnului sub Crucea Fiului Său, când „inima ei de mamă a fost pătrunsă de sabia durerii”, văzând suferințele Mântuitorului.

„N-a cârtit, dar a vărsat lacrimi în taină, păstrând liniștea și noblețea sufletească. Plânge pentru dezbinarea dintre oameni, pentru războaie, pentru cei săraci și marginalizați, dar și pentru cei mai mari păcătoși, dorind ca toți să se întoarcă la Dumnezeu”, a arătat arhim. Simeon Pintea.

Plânsul Maicii Domnului, a adăugat părintele, nu este doar de durere, ci și de bucurie – bucuria Învierii Fiului Său, „care aduce viață și speranță lumii”.

„La Nicula învățăm să plângem, să vărsăm lacrimi de pocăință, de durere, de necaz, dar și de speranță și de bucurie. Aici nimeni nu se rușinează de lacrimi. Venim ca să ne curățim prin lacrimile noastre de păcate și să ne întoarcem acasă mai buni, mai îndreptați, mai curați la suflet și îmbrăcați în speranța harului lui Dumnezeu”.

În încheiere, arhim. Simeon Pintea a arătat că, la peste trei secole de la minunea când Icoana Maicii Domnului de la Nicula a plâns, pelerinii simt și astăzi că Fecioara Maria plânge împreună cu ei în bucurii și necazuri: „Plânge când viața socială și politică nu mai prețuiește valorile creștine, când există dezbinări și războaie, când oamenii își pierd demnitatea. Ea se roagă pentru toți, pentru cei care o cinstesc și pentru cei care sunt departe, ca Dumnezeu să-i adune în turma Sa”.