La noapte trecem la ora de iarnă

de | oct. 24, 2020 | Societate

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Ora de iarna este ora oficiala pe glob, ora de vara fiind implementată pentru exploatarea la maxim a luminii naturale. Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin, iar primul stat care a pus în practică trecerea la ora de vară a fost Germania, în 1916.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1917, în timpul Primului Război Mondial.

Astfel, trecerea la ora de iarnă reprezintă, de fapt, revenirea la ora oficială.

2020 ar putea fi ultimul an în care se produc aceste schimbări. Încă de acum doi ani, la nivel european au existat discuții privind renunțarea la schimbarea orei, tocmai pentru că are și unele efecte neplăcute asupra organismului uman: insomnii, oboseală, anxietate și dureri de cap.

Drept urmare, Comisia Europeană a propus să se renunțe la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

O decizie oficială se va adopta probabil începând cu anul 2021. Inițial, anunțul trebuia să aibă loc în luna aprilie 2020, dar din cauza pandemiei de Covid-19, demersul a fost amânat.


Sursa: basilica.ro

Ultimele articole

Mai multe din Societate
„Bilete de solidaritate” la Cluj,  în lupta împotriva  coronavirusului

„Bilete de solidaritate” la Cluj, în lupta împotriva coronavirusului

Cele mai importante festivaluri și evenimente din Cluj-Napoca, alături de 50 de organizații locale și administrația publică, au lansat o platformă online pentru sincronizarea eforturilor județului în lupta cu coronavirusul. Proiectul „Un Singur Cluj” își propune să...

(Interviu)La școală – succes sau eșec | Diana Găucă și Lucia Alb

(Interviu)La școală – succes sau eșec | Diana Găucă și Lucia Alb

Invitata Dianei Găucă a fost doamna Lucia Alb, psiholog în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Cluj. A fost un dialog util şi  interesant despre înscrierea copiilor în casa pregătitoare, cursurile online pentru elevi şi prevenirea...