La sărbătoarea Sf. M. Mc. Gheorghe, Mitropolitul Clujului s-a aflat în mijlocul obștii de la Mănăstirea Cormaia

de | apr. 23, 2020 | Actualitatea religioasă

Joi, 23 aprilie 2020, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud.

În condițiile pandemiei de coronavirus, Sfânta Liturghie a fost săvârșită fără accesul credincioșilor, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi, doar în prezența unui sobor restrâns de clerici, precum și a viețuitoarelor așezământului monahal. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, și duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Purtător de biruință prin Hristos Cel înviat din morți”, vorbind despre evlavia pe care poporul român o are la Sf. Mare Mucenic Gheorghe.

 

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. Totodată, a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii pandemii.

Istoricul mănăstirii

Mănăstirea Cormaia a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, cu destinația mănăstire de călugărițe. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid ce poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, fiind sfințită în 29 mai 2016.

La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul „Buna Vestire”, construită în anul 1636 de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest lăcaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762, mănăstirea a fost incendiată și călugării prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004, bisericuța a fost resfințită, iar în 2014 pictura a fost restaurată integral.

În anul 2015, Mănăstirea din Cormaia, situată la 5 km distanță de orașul-stațiune Sîngeorz-Băi, a primit o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

Până astăzi, mănăstirea a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind în prezent 26 de maici, conduse de stareța stavrofora Sebastiana Sîngeorzan și de protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, duhovnicul așezământului monahal.

Ultimele articole

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Tinerii din Arhiepiscopia Clujului au de acum ocazia de a participa la cele mai reușite tabere, într-un spațiu cu totul generos, oferit de noul Centru de Tineret „Preot profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Spațiul a fost inaugurat ieri, 7 iulie 2015, în prezența...

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Duminică, 5 iulie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din parohia Borza. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe preotul paroh Cristian Oancea iconom...

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent sâmbătă, 4 iulie 2015, în parohia Ticu din protopopiatul Huedin. Înaltpreasfinția sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica monument istoric, ce poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” după...