La sărbătoarea Sf. M. Mc. Gheorghe, Mitropolitul Clujului s-a aflat în mijlocul obștii de la Mănăstirea Cormaia

de | apr. 23, 2020 | Actualitatea religioasă

Joi, 23 aprilie 2020, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud.

În condițiile pandemiei de coronavirus, Sfânta Liturghie a fost săvârșită fără accesul credincioșilor, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi, doar în prezența unui sobor restrâns de clerici, precum și a viețuitoarelor așezământului monahal. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, și duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Purtător de biruință prin Hristos Cel înviat din morți”, vorbind despre evlavia pe care poporul român o are la Sf. Mare Mucenic Gheorghe.

 

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. Totodată, a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii pandemii.

Istoricul mănăstirii

Mănăstirea Cormaia a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, cu destinația mănăstire de călugărițe. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid ce poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, fiind sfințită în 29 mai 2016.

La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul „Buna Vestire”, construită în anul 1636 de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest lăcaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762, mănăstirea a fost incendiată și călugării prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004, bisericuța a fost resfințită, iar în 2014 pictura a fost restaurată integral.

În anul 2015, Mănăstirea din Cormaia, situată la 5 km distanță de orașul-stațiune Sîngeorz-Băi, a primit o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

Până astăzi, mănăstirea a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind în prezent 26 de maici, conduse de stareța stavrofora Sebastiana Sîngeorzan și de protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, duhovnicul așezământului monahal.

Ultimele articole

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Academia Română

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Academia Română

Academia Română organizează vineri, 14 ianuarie, un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale, ce se va desfășura în Aula Academiei Române începând cu ora 11:00. În cadrul evenimentului vor prezenta comunicări: Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un...

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...