Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii – Preasfințitul Macarie – A cincea seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj

de | apr. 4, 2019

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 11 aprilie 2019 cu invitarea Preasfințitului Părinte Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord. Preasfințitul Macarie va participa de la ora 18.00 la slujba Pavecerniţei Mari de la Catedrala Mitropolitană la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură, urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14), să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii”.

Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii - Preasfințitul Macarie - A cincea seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hram în parohia ortodoxă Gilău

Hram în parohia ortodoxă Gilău

Parohia Ortodoxă Gilău I, Protopopiatul Ortodox Cluj I, și-a sărbătorit hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Dan Hognogi. La slujbă au participat un număr mare de credincioși alături...

Conferinţă din seria „Glasul Bisericii în cetate” la Zalău

Conferinţă din seria „Glasul Bisericii în cetate” la Zalău

La Zalău a avut loc joi, 8 decembrie, o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. În sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Judeţului Sălaj, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pr....