Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii – Preasfințitul Macarie – A cincea seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj

de | apr. 4, 2019

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 11 aprilie 2019 cu invitarea Preasfințitului Părinte Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord. Preasfințitul Macarie va participa de la ora 18.00 la slujba Pavecerniţei Mari de la Catedrala Mitropolitană la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură, urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14), să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii”.

Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii - Preasfințitul Macarie - A cincea seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat, vineri, 17 iunie 2016, de la ora 13:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare”, în sala Sfinţii Martiri Brâncoveni, la deschiderea Expoziţiei „Cartea veche – Mărturie vie a spiritualităţii neamului...

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Luni, 20 iunie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul, Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Moişeni, Protopopiatul Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor de 19 preoţi din parohiile din jur, în...

Stufărișul de la Sic

Stufărișul de la Sic

Stufărișurile de la Sic alcătuiesc o arie protejată de interes național, situată în județul Cluj, pe teritoriul administrativ al comunei Sic. Stufărișurile de aici adăpostesc și asigură condiții de hrană, cuibărire și viețuire pentru o mare diversitate de păsări...

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Peste 1000 de clujeni au participat duminică, 19 iunie 2016, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Căldura de-a afară nu i-a ținut în case pe credincioșii care au...

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca își serbează hramul. Biserica-monument istoric situată pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 va marca sărbătoarea prin prezența luni, 20 iunie, la Sfânta Liturghie a părintelui Stelian Tofană de...