Lansare de carte la Huedin

de | oct. 14, 2019 | Actualitatea religioasă

Va fi o toamnă ca-n povești

Va fi ca niciodată

La Huedin când se vor întâlni

Românii de-altădată!

Și a fost!

Martori sunt cele câteva zeci de persoane binecuvântate și aduse de Domnul ieri la ceasul luminii line, în sediul Protopopiatului Ortodox Huedin ca să asiste la o manifestare aparte, o lansare de carte, din cadrul festivităților  derulate în cinstea aniversării a 85 de ani de la sfințirea Catedralei Moților.

Pentru 100 de minute, sediul protopopiatului a devenit centrul unei galaxii tot mai îndepărtate de Pământ: Galaxia oamenilor fericiți.

Fericiți să-l aibă prezent, în carne și oase, în fața lor, într-o stare de grație, pe părintele profesor Ioan Chirilă, președintele Senatului UBB.

Fericiți să asiste la un eveniment divin, de manifestare a recunoștinței românilor de azi față de vrednicii lor înaintași!

Cartea lansată ieri,13 octombrie 2019, CÂNTURILE MÂNTUIRII, o carte de poezie, a fost vedeta serii.

Dovadă stă și numărul impresionant al celor care s-au grăbit s-o cumpere și să aibă pe ea dedicația cu autograf a scriitorului, Ștefan Sabău.

Reuniunea a fost deschisă de una din vocile Huedinului, Arlesiana Agrijan, amfitrioana evenimentului, o elevă care face cinste generației sale, cu cântecul Avem o țară, pe versurile lui Radu Gyr. Asistenței i s-a tăiat respirația! Ca și cum i-ar fi dăruit tot aerul din sală acestei fete miraculoase!

După ce sala a fost desprinsă de la vuietul străzii și a fost racordată la tăcerea ziditoare a evenimentului, au urmat discursurile gazdei și ale invitaților despre carte și autorul ei.

Primul discurs a fost cel al gazdei, Protopopul Dan Ionuț Lupuțan, care a încântat asistența cu portretul insolit făcut autorului și parcursului său duhovnicesc, care trădează o legătură specială și binecuvântată între cei doi.

A urmat dicursul de înaltă ținută academică al părintelui profesor universitar doctor Ioan Chirilă, cu aprecieri elogioase la adresa autorului și cu referiri călduroase la adresa amfitrioanei evenimentului, Arlesia Agrijan.

Directorul editurii Limes, cea care i-a publicat lui Ștefan Sabău toate cărțile de la debut și până în prezent, scriitorul Mircea Petean, a continuat festinul serii, încadrând și făcând o distincție fermă a creației poetice a lui Ștefan Sabău, în peisajul pestriț al autorilor de azi, ce zornăie cuvinte.

Seara a fost încununată de regalul actoricesc al autorului, Ștefan Sabău, care, după ce și-a arătat recunoștința față de cei care au contribuit la realizarea acestui proiect de suflet, a recitat, cum numai el poate s-o facă, cinsprezece cânturi ale mântuirii.

Din nou, am avut senzația tăcerii luminoase, atât de sugestiv descrise de Lucian Blaga:

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

 Cine a a fost Duminică, 13 octombrie 2019, după vecernie, pe-afară, va înțelege acest miracol: Domnul îi saluta pe românii din Huedin!

Sorin Sabău

Ultimele articole

Concluzie, sau cum copiii devin părinți

Concluzie, sau cum copiii devin părinți

Socotesc că există două finaluri care se desfășoară în paralel sau chiar se suprapun în parabola fiului risipitor. Cel dintâi, mai evident și mai specific, se derulează la nivel de fapte și atitudini posibile. Este vorba de șansa fiului cel mare, resentimentar și...

„Risipa” omenească și cea divină

„Risipa” omenească și cea divină

Aspecte introductive Pericopa la care suntem chemați să medităm astăzi e de departe una dintre cele mai cunoscute și mai tâlcuite dintre textele Noului Testament. A beneficiat de atenție din partea exegeților, a filosofilor, filologilor, dar și a artiștilor. În...

Binecuvântare arhierească la Telciu

Binecuvântare arhierească la Telciu

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Telciu, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej,...

Noul protopop de Beclean, instalat de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

Noul protopop de Beclean, instalat de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-a instalat, joi, 11 februarie 2021, pe preotul Dragoș Cristian, în demnitatea de protoiereu al Protopopiatului Ortodox Beclean. Cu...