Lansarea cărții „Anamneză și update: instantanee dintr-o pastorație urbană”, în prezența ierarhilor Arhiepiscopiei Clujului

de | oct. 11, 2022 | Actualitatea religioasă

Muzeul Mitropoliei Clujului a găzdit marți seara, 11 octombrie 2022, lansarea cărții „Anamneză și update: instantanee dintr-o pastorație urbană”, apărută la Editura Renașterea, avându-l ca autor pe preotul dr. Ioan-Tănase Chiș, parohul comunității „Sfântul Proroc Daniel” din Florești, județul Cluj.

Lansarea face parte din tradiția serilor culturale ale Muzeului Mitropoliei Clujului și a avut loc începând cu ora 19:00, în sala de evenimente a muzeului, de la demisolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, precum și a numeroși clujeni, clerici, teologi și oameni de cultură.

În deschiderea manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a  subliniat câteva trăsături definitorii ale preotului de vocație Ioan-Tănase Chiș, un slujitor al Altarului care cunoaște realitățile psihologiei credincioșilor din mediul urban. Ierarhul a mai pus în evidență diferența de limbaj și mijloace între pastorația de astăzi și cea din urmă cu câteva decenii, schimbarea de paradigmă în ceea ce privește limbajul nealterând însă esența mesajului evanghelic și a învățăturii de credință a Bisericii noastre.

Cartea a fost prezentată publicului de arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, care a prefațat volumul „Anamneză și update: instantanee dintr-o pastorație urbană”. Arhim. prof. Teofil Tia a reflectat asupra importanței volumului ca sursă de inspirație pentru alți preoți, dar și ca lucrare adresată credincioșilor.

Despre modul în care a luat naștere acest volum și despre soluțiile pastorale implementate în parohie a vorbit chiar autorul, pr. Ioan-Tănase Chiș, acesta prezentând concentrat, dar foarte bine structurat, viziunea pe care o are în privința dezvoltării unei comunități parohiale tinere, dinamice și cultivate. Exemplele concrete oferite au întregit tabloul unei abordări mature și moderne a relației dintre preot și credincios, dialogul celor două părți fiind bidirecțional și nu doar dinspre înălțimea amvonului, se arată pe pagina Muzeului Mitropoliei Clujului.

La finalul lansării, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc și l-a felicitat pe autor, remarcând nu doar persoana părintelui Chiș, de care-l leagă o veche prietenie și colaborare, ci și importanța cuvântului, vorbit sau scris, în transmiterea adevăratei învățături de credință.

În cadrul serii, violonista Maria Marica, câștigătoarea Festivalului Internațional de Muzică „George Enescu”, ediția 2022, la secțiunea vioară, a susținut un scurt recital muzical. Aceasta a interpretat partituri de Johann Sebastian Bach și Eugène-Auguste Ysaÿe.

Evenimentul a fost moderat și prezentat de directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, Paul Ersilian Roșca.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Călin Curticăpian

Ultimele articole

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...