Lansarea cărții ,,Generalul Grigore Bălan. Eroul Dezrobirii Ardealului”

de | iun. 30, 2016

În Biserica Ortodoxă din Blăjenii de Sus a avut loc miercuri, 29 iunie 2016, un amplu eveniment menit să omagieze personalitatea generalului Grigore Bălan, născut în localitate, în anul 1896. Prima parte a manifestării a constituit-o lansarea volumului ,,Generalul Grigore Bălan. Eroul Dezrobirii Ardealului”, semnat  de Ioan Cordovan, Vasile Măgerușan și Gheorghe Tanco, toți trei colonei în rezervă.

Alături de fiii satului, au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, președintele Consiliului Județean Emil Radu Moldovan, prefectul județului Ovidiu Victor Frenț, generalul de divizie dr. Ioan Manci, generalul în rezervă Florian Caba, generalul în rezervă Ștefan Andreica, generalul de brigadă Iacob Dragoș, generalul în rezervă dr. Dan-Florin Grecu, comandantul Brigăzii 81 Mecanizate ,,General Grigore Bălan” colonelul dr. Iulian Berdilă, inspectorul șef al inspectoratului pentru Situații de Urgență locotenent colonel Constantin Florea, colonelul în rezervă dr. Vasile Tutula, primarul comunei Șintereag, Ioan Bob și alții.

DSCF8933La ,masa prezidiului s-au găsit  autorii: de Ioan Cordovan, Vasile Măgerușan și Gheorghe Tanco, colaboratorii: preot Nicolae Feier, profesorii Adrian Mănarcă și Ioan Seni, conf. univ. dr. Grigore Marcu, nepotul generalului Bălan.

Cartea, ca parte a întregului proiect, a apărut din inițiativa Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, filiala Bistrița-Năsăud, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean prin Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud. Cartea este prefațată de președintele CJ care adresează deopotrivă felicitări și mulțumiri autorilor care aduc astfel omagiu unei ilustre personalități a județului nostru și a țării. Lansarea a fost coordonată de col (r) Ioan Cordoban și cei amintiți la prezidiu au luat cuvântul conturând aspect diverse ale personalității generalului Grigore Bălan, martir al eliberării Transilvaniei. Rănit, generalul Bălan a murit la 13 septembrie 1944, la spitalul din Sinaia și a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea.

Cartea este complexă, împletind biografia, cariera militară, conjuncture firavă din perspective stabilității politice, și oferă o viziune elaborată a ceea ce însemnează personalitatea generalului Grigore Bălan și răsunetul din posteritate, în Transilvania.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Așchileu Mic, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, cu prilejul...