Aseară, 11 martie, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost lansat filmul-documentar „Lumina de la Colciu. Mărturii despre Sfântul Dionisie” (eveniment organizat de ASCOR Cluj-Napoca și de Asociația Prietenii Bisericii Studenților), în cadrul căruia au vorbit o seamă de personalități ale Athosului contemporan, dar și părinți și laici români care au trăit în proximitatea Sfântului Dionisie, dând mărturie despre acest „general al smeritei cugetări”,înzestrat de Dumnezeu cu darul cardiognosiei.

Producătorii acestui film sunt părintele Ionuț Coconu și Cornel Pîrșcoveanu. De asemenea, părintele Emil Sotiriu a vorbit despre duhul de permanentă rugăciune al sfântului, pe care l-a descoperit în lunile petrecute la Schitul Colciu, despre sfâșierea lăuntrică, adică zdrobirea inimii, aducătoare de pace și pocăință.

Cuviosul Dionisie de la Colciu a fost trecut în rândul sfinților de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu, prăznuit anual la data de 11 mai.

Din mărturiile celor care i-au fost aproape (ucenici, stareți, preoți sau mireni), reiese că Sfântul Dionisie a zidit pe virtutea discreției, parcă tot mai străină monahismului contemporan. A fost un lucrător tainic al virtuților, care n-a căutat niciodată destăinuirea sinelui. În dialog cu închinătorii, asemenea Sfântului Paisie Aghioritul, a vorbit din experiența vederii lui Dumnezeu, păstrând însă experiențele directe în intimitatea lăuntrică. Multe dintre ele au fost vădite de ucenici, ca martori oculari, ca receptacule ale sfințeniei.

Toate personalitățile prezente în filmul documentar au subliniat că Sfântul Dionisie a teologhisit cu puterea Duhului Sfânt, nu în mod abstract, ci în lumina experierii harului, ca rezultat al cunoașterii ființiale a lui Dumnezeu.

Tot ce cântărea, cântărea cu dragoste, pentru că trăia în dragoste. Îi iubea pe toți și era iubit de toți. Avea o inimă lărgită de erosul dumnezeiesc. În pofida neputințelor trupești, Sfântul Dionisie, cu o noblețe duhovnicească caracteristică vechilor părinți anahoreți longevivi, ca o bună gazdă ce era, după tratația specifică locului, numită kerasmă, le vorbea închinătorilor și se apleca asupra frământărilor sociale, miluindu-i prin pilde și îndrumări practice.

Nu a fost român, grec, sârb, rus sau cipriot care să fi trecut pe la chilia sfântului și să nu fi primit un cuvânt cu multă putere. Până și mai-marii lumii au fost pătrunși de forța interioară a Sfântului Dionisie (Regele Charles al III-lea), care neutraliza orice duh străin de Ortodoxie, conturând în ființa lor lăuntrică itinerarii noi de cunoaștere a tainelor dumnezeiești. Era o prezență iconică, parcă desprinsă din patericele vechi, asumată în păstrarea cu acrivie a făgăduințelor monahale.

Cu o sinceritate izvorâtă din simplitate, întâlnită numai la smeriții cugetători, Sfântul Dionisie trăia cu simțământul nevredniciei, o condiție necesară în dobândirea rugăciunii curate.

Sfântul Dionisie și-a asumat monahismul aghiorit în toate configurațiile lui, ca un veritabil ascet a cărui inimă ardea de dragostea lui Dumnezeu. Inspira și expira aerul duhovnicesc al vechilor dumnezeiești părinți, fidel până în ultima clipă discreției. Inima sfântului era încăperea în care se odihnea Duhul lui Dumnezeu, cu toate puterile firii îndreptate spre Izvorul luminii.

La această proiecție de film au participat peste 300 de oameni, fapt care arată evlavia față de acest smerit cugetător, iubitor de neam și de nevoință pustnicească. Totodată, aceștia au avut prilejul să se închine la o părticică din sfintele sale moaște.

Pentru rugăciunile Sfântului Dionisie, Doamne, miluiește lumea aceasta!