Lansarea proiectului „Incluziv pentru Dej-Dezvoltare locală prin măsuri activ->integrate de justiţie socială”

de | ian. 11, 2022

Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi (Lider de Parteneriat), având ca parteneri Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului (Partener 1), și Liceul Tehnologic Special Dej (Partener 2), a lansat proiectul „Incluziv pentru Dej-Dezvoltare locală prin măsuri activ->integrate de justiţie socială”, care are în vedere reducerea numărului de comunități marginalizate (rome și non-rome) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Evenimentul a avut loc marți, 11 ianuarie 2022, în cadrul unei conferințe online, pe platforma „Zoom”.

În cadrul conferinței de lansare, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a transmis un mesaj de binecuvântare și felicitare, afirmând că acest proiect, din punct de vedere duhovnicesc, poate fi încadrat la faptele milei creștine, deoarece „se apleacă asupra celor defavorizați” și împlinește cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 34-36).

Comunicatul integral:


 

COMUNICAT DE PRESĂ

privind lansarea proiectului

INCLUZIV PENTRU DEJ – DEZVOLTARE LOCALĂ PRIN MĂSURI ACTIV->INTEGRATE DE JUSTIȚIE SOCIALĂ

Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi (Lider de Parteneriat), având ca parteneri Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului (Partener 1), și Liceul Tehnologic Special Dej (Partener 2), anunță lansarea proiectului cu titlul: Incluziv pentru Dej-Dezvoltare locală prin măsuri activ->integrate de justiţie socială (contract de finanțare POCU/717/5/1/152188), care este finanțat în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Prioritatea de investiție 9.VI Strategii de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității, POCU/717/5/1/Reducerea numărului de comunități marginalizate (rome și non-rome) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 de locuitori, cu accent pe cele cu populație apartinând minorității rome, prin implementarea de măsuri/operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC.

Bugetul total al proiectului este de 10.025.686,78 RON, din care valoarea co-finanțării eligibile a parteneriatului este în valoare de 9.596,24 RON. Proiectul se implementează în municipiul Dej, județul Cluj, pe o perioadă de 25 luni, în perioada Decembrie 2021 – Decembrie 2023.

Obiectivul general al proiectului este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială si îmbunătăţirea calităţii vieţii, creşterea coeziunii sociale, îmbunătăţirea mediului de viaţă şi creşterea economică în teritoriul SDL pentru 869 beneficiari.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

  • Obiectiv 1: Creșterea șanselor de acces pe o piață activ->integrată a muncii pentru 478 persoane din municipiul DEJ aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
  • Obiectiv 2: Creşterea accesului la servicii sociale, medicale și socio-medicale, sprijin reglementare acte, îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru un număr de 869 de persoane ca răspuns la nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, a prevenirii şi a combaterii riscului de excluziune socială, a promovării incluziunii sociale şi a creşterii calităţii vieţii în teritoriul SDL.
  • Obiectiv 3: Îmbunătățirea nivelului educațional, asigurarea accesului și participării la o educație de calitate pentru 405 de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din mun. Dej prin implementarea programelor educaționale formale și non-formale (ADS și SDS).
  • Obiectiv 4: Promovarea multiculturalismului, voluntariatului, egalității de șanse şi nondiscriminării pentru un număr de 300 de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din mun. Dej prin implementarea unei campanii de antidiscriminare pe întreg teritoriul SDL Dej.

Proiectul vizează persoanele în risc de sărăcie şi excluziune socială de pe întreg teritoriul Municipiului Dej, cu accent pe zonele urbane marginalizate (ZUM), cunoscute în comunitate ca: zona Sărata, zona Triaj, zona Dealul Florilor (zona Blocuri G) şi zona Competrol.

Pentru a răspunde nevoilor identificate în Strategia de Dezvoltare Locală a Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Dej, proiectul este structurat în patru componente și este bazat pe o abordare integrată a pachetului de servcii pentru grupul țintă propus în proiect, respectiv: (1) ocupare și antreprenoriat; (2) servicii sociale, servicii socio-medicale și servicii medicale, locuire și asistență juridicăa acte; (3) educație; (4) campanie antidiscriminare.

Activităţile principale ale proiectului sunt:

  • ACTIVITATEA 1: Managementul proiectului;
  • ACTIVITATEA 2: Informarea și publicitatea proiectului;
  • ACTIVITATEA 3:
    • 3.1 Pachet de măsuri active și complexe în vederea ocupării pe piața muncii în DEJ;
    • 3.2 Sprijin prin acțiuni de implicare activă în dezvoltarea antreprenoriatului local;
  • ACTIVITATEA 4: Sprijin pentru dezvoltarea şi furnizare de servicii sociale, socio-medicale şi medicale la domiciliu şi în cadrul Centrului de Servicii Comunitare Sf. Ana;
  • ACTIVITATEA 5: Educație
    • 5.1 Sprijin pentru reintegrarea în sistemul educaţional a persoanelor care nu au finalizat învăţământ obligatoriu;
    • 5.2 Sprijin pentru creşterea accesului la educaţiei pentru copii cu vârstă şcolară;
  • ACTIVITATEA 6: Sprijin pentru îmbunătățirea mediului de locuire și reducerea pericolului pe care îl reprezintă locuința precară;
  • ACTIVITATEA 7: Măsuri și acțiuni pentru promovarea în comunitate a multiculturalismului, voluntariatului, egalității de șanse și nondiscriminare;
  • ACTIVITATEA 8: Acţiuni de asistenţă juridică pentru reglementarea actelor.

Rezultatele principale propuse în proiect sunt:

Ocupare și antreprenoriat

  • 250 beneficiari ai programului complex de informare și consiliere profesională;
  • 32 beneficiari ai cursurilor de calificare nivel 1 (180 ore); 140 beneficiari ai cursurilor de calificare nivel 2 (360 ore); 42 beneficiari ai cursurilor de calificare nivel 3 (720 ore);
  • 49 beneficiari ai stagiilor de ucenicie la locul de muncă;
  • 37 beneficiari absolvenți ai cursului de dezvoltare competențe antreprenoriale;
  • 5 târguri de orientare în carieră organizate și realizate;
  • 120 beneficiari participanți la târgurile de orientare în carieră;
  • 144 beneficiari sprijiniți în procesul de angajare;
  • 120 beneficiari ai sesiunilor de instruire dezvoltare competențe antreprenoriale;
  • 50 beneficiari sprijiniți prin consultanță în vederea întocmirii planurilor de afaceri;
  • 8 planuri de afaceri subvenționate monitorizate tehnic, financiar și juridic.

Servicii sociale, servicii socio-medicale, servicii medicale și locuire (250 de beneficiari)

  • 869 de beneficiari selectaţi din care 644 beneficiari de servicii sociale, socio-medicale şi 225 de servicii medicale în mod intergat;
  • 4 servicii sociale, socio-medicale şi medicale organizate şi dezvoltate pentru 869 de beneficiari oferite la domiciliu şi la Centru de Servicii Comunitare sf. Ana;
  • 1 centru de servicii comunitare dotat cu mobilier si echipamente specifice serviciilor acordate.

Locuire

  • 300 de participanţi au primit sprijin pentru îmbunăţătirea mediului de locuire (igienizare a locuinţei);
  • 2 parteneriate dezvoltate pentru susţinerea acţiunilor de ecologizare a zonei marginalizate;
  • 4 acţiunii de ecologizare desfăşurate în cele 4 ZUM-uri;

Educație

  • 30 de persoane vor participa la programul ADS, din care 5 persoane vor fi de etnie romă;
  • 25 de persoane vor absolvi programul ADS pentru învăţământ primar;
  • 120 de persoane participă la acţiuni de informare şi conştientizare;
  • 180 de copii participă la activităţi extra-curriculare;
  • 75 de copii participă la Programul Scoală după Şcoală.

Multiculturalism, voluntariat, egalitate de șanse și nondiscriminare

  • 1 concept de campanie elaborat; 1 pachet materiale de promovare;
  • 300 beneficiari participanți în cadrul acțiunilor de campanie;
  • 4 acțiuni comunitare organizate și realizate în cele 4 ZUM;
  • 5 ateliere de lucru și bricolaj;
  • 5 mese rotunde organizate si realizate cu stakeholderi locali;
  • Promovarea a 10 modele de succes și de reușită dintre beneficiarii proiectului.

Asistență juridică acte

  • 100 de persoane vor fi sprijinte să intre în legalitate privind actele de identitate, stare civilă și drepturi de asistență socială;
  • 20 de acte de identitate definitive, 40 de certificate de naștere, 10 certificate de căsătorie și 30 de persoane care obțin drepturi de asistență socială;
  • Creșterea șanselor de a se realiza o evidență clară a locatarilor/rezidenților din ZUM-uri.

Proiectul este co-finanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Date    de    contact:    Pentru     informaţii    suplimentare    vă    rugăm    să    ne    contactați    la adresa: florin.moisa@romacenter.ro

Persoana de contact: Florin Moisă, Manager de proiect, Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi. Telefon: 0722948163.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...