Continuând seria evenimentelor culturale găzduite de Muzeul Mitropoliei Clujului, vineri, 21 iulie 2023, începând cu ora 17.00, sunteți așteptați la lansarea volumului „Aventurile lui Norișor” scrisă de Mihaela (Gligan) Lukacs.

Apărută în condiții grafice deosebite la Ed. Via/Felicitas în cursul anului 2023, cartea cuprinde o poveste cu conținut moral puternic, menit a oferi celor mici prilejul de a reflecta la adevăratele valori umane și la modul în care interacționăm cu cei din jurul nostru.

Întâlnirea îl va avea ca invitat special pe Pr. Claudiu Precup, coordonatorul activităților desfășurate de Asociația Christiana din Cluj-Napoca. Seara va fi desăvârșită de recitalul artiștilor Evelina Andrieș (harpă), Haaz Bence (oboi), Adelina Cociobanu (mezzo soprană) și Iosif Sebastian Tosa (tenor).